Mai mulți oltenițeni mirați și în același timp bine informați cu privire la istoria Turnului de Apă, se întreabă de ce acolo nu mai funcționează Muzeul de Artă, dar mai ales cum și cine a fost cu ideea montării geamurilor termopan, ținând cont de faptul că este o construcție arhitecturală nu doar veche și unică în Oltenița, dar cu un aspect impetuos, impozant.
O clădire de patrimoniu nu trebuie ”asasinată” și schilodită așa, transformată în sursă de exploatare astfel ca orice firmă cu care un edil face un pact să intervină după cum are chef doar pentru a scoate niște bani de pe urma unor montaje grosolane cum sunt aceste geamuri termopan lipite de clădirea albă.
Oamenii, oltenițenii cu gust pentru frumos, cei care încă mai au capacitatea de a discerne, se întreabă de ce în acest oraș majoritatea aflată la conducereea unei instituții a știut mai mult să distrugă decât să construiască și nici măcar să păstreze, începând de la managementul defectuos și hoțesc ce a distrus un șantier de nave sau o filatură de bumbac, implicit distrugerea unei săli de spectacole și părăsirea unui teren de fotbal răscumpărat anul trecut de Țone cu de 8 ori mai mult decât făcea, până la ideile senile ori deocheate de acest fel pentru a agresa niște edificii de artă.
Oamenii întreabă :
Ce ați avut de câștigat din punct de vedere administrativ sau financiar domnule Țone, în urma montării acelor geamuri din termopan pe o clădire de patrimoniu?
Ce era așa de greu să vă informați cu privire la anumite modificări de brutalitatea celor suportate de clădirea istorică din nordul orașului?

Actul normativ principal legat de monumentele istorice îl reprezintă Legea 422 din 18 iunie 2001, modificată și republicată. Prin această lege, monumentele istorice sunt considerate bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală. Monumentele istorice sunt o parte din patrimoniul național și au un regim juridic special stabilit.
Autoritatea statală principală implicată în protecția monumentelor o reprezintă Ministerul Culturii și Cultelor, dar un coparticipant important este și Administrația Locală, care dezvoltă Planurile Urbanistice Zonale, așa-numitele PUZ-uri.

Ca principiu de bază, orice intervenție asupra unui monument istoric nu se poate face decât în baza unui aviz emis de Ministerul Culturii și Cultelor. Singura excepție o reprezintă intervențiile determinate de forța majoră, cu condiția ca modificările să fie reversibile.

În sarcina proprietarilor și ai posesorilor de monumente istorice, sunt prevăzute anumite obligații, arătate de art. 38 al Legii 422. Dintre acestea amintim:

• să obțină avizele prevăzute de lege pentru toate intervențiile;
• să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum și a oricăror alte lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest sens și să prevadă în contracte condițiile și termenele de execuție cuprinse în avizul de specialitate;
• să permită montarea și să întrețină însemnul și sigla “Monument istoric”;
• să asigure accesul specialiștilor desemnați de Ministerul Culturii și Cultelor sau de direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național, în vederea constatării stării de conservare sau pentru efectuarea de cercetări, inclusiv arheologice, de expertizare a monumentelor istorice și pentru operațiunile de evidență
• să asigure paza monumentelor istorice și să ia măsuri pentru apărarea împotriva incendiilor;
• să întrețină, să folosească și să exploateze imobilul în condițiile legii.

Potrivit istoricului Done Șerbănescu, Turnul de Apă din Oltenița a fost construit din beton armat, prima construcție de acest fel din oraș. Pentru alimentarea orașului cu apă potabilă, în timpul primariatului Iosif Slăvescu, Primăria de atunci a organizat o licitație publică pe 15 septembrie 1913, licitație câștigată de firma W. Smidt, care în același an a început construcția uzinei de apă. Până în anul 1916 s-au construit Turnul de Apă și o parte din rețelele de aducțiune. Turnul de apă servea ca rezervor de unde apa filtrată era distribuită în oraș. În anul 1977 Turnul de Apă a fost dezafectat total și lăsat ca o clădire părăsită până către anii ’80, când fostul ICSM a înființat la primul nivel și la parter Restaurantul Turn, apoi terasă și grupuri sanitare. Din cauza lipsei canalizării, apa reziduală avea scurgere în subsolul clădirii, edificiul fiind exploatat la maxim și degradat fără a se face vreo renovare. După anul 1990, ICSM l-a abandonat și astfel Turnul a revenit în administrarea Primăriei, proprietar de drept. În anul 1992 o comisie de specialiști din cadrul Direcției Monumentelor Istorice a considerat că Turnul este una din cele mai vechi clădiri de beton din Oltenița, are o arhitectură deosebită. De asemenea, orice mașinărie mai veche de 50 de ani este susceptibilă să facă parte din patrimoniul cultural național. Turnul de Apă a fost declarat edificiu monument de arhitectură și înscris pe Lista Monumentelor Istorice din România, ca atare ocrotit de lege.

Turnul de Apa Drobeta Turnu Severin

Turnul ”Foișorul de Foc” București

În România sunt construite mai multe turnuri, modelul apărut după 1900 fiind unul preferat de administrațiile mai multor orașe, apărut inclusiv în capitală. După anul 1990, multe dintre ele s-au transformat în spații muzeale. Unul există la Drobeta Turnu Severin, amenajat foarte frumos printr-un proiect, devenind astfel unul din punctele de atracție turistică ale orașului. De asemenea, Foișorul de Foc din București este de referință, dar și un alt Turn din capitală, ce a fost transformat de un artist contemporan în spațiu pentru prezentare de expoziții de artă.