În ziua de astăzi puţini sunt cei care iubesc cu adevărat, cei mai mulţi sunt preocupaţi să se arate că sunt îndrăgostiţi.

Viaţa este a noastră pentru a fi cheltuită, nu economisită.

Treaba artei este să releve relaţia dintre om şi înconjurimile sale.

Iubirea este floarea vieţii şi înfloreşte neaşteptat şi fără nicio lege şi trebuie adunată acolo unde este găsită, bucurându-te de ora scurtă a duratei sale.

Cosmosul este un trup viu, iar noi suntem părţi ale sale. Soarele este o inimă uriaşă, iar fiecare fior al său e resimţit până în cele mai mici vene ale noastre. Luna este un mare centru nervos, care ne face întotdeauna să fremătăm. Cine cunoaşte puterea pe care o au asupra noastră Saturn sau Venus? Aceasta este o putere vitală, ale cărei unde ne străbat în permanenţă.

În ziua de azi nimeni nu iubeşte pe nimeni. Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.

Nu are nici un rost să faci un lucru căruia nu i te consacri total, care nu te absoarbe, asemenea unui joc.

Se zice că marea e rece, dar marea conţine cel mai fierbinte sânge din câte există.

Mitul este o încercare de a istorisi o întreagă experienţă umană având un scop prea profund, care merge până în adâncimile sufletului şi ale sângelui, printr-o descriere sau o explicaţie mentală.

Cei ce pleacă în căutarea iubirii îşi arată numai propria lor lipsă de iubire. Iar cei fără de iubire nicicând nu găsesc iubire, numai cei ce iubesc găsesc iubire, iar ei nicicând nu trebuie să o caute.

Nesăbuinţa este intr-un fel răzbunarea bărbatului asupra femeii. Bărbatul simte că nu e preţuit cât ar trebui, şi riscă să meargă la distrugere numai pentru a-şi frustra femeia.

Un artist este de obicei un făcător de minuni.

Nimeni nu practică un egoism mai îngâmfat decât o inimă bună, convinsă de propria-i bunăvoinţă.

Pentru oameni obişnuiţi, destine obişnuite.

California este un loc ciudat – într-un fel, şi-a întors spatele la restul lumii şi priveşte în gol spre Pacific.

Oamenii ce visează ziua sunt periculoşi, deoarece ei visează cu ochii deschişi şi fac ca visele lor să devină realitate.

Femeia, care în zilele noastre, dintr-un motiv sau altul, se simte triumfătoare întrucât bărbatul şi-a depus majoritatea armelor în mâinile ei, se uită la partenerul masculin cu dispreţ, socotindu-l ridicol. În timp ce bărbatul, ştiind că şi-a cedat femeii avantajele şi neavând suficientă forţă să le redobândească, se uită la femeie cu un intens resentiment.

Dacă-i ros de grija că s-ar putea să nu fie un gentilom, atunci nu-i decât o figură jalnică.

Înţelepciunea poate fi raportată numai la trecut. Viitorul rămâne veşnic un infinit câmp de greşeli. Niciodată nu poţi dinainte.

Înţelepciune absolută nu există.

Cusururile femeilor nu trebuie mărturisite.

Dar dacă un om e conştient că e un gentilom înseamnă că e ceva mai puţin de un om.

D.H. Lawrence

Opera sa, puternic influențată de psihanaliza freudiană, exprimă efectul industrializării asupra ființei umane, conflictul dintre instinct și intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului și reprimării senzualității naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forță sacră a vieții, printre valorile esențiale ale umanității.
David Herbert Lawrence s-a născut pe 11 septembrie 1885 în Eastwood, Nottinghamshire, în centrul Angliei. Inadaptat încă de mic, pe când trăia în oraş minier din Nottinghamshire, Bertie, cum i se spunea când era mic, a căutat mereu altceva. S-a plimbat în jurul lumii în căutarea unei alte ţări, dezamăgit de Marea Britanie şi şi-a petrecut cea de-a doua jumătate a vieţii într-un exil autoimpus pe care l-a numit savage pilgrimage sau pelerinaj sălbatic. David Herbert Richards Lawrence, cum a fost botezat pe 11 septembrie 1885, a fost deseori criticat, cenzurat şi n-a dus niciodată lipsă de duşmani. De altfel, când a murit avea faima unui scriitor pornografic care şi-a irosit talentul. Un talent deloc neglijabil, pentru că azi e considerat un vizionar, reprezentativ pentru literatura modernă engleză. Cel de-al patrulea copil al unui miner care abia ştia să citească, Lawrence s-a inspirat la început din anii petrecuţi într-un oraş în care nu mai exista nimic altceva. Copilăria în Eastwood a fost grea pentru un băiat fragil şi cam bolnăvicios, luat peste picior de colegii de la şcoală, care mai degrabă aruncau vorbe decât pumni. Nici la liceu nu a ieşit în evidenţă, cu toate că a început binişor. E drept că nu l-a ajutat nici povestea mediatizată la acea vreme a unchiului său, fratele tatălui, care a fost arestat în 1900 pentru că şi-a ucis fiul de 15 ani. Mama lui D.H. Lawrence era o fostă învățătoare, cu o educație mult superioară celei a soțului său. Copilăria lui Lawrence a fost dominată de sărăcie și de neînțelegerile dintre părinții săi. Primeşte o bursă la Nottingham High School şi lucrează ca funcţionar într-o fabrică de instrumente chirurgicale. După terminarea studiilor la Nottingham University, devine profesor la vârsta de 22 de ani. Mama lui Lawrence a murit în 1910.
În 1909 un număr de poezii ale lui D.H. Lawrence au fost publicate de către Ford Max Ford în “English Review”. Apariția primului său roman, “Păunul alb” (1911) a reprezentat lansarea lui Lawrence în cariera de scriitor. În 1912 a întâlnit-o pe Frieda von Richthofen, soția profesorului Ernest Weekly, de care s-a îndrăgostit. Frieda și-a părăsit soțul și pe cei trei copii ai săi și s-a stabilit împreună cu Lawrence în Bavaria. Următorul roman al lui Lawrence, “Fii și amanti”, apărut în 1913, se bazează pe copilăria sa. În 1914 s-a căsătorit cu Frieda von Richthofen și au călătorit în diferite țări. Cel de-al patrulea roman, “Curcubeul” (1915), tratează viața a două surori crescute în nordul Angliei. Lawrence a început să scrie “Fata pierdut㔠în Italia. A abandonat acest roman pentru câțiva ani pentru ca în 1920 să rescrie povestea la o veche fermă sciliană lângă Taormina.
În timpul primului război mondial Lawrence și soția sa se găseau în imposibilitatea de a obține pașapoarte și erau ținta unei constante hărțuieli din partea autorităților. Au fost acuzați ca spioni germani și au fost scoși din Cornwall în 1917. Familiei Lawrence nu i s-a permis emigrarea până în 1919, când au început anii de călătorii.
Cea mai cunoscută lucrare a lui Lawrence este “Amantul Doamnei Chatterly”, publicată pentru prima oară în Florența 1928. Acesta prezintă povestea de dragoste dintre o femeie bogată, căsătorită, și un bărbat care lucrează pentru soțul său. Cartea a fost interzisă pentru o perioadă atât în UK cât și în USA, fiind considerată pornografica. Printre celelalte romane ale lui Lawrence se număra “Femei îndrăgostite” (1920), care este o continuare a romanului “Curcubeul”.
În “Aaron’s Rod” (1922) se observa influența lui Nietzsche iar în “Kangaroo” (1923) este expusă ideea proprie de superman. “The Plumed Serpent (1926) reprezintă o evocare vie a Mexicului și a vechii sale religii aztece. “The Man who Died” (Bărbatul care a murit-1929) este o poveste îndrăzneață despre învierea lui Hristos. Opera sa de “non-ficțiune” include Movements In European History(1921), Psychoanalysis And The Unconscious (1922) și Studies In Classic American Literature (1923).
D.H. Lawrence a fost unul dintre cei mai controversați autori britanici. Mai întâi, el a intrat în vizorul autorităților din cauza opiniilor sale împotriva războiului (suntem în anii Primului Război Mondial) și nu a putut să-și publice, din această cauză, romanul Women in love. A plecat din Anglia și și-a petrecut restul vieții călătorind prin Australia, Italia, Sri Lanka, Statele Unite, Mexic și Franța. Scandalurile l-au urmărit însă în continuare, mai ales după publicarea romanului Lady Chatterley’s Lover, cea mai cunoscută carte a sa, interzisă mulți ani în diverse țări din cauza scenelor considerate obscene.

Chiar după ce a devenit celebru. David Herbert Lawrence a fost, poate cel mai greşit înţeles dintre marii scriitori ai acestui secol, supus — cu rare excepţii — unor răstălmăciri care, uneori inteligente şi subtile, de cele mai multe ori însă destul de grosolane, s-au transformat încet-încet în adevărate prejudecăţi; şi prejudecăţile sunt uimitor de rezistente, adaptându-se cu uşurinţă şi proliferînd în climatele morale cele mai diverse, ceea ce explică încăpăţânata şi trista lor longevitate. Curios, scriitorului nu i-a fost negat niciodată geniul, deşi, cum arată F. R. Leavis în studiul său despre Lawrence (D. H. Lawrence : Novelist, Chatto Windus, 1955, republicat de mai multe ori de atunci), geniul lui a fost considerat barbar, inuman şi plictisitor. O astfel de opinie fusese acreditată de cea mai mare autoritate critică din Anglia acelei vremi: T. S. Eliot. Atitudinea lui Eliot, dacă ţinem seama de structura personalităţii sale, de fundamentalul său antiromantism, apare, la urma urmelor, firească ; nu e însă mai puţin adevărat că expresia ei a contribuit în mare măsură la cristalizarea unora dintre cele mai răspîndite reprezentări false despre D. H. Lawrence. Lucrul trist şi incontestabil — scrie F. It. Leavis — este că Eliot a făcut, cu imensul său prestigiu şi incontestabila-i autoritate.

Supărător în timpul vieţii, mereu inadaptat, Lawrence n-a fost regretat de mulţi când a murit, în 1930, după mulţi ani de boală. De bine au scris extrem de puţini, printre care şi Catherine Carswell, o prietenă veche, care-l descrie destul de bine: „N-a făcut nimic dacă nu voia cu adevărat să facă lucrul respectiv şi tot ce şi-a dorit aproape că a reuşit. A văzut lumea întreagă, şi-a cumpărat o fermă, a trăit în unele dintre cele mai frumoase colţuri ale Europei, s-a întâlnit cu cine voia să se întâlnească, cărora le-a zis că se înşelau şi că el avea dreptate. A pictat şi a creat lucruri, a cântat şi a călărit. A scris vreo trei duzini de cărţi şi până şi cea mai proastă pagina din ele e plină de viaţă şi n-ar putea fi confundată cu a vreunui alt scriitor. Iar cele mai bune sunt lăudate chiar şi de cei care-l urăsc, considerate de nedepăşit. Fără vicii, cu virtuţi umane, soţul unei singure femei, extrem de onest, acest cetăţean stimabil a reuşit să se ţină departe de încătuşarea civilizaţiei şi de ipocrizia clicilor literare.” Deloc surprinzător, mai toate cărţile sale au fost cenzurate, publicate în ediţii limitate, doar la comandă şi considerate compromiţătoare. Iar Femei îndrăgostite, văzut de critici drept cel mai reuşit roman al său, n-a făcut excepţie. Când a fost în sfârşit publicat în 1920, un critic scria: „Nu pretind a fi critic literar, dar recunosc când ceva e o mizerie.”

Spre sfârşitul vieţii Lawrence a descoperit pictura şi tot spre final a avut un avânt creator impresionant.

Drept ultimă încercare de a-şi reveni, a acceptat în 1930 să nu facă nimic o lună de zile şi s-a internat într-un sanatoriu din Vence. În zadar, pentru că abia mai putea merge, aproape emaciat şi a cerut să fie externat, pentru a muri unde doreşte. Pe 1 martie a ieşit din spital, iar a doua zi a trecut în nefiinţă acolo unde şi-a dorit, drept ultim act de independenţă. Faimos cu adevărat a devenit abia după moarte; era mult prea indiferent la convenienţe şi-şi făcuse mult prea mulţi duşmani. Până în anii ‘60 era deja recunoscut drept unul dintre cei mai buni romancieri ai secolului trecut.
D. H. Lawrence a murit la Vence, în Franţa, pe data de 2 martie 1930. Postum, a fost apreciat şi pentru picturile sale expresioniste, create în perioada anilor ’20.

Romane
1911: Paunul alb (“The White Peacock”)
    1913: Fii si indragostiti (“Sons and Lovers”)
    1915: Curcubeul (“The Rainbow”)
    1921: Femei indragostite (“Women in Love”)
    1923: Cangurul (“The Kangaroo”)
    1926: Sarpele cu pene (“The Plumed Serpent”)
    1928: Amantul doamnei Chatterley (“Lady Chatterley’s Lover”)
Nuvele si povestiri
1914: Ofiterul prusac (“The Prussian Officer”)
    1923: Buburuza (“The Ladybird”)
    1928: Femeia care se indeparta calare (“The Woman Who Rode Away”)
Poezie
1913: Poeme de dragoste si altele (“Love Poems and Others”)
    1917: Priveste! am ajuns la capat (“Look! We Have Come Through”)
    1928: Poezii complete (“The Collected Poems”)
Eseuri
1921: Psihanaliza si subconstientul (“Psychoanalysis and the Unconscious”)
    1922: Fantezia inconstientului (“Fantasia of the Unconscious”)
    1923: Studii despre literatura clasica americana (“Studies in Classic American Literature”)
Jurnale de calatorie
1916: Crepuscul in Italia (“Twilight in Italy”)
    1921: Marea si Sardinia (“Sea and Sardinia”)

Surse:
coltulcolectionarului.ro
poezie.ro
cultural.bzi.ro
clubdiverta.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com