În general când vorbim despre tradiție, despre tradiția românească, în speță cea a unei regiuni, ne referim într-un mod cu totul special la o frumoasă colecție de trăiri spirituale, la folclor, la artă tradițională sau avânt țărănesc exprimat original în diverse forme de moștenire a comorilor sufletești. Tradiția înseamnă o formă de manifestare a unor stări sau trăiri înfățișate artistic sau prin viu grai și dusă mai departe moștenire urmașilor. De la tradiție până la a denatura o sărbătoare sau a-i da conotații păgâne, transformând-o într-un ritual asemănător cu traiul subteran sau de peșteră, este mare distanță. Despre asta vorbim atunci când spunem că aniversăm Lăsatul Secului la Oltenița: focul și ritualurile păgâne.

În municipiul unde schimbările nu pot distruge inerția primitivă a unora, Lăsatul Secului sau popular ”Iertaciunea”, sărbătoarea care anunță creștinii cum să se pregătească pentru postul premergător Sărbătorii Învierii Domnului, se afundă din zi în zi în smoala neputinței de a depăși formele gregare de grobianism, pentru ca după zeci de ani ce au trecut pe lângă noi, pe străzile orașului să ardă în continuare focul. Nu vorbim de focul dragostei, al simțurilor civilizației, de focul care să deschidă mințile și purtarea civilizată, putându-se arunca câte un ochi și spre Occidentul ce ar fi în stare să lumineze unele minți binevoitoare cu progresul, nu vorbim de focul dorinței de a ieși din gropile și întunericul neștiinței, vorbim de focul păgân, cel declanșat de cauciucuri arse aduse cine știe de pe unde și incendiate în dușmănie, vorbim de oameni afumați ce se clatină pe picioare pe străzi după ce au turnat în ei alcool fără măsură, vorbim de poluarea care ne-a astupat respirația, de poliția sau jandarmeria care nu au un plan de a proteja orașul de astfel de atitudini, o măsură sigură și stabilă de a amenda pe cei care poluează atmosfera atât chimic, rezultată din fumul de la cauciucuri, cât și fonic de la țipete și urlete la diversele obiecte aruncate în foc pentru bubuiturile ce probabil dezvoltă în unele primate niște simțuri instinctuale de barbarie. În Oltenița, în anumite zone exista un fond latent de primitivism. Sub aparența unei înțelegeri de lume modernă, se ascund ritualuri legate de capacități rudimentare în care se întrezăresc ecouri ale apucăturilor din timpuri străvechi. Se pare că dezvoltarea socială și nivelul de trai ale altor zone din România, ale celorlalți oltenițeni ce respiră aer de evoluție, ale țărilor civilizate din Europa nu sunt exemple pozitive pentru iubitorii de astfel de aspecte și clipe, pentru partea asta a orașului otrăvită, ba mai grav decât asta care își educă copiii în același spirit primitiv al ritualului acesta fără noimă de păgânism.

Începerea Postului Mare este marcată prin distracția care se face înainte de post și punctată cu o sumedenie de focuri, neașteptat de multe în acest an, parcă mai multe decât altădată, surprinzător de multe, deși ar trebui ca orașul să evolueze, focuri fără supraveghere cum am văzut în această seară în zona blocurilor cu zece etaje fără ca cineva să se sesizeze asupra focului uriaș făcut lângă ghena de gunoi și mă refer aici la sesizarea celor din poliția locală sau națională. Nu am văzut patrule de polițiști, nu am văzut o mobilizare de forțe care să anunțe din timp cum să se sărbătorească această zi, adică pașnic și civilizat, în niciun caz sălbatic.
Spiritul evoluat nu există în multe zone din oraș. Pompierii probabil că au fost pregătiți pentru intervenții. Orele serii au însemnat pentru unii fum, poluare, aer irespirabil, persoane amețite de băutură împleticindu-se pe picioare, copii urlând pe străzi, fie de la oboseală, fie de la fumul care probabil că le-a deranjat ochii și respirația și astfel creându-le stări de disconfort, dar care, fiind născuți în medii nocive, își duc același trai cu al celor în mijlocul cărora trăiesc, pahare umplute cu alcool, glasuri cu limba împleticită, strigăte gen ”Urlăria la baba Maria” țipete, alimentarea focurilor, pocnete, bubuituri de la sprayurile aruncate în foc ca mijloc de distracție, îmbrățișări la băutură, răcnete de jocuri sălbatice, fum… fum dens și stare de inerție, fără ca vreunul să știe ce înseamnă acel foc aprins, ce semnifică această zi, cum ne pregătim pentru zilele ce urmează, ce înseamnă ”urlărie” sau cauciuc ars ce ne-a intoxicat mediul și omorât oxigenul.

Posibil ca ”Urlaria” să fie un derivat sau forma compusă a verbului ”a urla”. Iar dacă astfel de atitudini de turmă, sălbatice sau grobiene, atipice pentru evoluați se perpetuează în timp cu influență asupra celor mici sau asupra tinerilor de liceu, fără ca educația din școală sau a părinților împotriva acestor apucături să fie o apărătoare, un scut în fața ritualurilor moștenite și predate – ștafetă de înaintași, atunci Oltenița așa va pluti : în derivă, neștiință, ignoranță, neputință, incultură, superficialitate, anacronism, și cel mai grav prostie. Ele vor inunda și viețile celor care nu doresc să trăiască într-un astfel de mediu.

Laura Suzeanu