Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Libertatea înseamnă să-ți alegi povara.

Libertatea înseamnă să-ți alegi povara.

…trebuie să spun că sunt adânc mişcat de minunata manifestare de admiraţie pe care o constituie Concursul şi Festivalul internaţional „George Enescu”. Este emoţionantă această mărturie a unei ţări întregi, la care s-au alăturat atâtea personalităţi marcante ale vieţii muzicale mondiale.

Liniştea este cea care ne conectează la univers şi la infinit.

Unul din momentele cele mai minunate din întreaga muzică este pentru mine mişcarea lentă din sublimul concert de Beethoven pentru vioară. O asemenea muzică reprezintă ce-i mai bun în noi toţi, ceea ce numim umanitate.

Când am început era instinct pur. Am avut îndemânarea, darul, voința.

Liniştea este rădăcina existenţei şi echilibrul vieţii.

Păcat că omul zilelor noastre n-are apărătoare pentru urechi cum avem pleoapele pentru ochi, care să ne apere de muzica ieftină, vulgară, lipsită de orice nobleţe, care ne asediază auzul.

Liniştea este cea care naşte ceea ce este viu şi durează.

Enescu va rămâne pentru mine absolutul prin care eu judec pe alţii.

Pacea poate suna simplu – un singur cuvânt frumos – dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal.

Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii…Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.

Sunt onorat să fiu asociat cu numele lui George Enescu.

Este o amintire care nu se va şterge niciodată din sufletul meu, o amintire dureroasă fiindcă tot ce s-a petrecut între noi atunci a avut aerul unei despărţiri între doi oameni pe care nu putea să îi separe decât moartea.

Numai flacăra aprinsă a privirii sale lăsa să se vadă că spiritul nu încetase să pulseze şi nici nu îşi pierduse vioiciunea caracteristică. I-am privit mâinile puternice care dăduseră viaţă atâtor frumuseţi minunate dar care acum erau neputincioase şi m-am cutremurat.

Enescu îşi lua rămas bun de la viaţă. Simţeam că privirea lui încearcă parcă să-mi transmită suflul de viaţă şi de energie ce-i mai rămăsese şi deodată, ca şi cum ar fi luat o hotărâre subită, mi-a spus că doreşte să îmi dăruiască una din viorile sale, un Santa Serafino, pe care cântase pe vremea când învăţa cu Hellmesberger la Viena. În acelaşi timp, m-a rugat să îi păstrez celelalte viori până când îmi va comunica hotărârea sa în privinţa lor.

Am venit (la Paris n.r.) de fapt să studiez cu Eugent Ysaÿe, care fusese profesorul pedagogului meu american Louis Persingert, dar în adâncul inimii venisem să studiez cu Enescu, și așa s-a întâmplat.

Ceea ce știu este că a fost un mare patriot, la fel cum și Paderewski a fost în raport cu Polonia, un patriotism aproape asemenea unei religii romantice de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sentimentul a fost mereu viu în el. […] Istoria iubirii sale pentru Princesse, istoria devoțiunii sale pentru România și Paris, devotamentul față de toți cei pe care i-a cunoscut sunt un exemplu de încredere; nu ar fi fost infidel nimănui.

Atât timp cât pot stabili acest contact, simt că fac ceva folositor indiferent de orice alte circumstanțe înconjurătoare.

Nu aș dori să fac speculații sau să vorbesc ca individ în numele realizărilor unei națiuni, dar sunt de părere că orice fir de nisip e important și indispensabil pentru plajă, la fel cum orice picatură de apă este necesară oceanului, și cred ca orice evreu care poate găsi limba comună cu un german și invers, făcând amândoi abstracție de naționalitatea lor, poate contribui cu ceva bun la comunitate.

Nu am încercat în vreun fel să fiu în mod dramatic curajos. Aceasta a venit mai târziu.

Dintre cei pe care am fost binecuvântat să-i pot cunoaște; Enescu și Bartok sunt pentru mine oamenii cei mai mari pe care i-am cunoscut.

Enescu era un adevărat european. Vreau să spun, născut în România care are deja legături de latinitate cu Franța, crescut și cu studii la Viena. Apoi, desigur, vorbea perfect germana și engleza, în mod minunat…. L-am întrebat odată de ce călătorește întotdeuna pe vase britanice? Mergea întotdeuna cu liniile britanice. Mi-a spus: “există oare alții care să cunoască mai bine oceanele?” Avea un sens nemaipomenit al umorului.

Cred că da. Pentru mine, această parte a Europei pe care o formează Polonia, Republica cehă, Slovenia, România, Grecia, Albania, constituie inima muzicii, a muzicii occidentale; este inima ei fiindcă ea conține fragmente ale muzicii răsăritene, rămășițe din muzica indiană — prin cea a țiganilor — și din Mongolia și, în această țesătură de muzică populară de toate felurile, se regăsesc sursele forței Europei.

Pentru forță și inspirație, Europa occidentală a fost întotdeuna dependentă de cea estică. […] Și îi simt în ea pe Dvorak și Enescu, pe care îi iubesc împreună, cum îl iubesc pe Bartok.

Prin intermediul lui Enescu m-am familiarizat cu adevărat, cu Beethoven. Il cîntasem și înainte, dar Enescu a avut o concepție măreață despre Beethoven.

Viața de muzician și muzica sunt lucruri care trebuie păstrate și protejate în mod religios de orice fel de – cum să spun? – imagine pătată, prejudecăți, idei.

Yehudi Menuhin

Pe 22 aprilie se împlinesc 101 de ani de la naşterea unui mare muzician american prin naştere, ulterior englez prin adopţiune, Sir Yehudi Menuhin (22 aprilie 1916-12 martie 1999), a cărui viaţă şi activitate au fost profund influenţate de personalitatea şi arta lui George Enescu (1881-1995).
Menuhin a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia. Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d’Abernon. Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea.
Yehudi Menuhin a studiat la Paris și în România cu violonistul și compozitorul George Enescu, care a influențat profund stilul său de interpretare și care a rămas un prieten pe tot parcursul vieții, potrivit www.britannica.com.

În cel de-al doilea război mondial a susţinut circa 500 de concerte pentru trupele aliate, a cântat în Germania pentru deţinuţii eliberaţi din lagărele de concentrare. Vorbea limba germană și l-a apreciat pe dirijorul Wilhelm Furtwängler. În anii 1940-1950 a interpretat și înregistrat compoziţii ale clasicilor muzicii universale, s-a distins în Sonata pentru vioară solo de Béla Bartók. S-a stabilit la Londra în 1959, în 1985 a devenit cetăţean britanic, din 1970 era cetățean elveţian. A regizat Festivalul Bath (1958-1968) şi Festivalul de la Gstaad 1956, în 1958 a înființat propria orchestră de cameră. A fost acompaniat de sora sa, pianista Hephzibah Menuhin, a colaborat cu compozitorul indian Ravi Shankar. Marea Britanie l-a înnobilat cu titlul de Lord Menuhin de Stoke d’Abernon.
Yehudi Menuhin a fost unul dintre copiii minune, la 7 ani cucerea sălile de concert interpretând Concertul pentru vioara al lui Mendelssohn, la vârsta adolescentei participa la turnee in întreaga lume si era considerat cel mai bun violonist.
A deschis Yehudi Menuhin School, o școală pentru copiii supradotaţi muzical, s-a implicat în organizaţii religioase și sociale din întreaga lume.
În 1927 Yehudi Menuhin a venit în România, la vila Luminiș, locuința din Sinaia a lui George Enescu, pentru a lua de la acesta primele lecții de vioară. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.

În 1935 a făcut un turneu mondial, care a inclus Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Europa. A susținut 110 de concerte în 72 de orașe.
În 1936 s-a retras din activitatea concertistică și a alocat studiului o perioadă de 18 luni. În 1945, împreună cu Benjamin Britten, compozitor, a plecat în Germania pentru a efectua o serie de concerte.
A prezidat festivalurile anuale de muzică de la Gstaad, Elveția (1957); Bath (1959-1968) și Windsor (1969-1972), Marea Britanie. În 1966 la Bath și în 1967 la Organizația Națiunilor Unite, Menuhin a susținut un duet instrumental cu sitaristul și compozitorul indian Ravi Shankar. De asemenea, a interpretat și muzică de jazz, realizând înregistrări cu violonistul Stéphane Grappelli.

A fost președinte al Consiliului Internațional al Muzicii al UNESCO, ales în 1969 (pentru trei mandate succesive, până în 1975).
Violonistul și dirijorul Yehudi Menuhin este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului XX, cel mai cunoscut dintre discipolii lui George Enescu. Menuhin a avut o importantă influență în impunerea creației enesciene la nivel internațional, mărturisind în numeroase ocazii despre cât de importantă a fost influența lui George Enescu asupra sa. Yehudi Menuhin a fost în mai multe rânduri oaspete al Festivalului Internațional “George Enescu”, începând cu prima ediție, din 1958, organizată la trei ani după moartea lui George Enescu (1881-1955).
Discipolul preferat de care maestrul Enescu era atât de mândru şi care a devenit unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii, îşi declara cu fiecare ocazie, dragostea, veneraţia şi recunoştinţa faţă de profesorul său.
La trei ani după moartea lui George Enescu (1881-1955), prima ediţie a Festivalului, dublat de Concurs, a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958. Printre personalităţile care au participat la această ediţie inaugurală s-au numărat nume importante ale scenei internaţionale: David Oistrah, Halina Czerny-Stefańska, Nadia Boulanger, Monique Haas, Iacov Zak sau Claudio Arrau, Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario, Carlo Zecchi şi desigur Yehudi Menuhin. Într-un interviu acordat lui Dan Spătaru (Revista Muzica, 1958 nr-ele 10-11, pag. 67), acesta se arată încântat de iniţiativa statului român de a organiza un astfel de festival de anvergură internaţională dublat de un concurs şi el, internaţional: ”Este emoţionantă această mărturie a unei ţări întregi, la care s-au alăturat atâtea personalităţi marcante ale vieţii muzicale mondiale. Pot să vă spun că, prin prezenţa unora dintre aceste personalităţi în juriile Concursului şi a altora în cadrul concertelor date, prin amploarea şi admirabila organizare a întregului eveniment, prin numărul mare şi calitatea ridicată a concurenţilor, Concursul şi Festivalul închinate lui George Enescu s-au ridicat la un nivel artistic care le situează printre cele mai reuşite manifestări de acest gen, cunoscute de mine. Mă bucură sincer acest lucru şi îi felicit din toată inima pe cei care au contribuit la acest mare succes.”
Yehudi Menuhin a fost implicat în patru ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu”, în anii 1958, 1973, 1995 si 1998.

În 1958, în 17 septembrie, în Sala mare a Ateneului Român, Yehudi Menuhin a susţinut un recital de vioară solo care a cuprins Partitele nr. 2 si 3 de J. S. Bach şi Sonata pentru vioară solo de Bartók şi, în Concertul in Re major de Brahms, a fost solistul concertului în din 18 septembrie susţinut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” dirijată de George Georgescu. A fost şi seara memorabilă în care, la bis, violonistul american a urcat pe scenă alături de violonistul rus David Oistrah pentru Concertul pentru două viori de J. S. Bach.

Pe marginea participării solistice a lui Menuhin la Filarmonica “George Enescu”, când sub bagheta maestrului George Georgescu a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră de Brahms, am dori să relevăm faptul că acest mare violonist nu-şi îngăduie nici o îndepărtare de la acea clasică interpretare pe care am cunoscut-o toţi cei ce am auzit pe George Enescu sau pe Jacques Thibaud – deci pe linia tradiţională amintită (Joachim- Marsick- Enescu şi Thibaud) şi care s-a făcut simţită în impetuozitatea atacului primei mişcări, în căldura şi reveria aduse în adagio precum şi în acel tempo just, aşezat, din allegro giocoso.

Îndeosebi problema acestuia din urmă tempo, luat de către unii tineri violonişti aproape întotdeauna mai repede, trebuie privită cu multă atenţie, căci desfăşurarea rapidă a mişcării, lipsită de „lestul” necesar,

Yehudi Menuhin cu David Oistrakh

strică linia lucrării…
De asemenea, în 1958, Yehudi Menuhin a fost şi membru în juriul internaţional al Concursului George Enescu, secţiunea vioară, alături de George Georgescu – preşedinte, Yvonne Astruc (Franţa), Sir John Barbirolli (Anglia), Carlo Felice Cillario (Italia), Henri Gagnebin (Elveţia), David Oistrach (URSS), Alexander Plocek (Cehoslovacia), Saşa Popov (Bulgaria) şi românii Garabet Avachian, Francisc Balogh, Dimitrie Dinicu şi Ion Dumitrescu. Doi câştigători şi-au împărţi primul premiu: Semen Snitkovski (URSS) şi reprezentantul României, violonistul de şcoală clujeană Ştefan Ruha.

În 18 septembrie 1973, în  cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”, alături de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii, de dirijorul Iosif Conta şi de violonistul Ion Voicu.
Yehudi Menuhin apare ca solist în Concertul pentru vioară de Beethoven şi, cu semnificaţie evidentă, în acelaşi Dublu de Bach.

Desprindem evocarea acestor două concerte din cronica pe care acelaşi neobosit cronicar Jean-Victor Pandelescu o publică în revista Muzica nr. 10/1973, p. 7 sub titlul „Recital Yehudi-Hephzibah Menuhin;

Yehudi Menuhin așteptat de George Enescu la București (1946)

concert Menuhin-Iosif Conta şi Orchestra Radioteleviziunii”. Ca de fiecare dată, comentatorul leagă strâns interpretarea violonistului american de concepţia mentorului său recunoscut, românul George Enescu, ca şi de sentimentele de profundă prietenie şi respect ce i-au legat timp de decenii pe cei doi uriași artiști.

Ultimele concerte ale festivalului au fost marcate de prezenţa lui Yehudi Menuhin. Este aproape o jumătate de veac de când Menuhin – unul din cei mai mari violonişti ai lumii – răspândeşte pretutindeni buna muzică, aşa cum a deprins-o de la celebrul său înaintaş şi învăţător, George Enescu. Afecţiunea şi gratitudinea nesfârşită pe care i-o poartă acestuia l-au făcut să nu lipsească, nici de data aceasta, de la Festivalul care perpetuează memoria ilustrului nostru muzician. Împreună cu remarcabila pianistă Hephzibah, sora sa (ea însăşi elevă a lui George Enescu), Menuhin a dat mai întâi un recital de sonate. Este captivantă şi pilduitoare ţinuta simplă şi modestia plină de graţie cu care se manifestă aceşti reputaţi interpreţi. (…)Piesa de rezistenţă a recitalului a constituit-o Sonata a III-a în la minor, „în caracter popular românesc”, de George Enescu. Cuplul Yehudi-Hephzibah a cântat totdeauna cu dragoste şi cu deplină convingere Sonata a III-a, atât de exigentă, de dificilă, încât s-au identificat de mult cu spiritul şi cerinţele-i de interpretare.

Aceşti artişti sunt autentici păstrători ai tradiţiei în ceea ce priveşte chipul de redare a specificului nostru popular, cu cromatismele-i caracteristice, cu melismatica de influenţă orientală şi acele sferturi şi şesimi de ton, notate de Enescu cu atâta meticulozitate. (…) Entuziasmul generat în rândurile ascultătorilor a fost enorm şi cei doi mari artişti au repetat, cu bunăvoie, părţile extreme ale Sonatei. Recitalul a fost încheiat cu Sonata a VII-a în do minor de Beethoven. În concertul orchestrei simfonice a Radiotelevziunii, dirijat de Iosif Conta, Yehudi Menuhin a cântat Concertul pentru vioară şi orchestră de Beethoven. Interpretarea dată de solist a fost aceea a unui poet cât şi a unui muzician călit în focul nenumăratelor sale apariţii în această veşnic tânără lucrare. Oricine a avut, o dată mai mult, de învăţat de la Menuhin. (…) … una dintre cele mai plăcute surprize.

Violoniştii Yehudi Menuhin şi Ion Voicu au ţinut să omagieze memoria lui George Enescu interpretând în cele din urmă Concertul pentru două viori şi orchestră de Bach, lucrare pe care marele nostru muzician o preţuia în mod deosebit.
Ultimele două participări ale lordului Yehudi Menuhin la Festivalul Internaţional „George Enescu” vor fi în calitate de dirijor. La 7 septembrie, în Sala AL. I. Cuza din sediul Parlamentului României, muzicianul deschide ediţia anului 1995 la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra cu un program alcătuit din Suita I de Enescu, Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră de Brahms, solist Liviu Prunaru, şi Simfonia I de acelaşi compozitor. Muzicologul Petre Codreanu găseşte argumente puternice care par să fi contat în alegerea repertoriului şi a ansamblului simfonic: Sunt prea cunoscute gândurile lordului Yehudi Menuhin despre Enescu, sentimentele sale, pentru a le relua aici. Ilustrul discipol al marelui muzician român este, la aproape 8 decenii de viaţă, unul dintre monştrii sacri ai muzicii clasice.

Ultimul an în care numele Yehudi Menuhin mai este legat de Festivalul Internaţional „George Enescu” este 1998 când, la 11 septembrie, în Sala Palatului alături de Orchestra Festivalului din Budapesta, dirijorul Yehudi Menuhin prezintă Suita a II-a de George Enescu, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Bartók, cu Peter Frankl ca solist, şi Concertul pentru orchestră de coarde de acelaşi compozitor. Refuză să vină în 1990 la Festivalul “Enescu”, din cauza Mineriadelor.

În anul 1991 organizatorii anunţă prin vocea directorului de atunci al festivalului, Ludovic Spiess, şi cu susţinerea ministrului de atunci al culturii, Andrei Pleşu, că îi propun lordului Yehudi Menuhin primul titlu de director onorific din istoria Festivalului. Din păcate refuzul muzicianului este ferm în trena „Mineriadei” din 13-15 iunie 1990!

La 20 iunie 1990, dna Vera Lamport, secretara personală a lui Yehudi Menuhin, comunica într-o scrisoare oficială adresată Ministrului culturii, imposibilitatea maestrului de a participa la ediţia din luna septembrie a Festivalului. Scrisoarea personală de refuz semnată Yehudi Menuhin (datată Londra, 23 iulie, 1990) şi adresata dlui Mihai Constantinescu, se încheie cu cuvintele: ”I am anxiously awaiting the day when a Romanian Gouvernement will win the trust of the world. /Aştept cu nerăbdare ziua când un guvern al României o să (re)câştige încrederea lumii.”

Au mai trecut ani până în 1998, când acelaşi Sir Yehudi Menuhin – alături de directorul artistic, dirijorul Lawrence Foster – va inaugura totuşi seria preşedinţilor de onoare ai Festivalului Internaţional „George Enescu”. Este o poziţie ce aduce evenimentului românesc un consistent plus de prestigiu internaţional.
De-a lungul timpului, prestanţa muzicianului Yehudi Menuhin a ajutat mult în consolidarea şi impunerea Festivalului şi Concursului „George Enescu” pe plan internaţional, la cel mai înalt nivel.
Referindu-se la profesorul său iubit şi respectat, violonistul american afirmă că: „era ineluctabil şi perfect logic că veneraţia mea fără margini faţă de el trebuia să câştige, într-o zi, grija şi protecţia sa” (Cosma, Viorel, eseul „Enescu, Menuhin şi România”. Bucureşti, iulie 2009). Iar cel care a devenit „discipolul preferat” nu a ezitat ca şi după moartea maestrului, să îi cultive cu aceeaşi veneraţie fără de margini memoria şi moştenirea muzicală, iar Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” i-au oferit un cadru generos şi prestigios.
Yehudi Menuhin a fost și un scriitor prolific. Scrierile sale includ o colecție de eseuri, “Theme and Variations” (1972); lucrări de educație muzicală, “Violin: Six Lessons” (1972) și “Violin and Viola” (1976; împreună cu William Primrose și Denis Stevens); Muzica Man (1979, Curtis W. Davis); “The Music of Man” (1979; împreună cu Curtis W. Davis) și o autobiografie, “Unfinished Journey” (1977, reeditată în 1997). A fost implicat și în numeroase cauze care priveau problemele de mediu și justiția socială. În 1999, la 12 martie, Yehudi Menuhin a murit în spitalul Martin Luther din Berlin.
Surse:
autori.citatepedia.ro
suplimentuldecultura.ro
adevarul.ro
europalibera.org
agerpres.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =

52 + = 59

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie