Întrebarea săptămânii de la oltenițeni către primar și viceprimar : Ce ați făcut cu lemnul rezultat după tăierea plopilor de la cimitirul Eternitatea
Mai mulți oltenițeni ne întreabă de ce s-au tăiat copacii (plopii n.r.) din curtea cimitirului ”Eternitatea”. Și pentru că suntem convinși că mulți oltenițeni nu cunosc răspunsuri la întrebările lor pe tema diverselor probleme din oraș sau legate de anumite modificări la ce au construit anterior alții, ne vedem obligați și răspunzători să îi lămurim.
Plopii din curtea cimitirului de lângă stadionul Oltenița au fost retezați la propunerea consilierului Gheorghe Lungu, care probabil discutase ulterior cu primarul Petre Țone, motivul fiind expunerea bisericii cimitirului în cazul unor cataclisme naturale, respectiv furtună. Consilierul PSD a justificat cererea sa astfel, deși Oltenița nu este supusă foarte des unor furtuni violente pentru a nu exista pericolul prăbușirii plppilor peste biserica ”Sf. Constantin și Elena”, deși plopii nu au fost puși nici de consilierul Lungu, nici de Petre Țone, ori de Mihai Manciu sau de careva din PSD pentru a curma viețile unor copaci, și nici acesta nu ar fi fost motivul tăierii lor. În alte țări orice copac beneficiază de o anumită protecție iar pentru a lua astfel de decizii este nevoie de multe aprobări și comisii. În România, în Oltenița, este nevoie de aprobări și comisii pentru alte nimicuri, pentru probleme nocive societății, însă pentru astfel de situații, oricine, orice persoană ajunsă într-o funcție publică poate lua hotărâri după bunul plac, chefuri, orgolii, vise de noapte ori răzbunări inutile, vendetisme, în funcție de situații.
Fostul viceprimar Florian Cercel, actual consilier PNL, a declarat într-o împrejurare că plopii au fost tăiați de actuala administrație, fiindcă au fost plantați de fosta administrație Milescu-Cercel.
Într-un articol postat anul trecut imediat după desfășurarea ședinței unde s-a propus tăierea plopilor, am arătat ce proprietăți au acești copaci, ce beneficii aduc locurilor unde sunt plantați, solului și atmosferei, fiind considerați medicii naturii. Probabil că în altă țară din Europa sau din lume, persoana care ar fi apelat la un asemenea gest, ar fi fost pedepsită aspru, există țări unde mediul înconjurător este foarte important, ecologiștii susțin prin conferințe viața oricărui copac.
Orice motiv real ar fi la mijloc, nu este justificată decizia, și dacă tot s-a distrus ceva fără scrupule și conștiință, ar fi existat posibilitatea ca alți copaci să fie plantați în locul acestora. Locul arătă acum ca o pustietate, biserica și crucile din cimitir fiind siluetele din tablou. Astfel, redacția noastră a oferit răspuns uneia dintre întrebări, iar dacă primarul, viceprimarul sau vreun consilier au ceva de adăugat o pot face, dacă nu aici, atunci pe mijloacele media locale unde actuala administrație își face propaganda, acolo unde adevărul este străin jurnaliștilor ce servesc niște interese.
Răspunsul pe care noi însă nu suntem în măsură să îl oferim este acela la întrebarea ”Ce s-a întamplat cu lemnul obținut prin tăierea acelor copaci de la cimitir inclusiv prin tăierea copacilor de la stadionul Oltenița?”
Așadar, domnule Petre Țone și domnule Mihai Manciu, ce ați făcut cu plopii tăiați, unul dintre cititori întrebându-ne dacă aveți careva centrală termică proprie care să funcționeze cu lemne. Noi, nefiind în măsură să răspundem, vă invităm pe domniile voastre să o faceți.
One Response to Întrebarea săptămânii de la oltenițeni către primar și viceprimar : Ce ați făcut cu lemnul rezultat după tăierea plopilor de la cimitirul Eternitatea