Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

În această lume pustie şi sfâşiată nu există iubire, fiindcă plăcerea şi dorinţa joacă rolurile cele mai importante.

În această lume pustie şi sfâşiată nu există iubire, fiindcă plăcerea şi dorinţa joacă rolurile cele mai importante.

Nu este semn de sănătate să fii adaptat unei societăți profund bolnave.

A întâlni iubirea fără a o căuta este singura cale de a o avea.

Simplitatea spiritului este lucrul mai greu de dobândit. Pentru a fi simplu, trebuie să fi trecut prin mari experienţe.

Vă înspăimântă faptul că dacă nu aţi urma pe cineva, atunci v-aţi simţi singuri? Atunci fiţi singuri! Deoarece aceasta e singura modalitate prin intermediul căreia să aflaţi cine şi ce sunteţi: stupizi, vinovaţi şi pustii în suflet. Dar în explorarea pe care o veţi face, să nu vă izolaţi de restul lumii, iar această cercetare nu trebuie să vă transforme în nişte nevrotici. Acceptaţi faptul că nu există nici o deosebire între individual şi colectiv, aşa că aţi participat la crearea lumii cu tot ceea ce vă reprezintă, prin urmare lumea oglindeşte ceea ce sunteţi.

Cauza primară a dezordinii din noi înşine este căutarea realităţii promise de o altă persoană.

Dacă nu ai nici o relaţie cu vieţuitoarele de pe acest pământ, s-ar putea să pierzi orice relaţie ai şi cu umanitatea.

Pasiunea se naşte odată cu sfârşitul “eului”; numai un spirit eliberat de prejudecăţi, opinii, judecăţi personale şi condiţionări poate cunoaşte adevărata pasiune cu energia şi intensitatea ei pentru că e în stare să vadă realitatea.

Toate relaţiile noastre sunt întemeiate pe imagini – cum aşadar să existe raporturile reale, adevărate cu ceilalţi dacă nu ne leagă decât nişte imagini?!

Pe plan tehnologic, am progresat, am înaintat foarte repede, dar pe plan psihologic comportamentul nostru, atitudinile, acţiunile noastre, au rămas mai mult sau mai puţin neevo­luate. Suntem în continuare agresivi, brutali, cruzi, smintiţi.

Nu există frumuseţe decât atunci când mintea şi inima ştiu ce este iubirea.

Omul încă este la fel cum a fost. Este încă brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Şi… a construit o societate după aceste trăsături.

Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.

A da ascultare unei autorităţi este negarea inteligenţei. Asta s-ar putea să ne ajute temporar să ne ascundem de dificultăţile şi problemele noastre. Dar, a evita o problemă înseamnă doar să o intensifici, şi prin acest proces, auto-cunoaşterea şi libertatea sunt abandonate.

Să fii o lumină pentru tine însuţi.

Ceea ce eşti tu, este şi lumea. Şi fără ca tu să te schimbi, nu poate exista nici o schimbare a lumii.

Maeştrii au un efect distrugător asupra discipolilor, iar aceştia îl distrug pe Maestru. Trebuie să fiţi propriul vostru Maestru şi să puneţi sub semnul întrebării tot ceea ce aţi acceptat orbeşte.

Sufletul majorităţii oamenilor este împărţit, fragmentar, iar tot ce este fragmentar, este corupt.

Şi totuşi cei mai mulţi dintre noi evită sau reprimă tensiunea dintr-o relaţie şi preferă uşurinţa şi comoditatea unei dependenţe mulţumitoare.

Sensul vieţii este să trăieşti.

În general, noi suntem sclavii persoanei de care depind plăcerile noastre.

Jiddu Krishnamurti

“Descoperit” de mișcarea teozofică, este crescut și educat în Occident, considerându-se că va deveni instrumentul Jidduexprimării unui mesaj de o deosebită importanță, că va îndeplini rolul unui Mesia, și că va fi fondatorul unei noi religii.
Krishnamurti este fondatorul unei serii de școli în India, America și Anglia. El a scris o lucrare intitulată ”Despre educație” și, în aceste școli noi, încearcă să orienteze elevii spre împlinirea facultăților lor creative, încearcă să facă din ei ființe creatoare și nu simpli imitatori, să trezească în ei facultatea atenției și a observării extrem de clare. Demersul gândirii lui vizează aprofundarea cunoaterii omului și a relației lui cu Dumnezeu dincolo de condiționările noastre religioase, dincolo de imaginile construite de frică, de suferință, de culpabilitate…
Jiddu Krishnamurti a fost socotit de mulți al doilea Mesia. S-a născut pe 12 mai 1895 într-un oraș mic din Madanapalle. În 1903 familia s-a mutat în Cudappah, unde Krishnamurti s-a îmbolnăvit de malarie și a avut mult de suferit de pe urma acesteia, rezultând o copilărie tristă, închisă în propria personalitate, adeseori un visător. Mult timp a fost considerat bolnav mintal și era bătut cu regularitate, atât la școală de profesori, cât și acasă de tatăl Krishnamurti Juddisău. Câteva decenii mai târziu, Krishnamurti a scris despre copilăria lui, explicând și analizând precum un psiholog cu ”n” diplome, cum a trecut prin multe momente psihologice. În 1909, C.W. Leadbeater, un clarvăzător cunoscut, l-a întâlnit pe Krishnamurti și a afirmat că ”Acest copil are o aură extraordinară, susținută de lipsa de egoism.“ El a remarcat și expresivitatea feței acestui tânăr băiat, care era parcă de neclintit, unii ar spune, fără pic de expresivitate. C.W. Leadbeater era convins la acel moment că acest băiat va deveni un mare învățător.
Krishnamurti urmează învățămintele clarvăzătorului și este, în cele din urmă, luat sub protecția mai multor lideri spirituali ai acelor vremi, acei lideri pregătind acest tânăr ca fiind vasul ce va transporta cunoștințele omenirii, devenind un model pentru învățători. A primit educații, de la arta meditației, până la ore de sport speciale, unde acesta a arătat din nou capacități extraordinare. Nu era deloc de acord cu forma de educație universală și a renunțat la studii după mai multe încercări de a trece prin această ordine. A reușit la vremea respectivă să învețe destul de repede să vorbească fluent engleza și italiana și a arătat îndemânări extraordinare în mecanică, reușind să dezasambleze și să asambleze la loc mașinării complexe.
După primul război mondial (1914), Krishnamurti a vizitat mai multe țări, unde a ținut discursuri și lecturi privind pacea pe Pământ. De aici a continuat cu astfel de discursuri și pe timp ce trecea, devenea mult mai sigur pe ideile lui. Odată cu atingerea vârstei înțelepciunii, Krishnamurti a început să dezbată intens probleme precum moartea, viața, sentimentele, gândirea și multe altele. A primit chiar și un premiu pentru pace în 1984.
Politicieni, oameni de ştiinţă, scriitori din toată lumea i-au adus un ultim omagiu. Preşedintele Indiei îl defineşte ca Jiddu Krishnamurti oldfiind „un gigant intelectual al secolului XX”. Celebrul fizician David Bohm îl consideră „unul dintre puţinii gânditori capabili să conjuge spiritualitatea cu ştiinţa”. Ne întrebăm cu toţii ce s-a petrecut cu moştenirea pe care Krishnamurti a lăsat-o umanităţii. Considerând că el nu poseda nimic, marele filosof nici nu şi-a făcut măcar testamentul. Averea lui consta în 8 colegii şi 22 de asociaţii care îi poartă numele, o prestigioasă fundaţie culturală, o bibliotecă ce conţine cărţi şi videocasete pentru miile de „prieteni” (Krishnamurti nu a avut niciodată discipoli) răspândiţi pe întreaga suprafaţă a globului. Moştenirea spirituală şi culturală pe care ne-a lăsat-o cel ce a fost denumit „omul care nu vrea să devină  zeu” este, de fapt, mult mai controversată şi deci vie, datorită faptului că oamenii nu au găsit un răspuns satisfăcător la întrebarea: „Cine a fost cu adevărat Krishnamurti?”
Începând cu anul 1922, Jiddu începe să sufere de acele „crize mistice”, care nu îl vor părăsi toată viaţa. Acestea îi provocau câteodată un fel de dedublare a personalităţii, fiind în acelaşi timp şi un misterios izvor de inspiraţie. Respectat, adorat, înconjurat de bogăţii, Krishnamurti era un om foarte puternic, fără totuşi a profita de acest lucru în vreun fel. În realitate însă el suferea, simţindu-se prizonierul unui destin pe care nu îl simţea al său. Astfel, încetul cu încetul, el începe să îşi dezvolte o viziune proprie, originală, asupra lumii, viziune care nu avea nimic comun cu aceea a Societăţii Teozofice.
În 1929 se produce a doua mare schimbare în viaţa lui Krishnamurti. Omul care era predestinat să devină un idol devine distrugătorul tuturor idolilor, începând cu el însuşi. Abandonează Societatea Teozofică, închide Ordinul Stelei Orientului, renunţă la onoruri, restituie donaţii (printre care şi un castel în Olanda, împreună cu cele 200 de hectare de teren din jurul lui). Rămâne singur, dar liber. Şi aşa va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.
Jiddu Krishnamurti_În următorii 60 de ani, Krishnamurti va călători în întreaga lume, ţinând discursuri în faţa unor mulţimi din ce în ce mai numeroase. Noul său motto era: „Fiecare trebuie să se transforme pe sine însuşi pentru a putea transforma lumea”, iar noul său program cuprindea mai multe idei revoluţionare: „Doresc să eliberez omul de condiţionările şi de fricile sale. Nu vreau să fondez o nouă religie. Însăşi ideea de a conduce pe cineva este antisocială şi anti-spirituală. Eu nu vreau să învăţ nimic, pe nimeni. Nu sunt adeptul unei credinţe. Vreau doar să vă arăt calea prin care se poate ajunge la adevărata cunoaştere. Dacă fiecare din noi reuşeşte să se transforme pe sine însuşi, va reuşi să transforme apoi lumea, fiind capabil să arate şi altora calea, declanşând astfel o reacţie în lanţ.” Acesta este un apel sublim la eliberarea de tot ceea ce ne înlănţuie şi ne împiedică să vedem adevărata faţă a Realităţii. Acest lucru se poate realiza numai pornind de la o etică a responsabilităţii individuale: „Trebuie să căutăm adevărul singuri, în noi înşine. Lumea începe cu noi. Dacă întreaga noastră existenţă nu facem altceva decât să-i imităm pe cei pe care i-am ales drept modele, atunci nu ne va mai rămâne loc pentru adevărata realitate şi pentru Adevărul Suprem. Să ne eliberăm de ceea ce credem că am cunoaşte!” Acest apel împotriva autorităţii de orice fel i-a adus lui Krishnamurti admiraţia şi prietenia a numeroşi intelectuali „rebeli”, printre care şi Aldous Huxley, care, în 1961, îi scria unui prieten: „Este cel mai impresionant discurs pe care l-am auzit vreodată. Era ca şi cum l-aş fi ascultat pe însuşi Buddha”. Tot Huxley a scris şi prefaţa uneia dintre cele mai celebre cărţi ale lui Krishnamurti, „Prima şi ultima libertate”.
Întreaga mea viaţă am luptat pentru a mă elibera: de prietenii mei, de cărţile mele de problemele Jiddu-Krishnamurti-de serviciu. Voi trebuie să vă luptaţi pentru aceeaşi libertate. Trebuie să existe o revoluţie continuă în interiorul vostru.” – Krishnamurti

Krishnamurti a fost un maestru spiritual care a afirmat că oamenii nu au nevoie de dogme, de ritualuri și de maeștri spirituali pentru a ajunge la iluminare. El vedea rădăcina tuturor relelor în clasificările Jiddu_Krishnamurti_elaborate de intelect. El este cel mai strălucit exemplu de copil educat să fie guru care face într-adevăr carieră de mare guru, deși personal refuza termenul de guru.
J. Krishnamurti a murit pe 17 februarie 1986 la vârsta de 90 de ani, petrecându-și mare parte a vieții în India, Anglia și Statele Unite ale Americii.

Surse:
ro.wikipedia.org
yogaesoteric.net
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − four =

− 1 = 1

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corectă expresia “în principal”? În limbajul actual, expresia în …
Corespondenta la redactie