Locuitorii din Căscioarele au asistat miercuri, 26 octombrie, a.c., la un gest extrem al unuia dintre dascălii din zonă. Sosit împreună cu un preot trimis de Protoeria Oltenița pentru slujba de sărbătoare, miercuri, 26 octombrie a.c., cel numit dascălul Marian Picheru, nu a considerat că așteptarea sau răbdarea ajută în anumite situații și cu ele poți trece marea. Ajuns la Căscioarele, în fața bisericii cu hramul ”Sf. Nicolae”, acesta nu a mai avut răbdare să i se deschidă poarta și a smuls-o din balamale, pentru a pătrunde în biserica, unde preoții care au slujit zeci de ani până în prezent au fost alungați în urma unor pedepse interne.
Redacția oltenitainfo.ro a fost anunțată imediat după gestul repezit și necalculat al dacălului din Chirnogi. Reporterii noștri au ajuns la fața locului după ce poarta a fost pusă la loc de primarul localității Căscioarele.
Deși se încearcă ascunderea adevărului în cel mai necreștin mod posibil și sub semnătură ”sfântă” la care ne așteptăm de altfel mulți dintre noi în acest teatru național declanșat la ordin instituțional, oamenii din localitate continuă să lupte pentru crezul lor. Ei vor doar să apere o credință strămoșească, o moștenire din neam: sunt mâhniți peste putință de mutările (mai degrabă jocurile de culise) făcute în biserica devenită mai nou un fel de autoritate de sine stătătoare, fără a se permite vreun amestec exterior, deși finanțările vin din exterior. Se cere tăcere după o durere nemărginită înăbușită de forța unor legi nescrise. Oamenii din localitate, extrem de ageri și nicidecum instigați de cineva sau învățați să spună lucruri regizate, își arată simțirea.
Din nou lacrimi și suferință, din nou durere și tristețe fără margini, majoritatea bătrâni cărora li s-au furat liniștea, pacea interioară, dorința în ceva bun și curat și în speranțe de bine, oameni calzi dar siguri pe ei și foarte puternici, oameni ai satului cu poveri grele de viață și muncă extenuantă, care au trecut unii dintre aceștia prin toate regimurile de la monarhie, la comunism, apoi această pseudo-democrație unde valorile morale se pierd iar tendința de minciună și dictatură întrece în multe situații orice limită.
Oamenii din comună doreau o slujbă ca toate cele cu care se obișnuiseră: cu preoții lor sub cupola bisericii unde s-a muncit cu trudă și sudoare ani de zile. Acum biserica e rece, goală, străină lor, un petic de lume ce încearcă să se ascundă de răutate și falsitate.
Durerea a invadat sufletele celor care, deși au considerat speranța ca o ultimă putere de care să se agațe, acum ușor ușor se pierd în zornăitul cătușelor supunerii ce li se cere într-o altă lume ce nu le aparține.

I-am găsit pe căscioreni așa cum îi știam:

Uneori, durerea sufletească, dar mai ales nedreptatea făcută cuiva ce face parte din acest suflet de om născut la țară, atmosfera tulbure creată fără o explicație dată evenimentelor petrecute, sfidarea lor, acestor oameni curați la suflet și mândri încă de calitățile lor, duc la rumori. Și culmea este că tot cei ce strică și rănesc, cei ce lovesc sfâșietor în suflet, cei ce greșesc și nu-și văd greșeala, sunt și cei ce, după ce încearcă să ascundă realitatea și adevărul, sunt cei care se simt loviți sau jigniți. Este o tactică și asta. Unii o numesc șantaj emoțional sau capacitate de derută.
Oamenii locului nu au avut nimic de reproșat preotului venit de la Chirnogi la biserica lor din Căscioarele să slujească după caterisirea preoților lor, mai ales că acest trimis a avut intenții sincere de bine. În schimb, supărarea a fost amplificată de faptul că lipsa unui control nervos, ori poate orgoliile ce nu dau pace Omului în general, faptul că unii nu suportă niște restricții ori că se cred ei superiori nefiind receptivi la rugăminți, au generat violența de la poarta bisericii din ziua prăznuirii Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Mai mult decât atât, s-au adus amenințări:

Căsciorenii au nu doar lacrimi în ochi ci dâră de sânge în suflet. Așa oameni mai rar. De aceea vor ca acea biserică din mijlocul comunității să fie păstorită cu tot cu enoriași de cei care le-au fost alături la bine și greu, zi și noapte atâția zeci de ani. De aceea, ei nu vor să dea cheia, de aceea și din multe alte motive, acești oameni pe chipul cărora se citesc toate trăirile dintr-o viață, vor ca biserica lor să fie pe mâna unor oameni buni și gospodari, așa cum au fost pentru ei preoții Aurel Cucută și Iulian Rusu.
Se știe că decizia Bisericii este ireversibilă, irevocabilă, dar oamenii tot mai speră. Te uiți la privirea lor atât de blândă și demnă, care așteaptă o mângâiere și speranța că vor avea ce doresc. Și nu doresc Luna de pe cer. Ei doresc ce este al lor și atât. Nu jinduiesc la nimic din afară, nu hăituiesc, nu jignesc, doresc numai dreptate și ce li se cuvine.
Probabil că s-a vrut mușamalizarea unor lucruri, fiindcă altfel nu se explică lipsa unor lămuriri, lipsa prezenței celor ce au decis pedepsele și apoi caterisirea unor preoți a căror activitate s-a dovedit aproape ireproșabilă în biserica din Căscioarele. Și spunem ”aproape” fiindcă perfecțiune nu există, perfect este doar Dumnezeu. Perfect este doar fiul Lui, care, acum, privește spre noi. Și cum poate privi decât cu durere și lacrimi în ochi, durerea și lacrimile de pe cruce, atunci când a fost răstignit?
Ce au înțeles oamenii din acest trecut sfâșietor unde dragostea se amestecă cu ura, fericirea cu durerea, cinstea cu trădarea, seninătatea cu josnicia umană, binele cu răutatea, sau mai clar și ce se conturează din ce în ce mai adânc cu fiecare zi ce trece, Dumnezeu versus Diavol.
Crucea rămâne în fiecare dintre noi, dacă vrem să o păstrăm. Hristos este al fiecăruia dintre noi, Îl vedem cum credem fiecare. Dar El a fost și rămâne un reper al celor mai minunate sentimente umane, fiindcă a coborât printre noi și a încercat să ne trezească din agonia lăcomiei, a răutății, din nesațul banilor sau capcana prostiei, a minților înguste ori viclene.
Dreptatea este o valoare, iar această valoare primește ceea ce facem noi. Iar noi, oamenii, ce facem? Ce vrem? Ce căutăm și ce pândim, ce urmărim, în ce loc dorim să îngropăm mizeriile făcute pentru a deveni apoi curați peste pete și luminoși peste minciună?
Educaţia ne ajută să ne identificăm noi pe noi, dar mai ales să facem propria dreptate ori dreptatea din jur, nu doar prin renunțări la ceva urât ce ne bântuie, ci prin toate valorile sale, astfel ajungând să înţelegem că dreptatea se află în propria noastră devenire ca fiinţe desăvârşite.
„Ară şi seamănă şi vei avea dreptate”.
Valoarea dreptății o cunoșteau cel mai bine haiducii. Cum să-i mai aducem printre noi?