de Ana Amelia Dincă
critic de artă

Acuarela este una dintre cele mai sensibile zone tehnice ale creaţiei plastice. Prin transparenţele care nuanţează lumina lăsând la vedere fondul alb al hârtiei, aceasta dobândeşte expresia preţiozităţii şi fragilităţii. Făcând parte dintr-o ramură esenţială a artelor plastice, grafica, acuarela necesită o amplă experienţă de stăpânire a suprafeţei umede sau nu a hârtiei, unde se vor ivi metamorfozele coloristice inedite, întrucât rapiditatea execuţiei devine esenţială şi este impusă de caracteristicile tehnice. Expoziţie „Dorin Manea, 59 de acuarele” ne pune în faţa unui artist calarăşean care practică acest gen din pasiune, dezvăluind latura ludică a fiinţei sale, care deseori se rătăceşte în imaginea pictogenă a geografiei nord-dunărene unde stau alături şesul şi apa, arhetipuri cu o morfologie complexă, conţinătoare ale infinitului şi deţinătoare ale unor neasemuite frumuseţi. Modalităţile de expresivizare a compoziţiei devin inedite de la o lucrare la alta şi sunt impuse deopotrivă de specificitatea motivului şi de intervenţia artistului asupra acestei particularităţi atunci când transpune imaginea prin interpretări personale, stilizări, sinteze şi detalii.

Uneori conturul formelor şi fascinaţia subiectului îl determină pe autor să se aplece şi asupra tainelor formale ale amănuntelor conţinătoare cum se întâmplă atunci când desenează copacii cu eleganta lor liniatură sau când abordează florile de câmp cu delicata structură sălbatică ritmată de frunze şi corole. Bălţile înconjurate de vegetaţie sau străbătute de bărci ori marea survolată de pescăruşi au încărcătura romantică a spaţiilor uitate de lume a căror nostalgie este accentuată de temele plastice ale contrastului, armoniei, gamelor cromatice şi modulării transparenţei culorilor.

Nuanţele calde sau mai saturate devin uşoare datorită laviurilor, ajungând să se deschidă ca valoare de la o compoziţie la alta. Impresia de spaţialitate, ca rezultat al contrastului cald-rece este ponderată uneori de culorile care se estompează sau care pot traversa în aceeaşi lucrare o elaborată metamorfoză de la zone reci sau stinse până la porţiuni calde sau vii colorate. Tendinţa de grizare cunoaşte şi aceasta o arie elaborată de la culoarea intensă la suavitatea laviului.

Unele acuarele sunt o combinaţie între abordarea mai schematică, dar dezinvoltă, cu nerv, precum „Cocoşul” şi cea analitică, spre detaliu aşa cum sunt scenele de dans. Pensulaţia contrapunctează spaţiile largi, aerisite unde ochiul descoperă discrete şi rafinate diferenţieri de nuanţe, abia perceptibile.

Atunci când subiectul se află în plină pagină sau figurează întinderile apei sau ale câmpiei, Dorin Manea evocă elemente care devin centre de interes: o barcă, câţiva pescăruşi sau arbori vizualizaţi din diferite unghiuri de perspectivă. Uneori apa şi câmpia par că străbat tabloul lăsând imaginaţia privitorului să îşi continuie la nesfârşit călătoria imaginară: „Iarna pe Borcea” sau „Borcea îngheţată”, „Liziera” ori „Lumină”. Petele de culoare determină formele accentuate uneori cu linii trasate puternic sau cu o nobilă delicateţe, ca în cazul compoziţiilor cu maci.

Prin modul de organizare al elementelor în câmpul imagistic se observă atenţia pe care Dorin Manea o acordă structurii compoziţionale indiferent dacă este vorba de natura vegetală, acvatică sau umană. Acest din urmă aspect este experimentat în portretul bust al soţiei, Cecilia, costumată simplu, amintind de o dansatoare latino. Foarte feminină şi sigură pe sine, având chipul blând şi privirea ageră, vizualizată din faţă şi cu figura uşor întoarsă spre stânga, portretul atrage atenţia şi prin folosirea perechii de complemetare roşu-verde, alăturare cu impact direct asupra privirii noastre. Inclusiv portretul bunicului este demn de reţinut datorită efectelor rezultate din folosirea unor rafinate laviuri. Artistul caută idealizarea expresiei plastice şi, la fel ca în autoportrete, chipurile realizate de acesta surprind caracterul personajului reprezentat.

Cucerit de aspectele mirifice ale Bărăganului, de solaritatea coborâtă până la firul ierbii şi evidentă în lucrările vivante, dar şi de mohorâtele aspecte ale naturii din toamnele târzii sau din iernile blânde relevate în nuanţările terne, Dorin Manea completează la modul excepţional atmosfera artistică a Călăraşilor. Prin pasiunea pentru acuarelă, una dintre bucuriile sale de a trăi, ne pune în faţa unui număr important de lucrări legate de universul emoţiilor umane trăite în faţa microcosmosului.