Încercă mereu imposibilul, pentru a-ţi îmbunătăţi ce vrei să faci.

Femeile devin adeseori actriţe din cauza unui lucru care nu le place la ele însele. Graţie actoriei, pot pretinde că sunt altcineva.

Încearcă imposibilul pentru a-ţi îmbunătăţi lucrarea.

Un bărbat nu are încredere într-o femeie mai inteligentă decât el.

A îmbătrâni nu este un job pentru laşi.

Vine o vreme în viaţa unei femei, în care numai un pahar de şampanie mai poate ajuta.

M-aş mărita din nou dac-aş găsi un bărbat care să aibă cincisprezece milioane de dolari, să-mi cedeze jumătate înaintea căsătoriei şi să-mi garanteze c-o să se cureţe în cel mult un an.

Pasiunile mele erau adunate împreună, asemeni degetelor încleştate ale unui pumn. Hotărârea este considerată o formă de agresiune în zilele noastre; pe vremuri eu o identificam cu un ţel.

Sunt condamnată la muncă silnică pentru eternitate. Nici un obiectiv atins nu mă satisface. Succesul nu face decât să-mi creeze un nou obiectiv. Mărul de aur îşi devorează seminţele. Este un lucru fără sfârşit.

Sexul este gluma lui Dumnezeu cu fiinţele umane.

Bette Davis

Şi-a construit cariera din roluri pe care alte staruri le-ar fi respins ca să nu-şi strice imaginea. Pentru autenticitate, în 1939, când a interpretat-o pe regina Elisabeta I, şi-a ras sprâncenele şi o parte din păr, chiar dacă a devenit, astfel, opusul partenerului ei din film, Errol Flyn, unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi de la Hollywood. A fost, în cei 60 de ani de carieră, de 10 ori nominalizată la Oscar, primind statueta de două ori. Prin anii ’30 şi ’40, făcea şi patru filme pe an.
Ruth Elizabeth Davis (cunoscută ca Bette Davis) s-a născut la 5 aprilie 1908 în Lowell, Massachusetts. S-a înscris la cursurile Școlii de Artă Dramatică ”John Murray Anderson”, iar în 1929, și-a făcut debutul pe Broadway, în piesa ”Broken Dishes”. Davis a fost constant apreciată pentru performanțele sale actoricești relevate într-o paletă foarte largă de diferite tipuri de filme: de la filme polițiste și filme istorice, iar ocazional comedii, până la filmele care au consacrat-o inconfundabil, drame romantice. Deseori numită ”prima doamnă a ecranului american”, Bette Davis a creat un nou model de eroină a marelui ecran – femeia liberă într-o industrie dominată de bărbați. A fost cunoscută ca o actriță care putea juca o mare varietate de roluri dificile și puternice, stabilind astfel un nou standard pentru femeile de pe marele ecran. Independentă și în afara ecranului, bătăliile sale cu persoanele importante ale studiourilor de film au rămas legendare. A debutat pe Broadway în 1929, iar un an mai târziu a plecat la Hollywood. În 1931, a primit primul rol în filmul “Bad Sister”, un rol minor, totuşi a atras atenţia.S-a remarcat în 1934, cu partitura crudei şi ticăloasei chelneriţe Mildred Rogers, din “Of Human Bondage”, avându-l ca partener pe Leslie Howard. Increzatoare după acest mare succes, Davis şi-a negociat cu studiorilor Warner Bros o cota mai mare din profituri.
Primul Oscar i l-a adus “Dangerous” (1935), dar studiourile i-au refuzat cererea de a o plăti mai bine. Supărată, a decis să plece în Anglia să facă un film. Procesul cu Warner Bros a fost lung şi costisitor, şi pe deasupra l-a şi pierdut. Cu toate acestea, Bette Davis va deveni una dintre cele mai respectate actriţe de la Hollywood.
După reîntoarcerea la Warner Bros, Davis a fost distribuita în filme presigioase : Jezebel (1938), Dark Victory (1939), The Letter (1940), The Little Foxes (1941) şi Now, Voyager (1942). Marele ei regret a fost că nu a primit rolul lui Scarlett O’Hara, din “Gone With the Wind”.
În legendele Holywood-ului a rămas celebră rivalitate dintre Joan Crawford şi Bette Davis. Filmul “Ce s-a întâmplat cu Baby Jane?”, în regia lui Robert Aldrich, avându-i în distribuţie pe Bette Davis, Joan Crawford şi Victor Buono, a relansat carierele lui Davis şi Crawford, a căror relaţie era tot încordată. Animozităţile au continuat şi după încheierea filmărilor. Se spune că, în turneul de promovare, Bette Davis a povestit cum, iniţial, Jack L. Warner, şeful studioului, n-a fost de acord cu distribuirea în rolurile principale a celor două „babe”. Evocând episodul, actriţa s-a amuzat copios. A doua zi, a primit din partea lui Joan Crawford o telegramă : „Dragă domnişoară Davis, încetaţi vă rog să mă mai numiţi babă. A dv. Joan Crawford.” Aceasta, după ce în timpul filmărilor pentru “What Ever Happened to Baby Jane?”, Bette a cerut ca pe platouri să se instaleze un automat de Coca-Cola, în ciuda lui Joan Crawford care era vaduva directorului companiei Pepsi. Joan s-a răzbunat punându-şi greutăţi în buzunare, pentru secvenţele în care Davis trebuia să o târască pe podea. Pe lângă premiul Oscar pentru costume obţinut în 1963, filmul a mai adunat două nominalizări la Oscar pentru actor în rol secundar (Victor Buono), actriţă în rol principal (Bette Davis), o nominalizare la premiile BAFTA, pentru cea mai bună actriţă străină (Joan Crawford, Bette Davis), precum şi două nominalizări la Globul de Aur.
A realizat un extraordinar rol ca ”Margo Channing” în filmul ”All Ebout Eve” (1950), primind cea de-a opta nominalizare la Premiul Oscar.
Din filmografia actriței mai amintim: ”That Certain Woman” (1937) — premiul de la Veneția; ”The Little Foxes” (1941); ”Watch on the Rhine” (1943); ”A Stolen Life” (1946); ”Beyond the Forest” (1949); ”The Catered Affair” (1956); ”Hush…Hush, Sweet Charlotte” (1964); ”Death on the Nile” (1978); ”The Whales of August” (1987); ”Wicked Stepmother” (1989).
A avut patru soţi, trei copii (unul cu retardat şi doi adoptaţi), un conflict etern cu rivala sa, actriţa Joan Crawford, dar şi cu propria fiică – autoarea unei cărţi din 1985, nu tocmai favorabilă pentru imaginea actriţei -, o mastectomie şi un atac cerebral. A scris o carte autobiografică, “This’n That”, în care mărturisea: „Propriul meu copil… m-a înjunghiat pe la spate“.  Actriţa declara cu o ironie savuroasă: „Am confundat muşchii soţilor mei cu puterea. Şi nici divorţurile nu mi-au reuşit. Pentru asta, am primit o pedeapsă pe viaţă, o condamnare la singurătate, fără posibilitate de evadare.“ Cea mai grea lovitură avea s-o primească, însă, atunci când era prea fra­gilă şi în vârstă. Diagnosticată cu cancer în 1983, a recurs la mastectomie, suferind în următoarele două săptămâni patru atacuri cerebrale care au dus la o paralizie pe partea stângă.
Singurul bărbat pentru care Bette a avut cuvinte frumoase a fost cel care i-a scăpat… Regizorul William Wyler, cu care a trăit o aventură incitantă pe platouri­le filmului „Jezebel“, în urma căreia actriţa povesteşte că a rămas însărcinată, dar a făcut avort. „Am ucis o parte din mine atunci, dar m-am gândit că nu vreau să-l câştig pe Willie făcându-l să se simtă astfel obligat să se însoare cu mine.“ Culmea, ulterior, Wyler chiar a cerut-o de nevastă. „Ce proastă am fost că i-am spus: «Mă mai gândesc». Am zis să nu mă las aşa uşor prinsă. Ei bine, mi-am jucat prea bine rolul“, mărturisea Davis care, la ceva timp după, a aflat de la radio că regizorul s-a însurat cu alta. „Willie a fost dragostea vieţii mele. Am rămas pentru totdeauna cu regretul că nu m-am căsătorit cu el.“ Întrebat de ce a pus punct legăturii lui cu vedeta, Wyler a dezvăluit că a luat greu decizia. „Mi-am dat seama că Bette era prea mult pentru mine. Nu mă puteam imagina întorcându-mă în fiecare sea­ră la tot acest tumult care mă consuma şi pe mine.“
Bette Davis şi-a câştigat o reputaţie de perfecţionistă, care putea fi adesea foarte combativă. Se cunosc numeroase cazuri de confruntări dintre ea şi executivi ai studiourilor, colegi, regizori şi producători. Stilul său direct, maniera verbală şi nelipsita ţigaretă au contribuit masiv la conturarea imaginii personalităţii sale, fiind adesea imitată şi satirizată. Era revoltată de campania antifumat, dar mulţumea în scris dupa un interviu şi nu se adresa cuiva pe numele mic până nu-l cunoştea cât de cât. Vroia să i se spună “Domnişoara Davis”, se îmbrăca doar în negru, nu avea videoplayer ca să vadă filme acasă, pentru că nu era obişnuită cu tehnica.
Bette a fost prima femeie care a primit Premiul pentru întreaga activitate, decernat de Institutul American de Film, iar în 1980 i s-a acordat o medalie de Ministerul Apărării din SUA, pentru finanţarea şi administrarea Cantinei Hollywood în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
La sfârşitul anilor ’80, a suferit o operaţie la sân, după ce fusese diagnosticată cu cancer. Nouă zile mai târziu a suferit un atac de cord. În ciuda sănătății precare, a continuat să joace până la moartea sa. Bolnavă, a continuat să joace, alături de Lillian Gish, în “The Whales of August” (1987). Bette Davis a murit, la 6 octombrie 1989, la Neuilly-sur-Seine, în Franța. Pe piatra ei funerară scrie : “A reuşit alegând mereu varianta dificilă”.
Şi dacă rolurile de soţie şi cel de mamă nu prea i-au ieşit, pe cel de icon abonat la Oscar l-a jucat impecabil, dedicându-se to­tal actoriei. Cu până la patru filme pe an, cât succes mai poţi avea în viaţa personală? E preţul nemuririi pe care multe staruri l-au plătit. „În familia mea se spunea că printre strămoşii mei a fost o vrăjitoare. Ei bine, sper să fi fost aşa. Pentru că asta ar explica totul“, a declarat, la un moment dat, ironica Bette. Ar explica, da, şi magia talentului ei cu care mai farmecă şi azi cinefilii…
Privind retrospectiv, actriţa a concluzionat: „Am supravieţuit pentru că am fost mai tare decât oricine altcineva“.Cu un look neconvenţional pentru Hollywood – se spune că asistentul de la Warner Bros trimis să o ia din gară, atunci când a fost angajată la studiouri, s-a întors singur, deoarece nu a găsit pe nimeni care să semene cu un star – Bette Davis a cucerit, totuşi, iremediabil lumea filmului, jucând în peste o sută de filme.

Surse:
independent-al.ro
agerpres.ro
okmagazine.ro
youtube.com