La Oltenița de Ziua Națională a României un program scurt cu final de fasole pentru săraci și copii înfometați
Copii, tineri, bătrâni, stegulețe, reprezentanți de partide politice, înstăriți, săraci, funcționari publici, copii și persoane de etnie rromă, consilieri locali, pălării model Al Capone, un costum popular, ninsoare, muzică patriotică, angajați ai Ministerului de Interne și Primăriei Oltenița, costume militare de paradă, un câine Labrador negru cu inscripția ”poliția”, copii cu sau fără părinți, femei cu coșuri cu colivă, ora 10,50 și ceva animație de Ziua Națională a României la Oltenița pentru cei care nu au plecat în alte orașe ori în scurtă vacanță pe la munte și au ieșit din case.
Ar fi trebuit să punem titlul ”Nimic nou sub (nin)soare” fiindcă manifestările dedicate Zilei Naționale a României la Oltenița s-au desfășurat într-un ritm și program cam plictisitor. Ba mai mult decât atât, anul acesta au lipsit prezentările tehnicii militare din dotarea unităților oltenițene ale Poliției de Frontieră, Poliției Naționale sau Jandarmeriei. De fapt aceste prezentări nu se mai fac de vreo doi ani. Au fost chiar destui nemulțumiți care au declarat că inclusiv defilarea li s-a părut trasă de păr, iar drumul mult prea scurt din zona Primăriei spre Monumentul Eroilor. ”Ar trebui să venim și noi cu noutăți la Oltenița, dar asta înseamnă timp și mai mult ca sigur cheltuială. Lăsați că se dau banii pe alte nimicuri, pentru asta nu sunt bani. Sperăm ca de acum înainte să se mai schimbe ceva și la noi că până acum am văzut…Dacă nu suntem în stare ar trebui să luăm exemplu din alte orașe unde se cinstește această zi cu multă seriozitate, dorință de a se manifesta în fața celor ce privesc defilările și paradele militare ca pe ceva fastuos, devenite deja o frumoasă tradiție pentru România. La mulți ani tuturor oltenițenilor, tuturor românilor.” ne declară unul dintre cei prezenți la evenimentul de astăzi. Alții mai puțin pretențioși au spus că e un eveniment plăcut și că vin în fiecare an: ”Mă gândesc la ceea ce a însemnat momentul Unirii la 1 Decembrie 1918 și simt o emoție mereu.” declară celălalt intervievat.
Dispozitivul de defilare a fost constituit din blocuri de paradă organizate în detașamente, cu trupe de la Jandarmeria Oltenița, Poliția de Frontieră și Poliția Locală. Polițiștii rutieri au asigurat circulația în zona Bd. Tineretului și Bd. Republicii.
Manifestările au început cu intonarea imnului național al României, nelipsind sunetele de fanfară militară din înregistrările audio. Au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea instituțiilor publice și partidelor politice. Serviciul religios a fost oficiat ca de obicei de părintele protopop Marian Necula împreună cu alți preoți oltenițeni. Părintele Marian Necula a ținut, după cum de altfel s-a obișnuit, un mic discurs, descriind în câteva cuvinte momentul. Garda de onoare a marcat finalul cu trei salve de armă.
Participanții la manifestare din apropierea primarului Petre Țone au fost invitați apoi de acesta la o masă tradițională cu fasole sau fasole cu cârnați și vin fiert, în Sala Mare a Primăriei Oltenița.
De partea cealaltă, oameni sărmani și copii înfometați așteptând minute în șir porțiile cu fasole
Imediat ne-am lovit de o altă față a orașului, de momentul culminant, imaginea zdrobitor de jenantă a celor care au rămas lângă căsuțele din lemn instalate vis a vis de clădirea Primăriei, pentru a primi porțiile cu fasole. S-a așteptat mai bine de o jumătate de oră pe un frig și o ninsoare destul de insistente. Pentru unii, fasolea a fost atât de bună încât au plecat acasă cu porțiile sau au mai cerut acolo câte o porție. Dar de fapt știm că mulți dintre ei au o viață plină de lipsuri și se scaldă în sărăcie, alții însă au rămas din poftă de fasole, considerând această pomană o tradiție. Câțiva copii, unii nehrăniți din casă, alții înfometați, printre ei aflându-se și cei care se mai văd din când în când la cerșit pe străzi sau în fața bisericilor, au cerut porții de fasole de mai multe ori pentru a se sătura.
Așa a mai trecut o zi de sărbătoare de 1 Decembrie 2014 – Ziua Națională a României.
Lasă un răspuns