Interesul personal nu e decât prelungirea în noi a animalităţii; omenia nu începe în om decât odată cu dezinteresul.

Publicat 12 ianuarie 2021

Interesul personal nu e decât prelungirea în noi a animalităţii; omenia nu începe în om decât odată cu dezinteresul.

Eroismul este triumful sufletului asupra cărnii.

Atâta timp cât un om este capabil să se reînnoiască, este o fiinţă umană.

Căutăm ceea ce fuge de noi şi fugim de ceea ce ne caută.

Visul este o răscruce interioară unde răsună tot zbuciumul vieţii.

A trăi înseamnă a te vindeca şi a te reînnoi în fiecare zi şi, de asemenea, a te regăsi şi a te recuceri.

Să faci cu uşurinţă ceea ce pentru alţii e dificil se numeşte talent; să faci ce e imposibil pentru talent se numeste geniu.

Orice peisaj este o stare a sufletului.

Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este relativ, trecător şi violent.

Dacă putem să fim folositori cuiva, să fim, chiar şi fără multă speranţă sau plăcere. Să semănăm fără să numărăm seminţele.

Spune-mi ce crezi că eşti şi-ţi voi spune ce nu eşti.

A judeca este lucrul cel mai uşor şi mai obişnuit; mai greu şi mai rar este să judeci bine. – De ce? Deoarece pentru a judeca e de ajuns să fii superficial şi prost, iar pentru a judeca bine e nevoie de multă gândire şi înţelepciune.

Fiinţele cele mai apropiate nouă sunt cele care ne cunosc mai puţin calităţile şi mai bine defectele; pentru că primele se simt şi celelalte se descoperă, căci ochiul simte ceea ce îl mişcă, dar nu-l vede cu adevărat.

Există două feluri de orgoliu: unul în care te aprobi pe tine însuţi; celălalt în care nu te poţi accepta. Acesta din urmă este probabil cel mai rafinat.

Învăţând pe alţii, te instruieşti, povestind – observi, afirmând – examinezi, arătând – priveşti, scriind – gândeşti.

Oamenii obişnuiţi vor fi întotdeauna sub media societăţii.

Democraţia îngăduie celor incapabili să ia deciziile cele mai importante.

Conceptul de egalitate le va permite inculţilor să rămână inculţi, proştilor să rămână proşti, delicvenţilor să rămână delicvenţi. Conceptul de egalitate se va dilua în propriile-i consecinţe pentru că nu va fi recunoscută poziţia oamenilor de valoare, a celor cu experienţă, a celor serioşi. Valorile vor fi dizolvate de mediocrităţi.

Viaţa nu este decât un ţesut de obiceiuri.

Henri-Frederic Amiel

După ce și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, a călătorit mult, a devenit intim cu liderii intelectuali ai Europei și a făcut un studiu special al filozofiei germane la Berlin.
În 1849 a fost numit profesor de estetică la Academia de la Geneva, iar în 1854 a devenit profesor de filosofie morală.
Născut la Geneva pe 27 septembrie 1821, Henri-Frederic Amiel provenea dintr-o familie huguenotă, ajunsă în Elveția prin revocarea Edictului de la Nantes.

Henri-Frederic Amiel a fost un scriitor elvețian cunoscut pentru o capodoperă a autoanalizei. În ciuda succesului aparent (ca profesor de estetică, apoi de filozofie, la Geneva), el s-a simțit pierdut. Închis în el, a trăit în Jurnalul său, păstrat din 1847 până la moartea sa și publicat pentru prima dată parțial ca Fragments d’un journal intime (1883–84; ediții mai târziu mărite; ed. Definitivă de L. Bopp, 1939–48).

Numirile sale, conferite de partidul democratic, l-au privat de sprijinul partidului aristocratic, al cărui patronat a dominat toată cultura orașului.
Această izolare a inspirat singura carte prin care Amiel este încă cunoscut, ”Journal Intime” (Jurnalul intim), care, publicat după moartea sa, a obținut o reputație europeană. A fost tradus în engleză de scriitoarea britanică Mary Augusta Ward, la propunerea academicianului Mark Pattison.

Deși decent în conținutul acestuia, Jurnalul lui Amiel a câștigat o simpatie pe care autorul nu a reușit să o obțină în viața sa. Cartea dezvăluie un om sensibil, cu o mare capacitate intelectuală, care luptă pentru valori împotriva scepticismului epocii. Tradus pe scară largă, Jurnalul i-a adus o faimă durabilă lui Amiel.

Pe lângă Jurnal, a publicat mai multe volume de poezie, a scris studii despre Erasmus, Madame de Stael și alți scriitori.
Corespondența sa extinsă cu Égérie, numele muzei sale pentru Louise Wyder, a fost păstrată și publicată în 2004.

A murit la Geneva la 11 mai 1881, la vârsta de 59 de ani.

Opera

1849: Despre mișcarea literară a Elveției franceze și viitorul ei (“Du Mouvement littéraire dans la Suisse romande et de son avenir”)
1849: Berlinul în primăvara anului 1848 (“Berlin au printemps de l’année”)
1884: Fragmente dintr-un jurnal intim (“Fragments d’un journal intime”)
1904: Scrisori din tinerețe (“Lettres de jeunesse”)
1931: Eseuri, critică (“Essais, critiques”)