Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Iată vocaţia omului: să se elibereze de propria-i orbire.

Iată vocaţia omului: să se elibereze de propria-i orbire.

Arta este un joc de copil.

Toate ideile bune vin din întâmplare.

Șansa este maestrul umorului.

Nu suntem siguri că trăim în sensul celui obișnuit pentru noi. Poate că, în acest caz, visele noastre sunt doar amintiri.

Trebuie să trăiești cu picturile lui. Nu pentru păstrare, ci puneți-le la încercare.

Dacă penele fac penajul, cleiul nu face colagenul.

Identitatea va fi convulsivă sau nu va fi.

Prin scăderea opacității sale, Universul se amestecă.

Creativitatea este acea abilitate minunată de a captura realități distincte și de a atrage o scânteie din juxtapunerea lor.

Nuditatea femeii este mai înțeleaptă decât învățăturile filosofului.

Colajul este cucerirea nobilă a iraționalului, cuplarea a două realități, inconfundabile în aparență, într-un plan care aparent nu le satisface.

Picturile mele nu sunt făcute să fie gustate.

Poți să bei imagini cu ochii tăi.

Libertatea nu poate fi acordată, ci doar cucerită.

Pictura pentru mine nu este o distracție decorativă sau invenția plastică a unei realități simțite; trebuie să fie de fiecare dată invenție, descoperire, revelație.

Când artistul se descoperă, este pierdut. Faptul că el a reușit să nu se găsească niciodată, este singura lui realizare de durată.

Înainte de a intra în apă, un scafandru nu poate ști ce va aduce înapoi.

Arta nu are nimic de-a face cu gustul. Arta nu este acolo pentru a fi gustată.

Max Ernst

A aderat în 1919 la curentul dadaist, pentru ca, în anul 1924 – o dată cu apariţia oficială a suprarealismului – să se încadreze în această mişcare. Prima sa expoziție americană este organizată în 1932 la New York, iar în 1936 lucrările sale sunt incluse în expoziția “Arta Fantastică, Dada,  Suprarealism” de la Muzeul de Arta Modernă din New York.
Fiul unui pictor care lucra la o școală de surdo-muți, Max Ernst s-a născut la 2 aprilie 1891 în orășelul Brühl, lângă Köln. În anul 1908 începe să studieze Filosofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde îi va cunoaște pe pictorul August Macke – care îl introduce în grupul “Der Blaue Reiter” (“Călărețul albastru”) – și pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat.
Începuturile sale artistice stau sub influența pronunțată a expresionismului german pe de o parte, și a operelor lui Giorgio De Chirico pe de altă parte. Citește de asemenea foarte mult, cunoaște operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire și Arthur Rimbaud. În timpul primului război mondial este rănit și demobilizat. În anul 1918 se căsătorește cu Lou Strauss, dar, în 1922, după nașterea unui fiu, căsnicia lor se destramă.
Interesat de psihologie și mai ales de comportamentul alienat, este din 1911 prietenul lui August Macke și face parte din grupul Rheinische Expressionisten. Organizează prima sa expoziție personală în 1912 la Galeria Feldman din Koln și descoperă cu entuziasm lucrările lui Cezanne, Picasso, van Gogh și Munch. Este un entuziast susținător al dadaismului, se împrietenește cu Apollinaire și Delaunay, care îl conving să se mute la Paris.

Revine la Berlin în 1916, pentru a expune la der Sturm și se întoarce în Koln doi ani mai târziu. Începe să realizeze primele sale colaje, iar în 1919 pune bazele grupului dadaist din Koln, împreună cu Johannes Theodor Baargeld și Arp. Stârnește un imens scandal când pune în scenă o expoziție dadaistă într-o toaletă publică.
După ce se întoarce la Köln se împrietenește cu pictorul Johannes Theodor Baargeld și – împreună – aderă în 1919 la mișcarea dadaistă, cu care îi familiarizase Hans Arp. Baargeld, Arp și Ernst vor crea așa-numitele “Fatagaga” (prescurtare de la Fabrication de Tableaux Garantis Gazométriques: “Fabricare de tablouri garantat gazometrice”), lucrări comune apărute din experimente legate de legea hazardului.
Își prezintă colajele la Târgul Internațional “Dada” de la Berlin, din anul 1920. În anul 1921, André Breton prezintă publicului parizian o selecție a operelor lui Max Ernst. Un an mai târziu, artistul sosește la Paris, unde va rămâne cea mai parte a vieții.
În decursul întregii sale cariere nu va înceta să elaboreze noi mijloace de expresie și creație. Se servește în manieră originală de metoda colajului, în 1925 imaginează tehnica frotajului, care constă în frecarea creionului pe hârtia fixată în crăpăturile din parchet și, ulterior, în completarea imaginilor astfel obținute cu motive personale. Colajele lui Ernst – spre deosebire de acele hârtii lipite ale cubiștilor sau de asamblajele “Merz” ale lui Kurt Schwitters – sunt fragmente de poezii dadaiste, transcripții extravagante sau descrieri banale, adeseori redactate în mai multe limbi. Max Ernst dezvoltă și alte tehnici semiautomate: amprente, zgârieturi (grattage), decalcomanii, fotomontaje sau dripping-uri (metodă constând în împrăștierea vopselei cu ajutorul unui bețișor pe pânza întinsă jos pe podea).


Expune la Paris în 1921 și începe să participe la discuțiile și expozițiile suprarealiștilor, alături de Paul Eluard și Andre Breton. Se șmu

Leonora Carrington și M. Ernst

tă definitiv la Paris în 1922 și în această perioadă produce și primele sale “frottages”, publicând o parte dintre acestea în lucrarea sa Histoire naturelle din 1926.
Realizează portrete și peisaje, folosind tehnici și materiale inedite, colaje și fotomontaje, iar în anii ’30 începe să experimenteze formele sculpturale.
Max Ernst nu a primit viză pentru a participa în 1921 la expoziția sa de la Paris organizată de André Breton, Franța fiind încă dominată după primul război mondial de sentimente antigermane. Câteva luni mai târziu, André Breton și Max Ernst se întâlnesc în Tirol, apoi Breton și Paul Éluard cu soția lui Gala pleacă la Köln.
Max Ernst se împrietenește cu Éluard și devine amantul soției acestuia. Éluard, adept al iubirii libere, nu protestează, o va ceda de fapt mai târziu definitiv pe Gala lui Salvador Dalí.
În anul 1925, după apariția oficială a suprarealismului, Ernst aderă la această mișcare, din care va fi mai târziu de două ori exclus, în 1938 și 1954. Din 1922 se stabilește la Paris și este cosemnatar al revistei “Manifestul Suprarealismului”, participă la toate expozițiile mișcării și se îndrăgostește de Marie-Berthe Aurenche, care în ochii lui posedă “frumusețea personajelor lui Botticelli”. O va părăsi totuși pentru o tânără irlandeză, Leonora Carrington, pictoriță ca și el. Amândoi pleacă în 1941 în America, Leonora se îmbolnăvește însă de o afecțiune psihică, iar Ernst își găsește scăparea cu o altă amantă, Peggy Guggenheim, din familia cunoscuților colecționari de artă, cu care se și căsătorește, dar căsnicia lor nu va dura nici măcar un an.

Ernst și Peggy Guggenheim

În 1942, pleacă în Arizona cu pictorița Dorothea Tanningg, cu care se va căsători în anul 1946.
Va reveni în Franța în 1953, iar un an mai târziu primește Marele Premiu la Bienala de la Veneția, fapt pentru care grupul suprarealist îl renegă.
Din anul 1924 până în 1938, Max Ernst este unul din reprezentanții de frunte ai picturii suprarealiste, în mod evident sub influența lui Giorgio De Chirico. Totuși Ernst se deosebește de predecesorul său prin dimensiunea uneori blasfemică (“Maica Domnului pedepsind pe Pruncul Iisus”, 1926, “Pietà sau revoluția nocturnă”, 1923) a operei sale, moștenire a spiritului anarhic specific revoltei dadaiste. În 1929, se întâlnește cu Alberto Giacometti și publică romanul-colaj “Femeia cu o sută de capete”, colaborează cu Salvador Dalí la filmul suprarealist “Vârsta de aur”. Cultul pentru insolit se păstrează și în sculpturile sale, unde – concrete și pregnante – volumele au totuși capacitatea de a instaura convențiile visului.

A colaborat cu Joan Miro și publică în 1929 primul său roman-colaj, La Femme 100 tetes. Un an mai târziu începea și fructuoasa colaborare cu Salvador Dali și Luis Bunuel pentru pelicula L’age d’or
În 1939 este arestat și închis în Franța. Reușește să plece în 1941, refugiindu-se în SUA alături de Peggy Guggenheim, care va deveni a treia soție a artistului. Divorțează însă în scurt timp, recăsătorindu-se cu Dorothea Tanning. Se mută în 1946 la Sedona, Arizona, continuând să lucreze. Revine în Franța abia în 1953, fiind atras în special de sculptură.
Câștigă numeroase premii și distincții internaționale, iar în 1975 Muzeul Solomon R. Guggenheim organizează o amplă retrospectivă, prezentată ulterior și la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Max Ernst moare la 1 aprilie 1976 în Paris.

Mișcarea artistică Dada s-a născut în Europa, fiind o reacție la teroarea cauzată de prima conflagrație mondială. Etimologic, numele a rămas neclar deși există câteva ipoteze care încearcă să îl explice. Unii văd în el pur si simplu afirmația “Da”, pe care o foloseau adesea în discuții inițiatorii mișcării, de origine românească. Dada a fost un curent nonconformist și anarhic, îndreptat împotriva rutinei în gândire și artă, înființat de poetul de origine romană Tristan Tzara, la 6 februarie 1916, în Zürich.
Pentru aderenți, dadaismul a însemnat și o formă de protest împotriva burgheziei și a intereselor expansioniste ale statelor.
Câteva personalități care s-au alăturat mișcării inițiate de Tristan Tzara au fost: Hugo Ball, Richard Hülsenbeck, Hans Arp, Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania). Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Max Ernst este una dintre personalitățile marcante ale dadaismului. Din această perioadă păstrează – printre altele – plăcerea pentru experimente.
Creația lui Max Ernst, localizată “în afara picturii” – după cum singur obșnuia să spună -, va influența în mod considerabil numeroase generații de artiști, mai ales în Statele Unite, ca Jackson Pollock sau Robert Motherwell.

Surse:
artline.ro
ro.wikipedia.org
dicocitations.lemonde.fr
le-citazioni.it
youtube.com

 

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie