Linguşitorii încep totdeauna prin a zice că nu ştiu să linguşească.
Linguşitorii încep totdeauna prin a zice că nu ştiu să linguşească.
Există o bunătate care respinge şi o răutate care atrage.
Bunătatea tinereţii este îngerească; cea a bătrâneţii este dumnezeiască.
Focul face apa să fiarbă, dar apa stinge focul. Nu încălzi un ingrat, curând te va stinge.
Dacă suntem într-adevăr făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim creatori.
Dumnezeu iartă. Natura niciodată.
Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare.
Toţi cei care sunt fericiţi, aduc fericire celorlalţi şi nu o iau de la nimeni, fericirea se întoarce la acela care a dăruit-o.
Iubirea cere, prietenia dăruieşte.
Educaţia ar putea fi rezumată într-un singur precept: „siliţi-vă a vă transpune în locul aproapelui vostru!”.
Un singur stâlp a dăruit Dumnezeu creaţiunii sale: iubirea.
Tâmplele albe sunt ca şi crestele spumei ce acoperă marea după furtună.
Educaţia ar putea fi socotită drept cea mai înaltă şcoală a inimii.
Geniul este un suveran cuibărit într-un bordei, dar prin simpla sa prezenţă, bordeiul se preface în palat.
Falsa pudoare este o mireasmă care ascunde o atmosferă viciată.
Puritatea poate exista şi fără candoare, dar candoarea nu poate exista fără puritate.
A fi fericit înseamnă a vedea viaţa printr-o rază de soare.
Studiaţi îndeaproape corpul omenesc! Sufletul nu-i departe.
Soarele este cel care vede lumea învăluită de căldură şi lumină. Fii mai întâi un soare şi apoi priveşte lumea.
Nu există decât o plăcere: frumosul.
Dragostea te transformă; căsătoria fără dragoste, nicidecum.
Omul este o vioară. În clipa în care i se rupe ultima coardă, ajunge a fi o bucată de lemn.
Altădată erai scos la stâlp, astăzi eşti publicat în jurnale.
Pentru a se apăra, unii au coarne de taur; alţii – doar coarne de melc.
Fiecare din faptele noastre îşi are plata sau răsplata sa; rămâne numai să recunoaştem acest lucru.
A-ţi face datoria înseamnă pentru unii a fi încătuşat într-o cămaşă de forţă.
Dragostea şi politica sunt moartea prieteniei.
Carmen Sylva
Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la moartea primei regine a României- Elisabeta. E povestea unei
vieți dusă între tragedie și caritate. George Enescu spunea: „Pentru mine, Carmen Sylva este o reîncarnare a Sfintei Elisabeta. „Astfel a fost și Regina Elisabeta a României, care dăruia tot ce avea, despuindu-se de toate bunurile și săvârșind toate mărinimiile”.
Educația în spirit protestant, dar și rigorile vieții princiare au influențat evoluția intelectuală a Elisabetei. Viitoarea suverană a studiat limbile clasice, literatura franceză și engleză, filosofia, istoria, gramatica și a dovedit un talent deosebit în asimilarea limbilor străine: italiana, franceza, engleza, suedeza și rusa. A primit lecții de pian de la Clara Schumann și Anton Rubinstein, a studiat desenul, acuarela și pictura, orga și clavecinul. Și-a desăvârșit cultura urmând cursuri de filosofie la Universități prestigioase, precum Budapesta și Heidelberg, și talentul, aprofundând pictura la Academia de Belle Arte din Berlin.
Prințesa Paulina Elisabeta Otilia Luiza de Wied, cea care avea să devină prima regină a României, principesa Elisabeta, s-a născut la 29 decembrie 1843 în Castelul Monrepos de lângă Neuwied, fiică a Principelui Hermann de Wied şi a Mariei de Nassau-Weilburg. Și-a petrecut copilăria şi prima tinereţe în stilul de viaţă auster şi sever al familiei sale, perioadă marcată de moartea timpurie a tatălui şi a fratelui mai mic. Educaţia primită s-a axat pe însuşirea limbilor străine, pe studiul literaturii, filosofiei şi artelor.
În 1869 se va căsători cu Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), Domnitorul României din 1866, și așa îşi va lega pentru totdeauna destinul de țara noastră.
Era un suflet blând. Chiar de la sosirea în ţară, se va dedica activităţii caritabile. A patronat numeroase societăți de sprijinire a copiilor orfani și a sărmanilor, ori cele dedicate dezvoltării industriei textile și casnice (printre cele mai cunoscute numărându-se Societatea Regina Elisabeta, Leagănul Sfânta Ecaterina, Maternitatea, precum și proiectul său social dedicat nevăzătorilor – Vatra Luminoasă). În timpul Războiului de Independenţă se va implica în organizarea asistenţei medicale pentru răniţi.
Prințesa Elisabeta l-a cunoscut pe Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române din 1866, la Koln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869, cu prilejul unui concert. Chiar în
aceeași zi, Carol a obținut consimțământul principesei-mame, pentru a cere mâna fiicei sale. La 4/16 octombrie, la Monrepos, a avut loc ceremonia logodnei, iar căsătoria s-a desfășurat la Neuwied, la 3/15 noiembrie. Ceremonia nunții a avut loc în palatul Neuwied, potrivit http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html, în prezența unei delegații românești, a reginei consoarte Augusta a Prusiei, trimiși ai împăratului Franței și ai țarului Rusiei. Perechea princiară a pornit, apoi, în călătorie spre România, trecând prin Viena și Budapesta. Călătoria pe Dunăre a continuat până la granița de la Turnu Severin, unde au fost întâmpinați de oficialitățile române, dar și de popor. Călătoria de la Giurgiu până la București a fost făcută cu trenul. În gara Filaret au fost întâmpinați de întreaga clasă politică, de înalta societate, precum și de numeroși bucureșteni. Principesa Elisabeta a primit în dar o diademă cu perle.
Iubea copiii, și-ar fi dorit mulți. La 27 august/8 septembrie 1870 s-a născut principesa Maria, unicul copil al cuplului princiar. Patru ani mai târziu s-a îmbolnăvit de scarlatină și a murit. A fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni, aproape de biserică. Moartea prematură a copilului, a marcat pentru totdeauna relația dintre principele Carol și principesa Elisabeta. După mai multe încercări eșuate de a da țării un moștenitor, Elisabeta s-a resemnat. În acest context, potrivit regulilor dinastice stabilite, Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol, a fost numit succesor. Neconsolată, principesa Elisabeta se va dedica şi mai mult ajutorării celor sărmani, dar şi creaţiei artistice, adoptând numele literar de Carmen Sylva. Şi-a încercat talentul în poezie, poveşti, povestiri, nuvele, romane, piese de teatru şi cugetări. A încurajat veritabile talente artistice româneşti, cel mai cunoscut dintre acestea fiind George Enescu.
Imediat după venirea sa în România, principesa Elisabeta s-a implicat în numeroase proiecte umanitare. A obținut subscripții pentru terminarea construirii Azilului ”Elena Doamna”, proiect inițiat de Elena Rosetti Cuza, soția domnitorului Al. I. Cuza, în 1862. A fondat, în 1876, ”Societatea Națională de Cruce Roșie” din România, a cărei președintă de onoare a fost.
Odată cu izbucnirea Războiului de Independență (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român, a creat ”Serviciul de ambulanță”, iar implicarea sa i-a adus numele de ”mama răniților”. În paralel, au fost înființate spitale de campanie, iar mai mulți medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. În zona Palatului Cotroceni, au fost construite două barăci pentru răniți, iar Gara Cotroceni a fost, de asemenea, transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz.
”Institutul Surorilor de Caritate” din București, fondat în 1879, cu personal recrutat dintre asistentele medicale sau călugărițe, și-a desfășurat activitatea în spitale, îngrijind bolnavii la domiciliu, răniții de război, etc. ”Societatea Regina Elisabeta”, înființată în 1893, trata anual circa 17 000 de pacienți, distribuia medicamente gratuite și monitoriza starea familiilor nevoiașe.
La Sinaia, unde mersese pentru prima oară în 1871, regina a înființat o școală la mănăstirea Sinaia (1892) și a inaugurat o a doua școală primară din oraș (1899-1905). În cadrul complexului Peleș, a fondat ”Atelierele de Artă și Meșteșug”, unde s-au realizat o parte din valoroasele piese de mobilier din prima fază a construcției castelului (1875-1883).
Regina Elisabeta a adoptat portul popular românesc, fiind fascinată de frumusețea acestuia, pe care l-a impus suitei regale. Datorită inițiativei sale, România a participat la Expoziția Universală de la Paris, în anii 1867, 1889 și 1900 cu articole tradiționale variate, cu broderii, tapițerii și costume populare. În 1912, regina a organizat la Berlin expoziția ”Femeia în artă și meșteșuguri”, cu ecouri pozitive în presa occidentală. Suverana s-a dedicat, de asemenea, serilor de muzică și literatură, pe care le-a organizat cu regularitate, mai întâi la reședința regală din București, apoi la castelul Peleș. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit ”copilul meu de suflet”. Tânărul muzician a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914. De multe ori au cântat în duet, George Enescu la vioară, și regina Elisabeta la pian. Încurajată de poetul și diplomatul Vasile Alecsandri să scrie, Elisabeta a publicat primele traduceri de poezii românești în germană (printre poeții traduși s-au aflat Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri) sub pseudonimul E. Wedi (anagramă a numelui său), cu titlul „Rumänische Dichtungen” în revista „Die Gegenwart”, nr. 19 din 11 mai 1878.
Însă, numele literar sub care va fi cunoscută de o lume întreagă, a fost acela de Carmen Sylva (ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”), cu care a debutat în 1880. În decursul anilor, regina-poetă a publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar și o talentată traducătoare de folclor și poezie românească. Dintre acestea amintim: ”Poveștile Peleșului” (1882 și 1883), ”Cugetările unei Regine” (1882), ”Rinul meu” (1884), ”Monrepos” (1884), ”Robia Peleșului” (1888), ”Patria” (1891), ”Meșterul Manole” (1892), ”Poveștile unei Regine” (1901).
Carmen Sylva a fost distinsă în 1888 cu premiul Academiei Franceze și a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.
A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, proferând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu. Relațiile dintre Mihai Eminescu și regele Carol I erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege, formula oarecum ireverențioasă: „Carol îngăduitorul” într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul. Publicistul de la ziarul conservator Timpul, Mihai Eminescu, era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituția în vigoare dădea regelui doar puterile unei monarhii constituționale, măsură de precauție care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prințului pământean Alexandru Ioan Cuza.
A fost supranumită regina scriitoare. Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și biblioteca. A contribuit la completarea veniturilor casei regale din România, una dintre cele mai sărace familii domnitoare din Europa, în clipa în care Principele de Hohenzollern a acceptat tronul țării, printr-o serie de reclame tipărite în marile ziare europene de tip „testimonial” pentru mai mulți producători mari de mașini de scris. Vacanțele de vară și le petrecea la Constanța, unde chiar în port regele Carol I construise un pavilion special. De cîte ori regina auzea un vapor părăsind rada portului, agita o batistă de mătase albă în direcția lui și îi recita prin portavoce un poem. După moartea reginei sindicatele navigatorilor au decis să-i ridice în fața Cazinoului din Mamaia o statuie în mărime naturală, orientată cu fața spre mare. Statuia de bronz se găsește azi într-un subsol al Muzeului de Istorie din Constanța și așteaptă să fie repusă la locul ei. Statuia a fost din nou pusa pe soclu in anul 2013, pe faleza Cazino- B-dul Elisabeta, odata cu refacerea zonei vechi peninsulare si a falezei.
Regina Carmen Sylva și-a devotat întreaga viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română.
Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărți cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, și a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite(1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relația cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân își notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu și care conținea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu și publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleș doamnele de curte și regina însăși au învățat deja poeziile sale pe de rost!
Iubitoare și creatoare de artă și literatură, era o bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în același timp și calități de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată și cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură. Regina Elisabeta a tradus din poeziile lui Alecsandri, în germana pentru a-şi alina suferinţa pricinuită de dispariţia fiicei sale. Bătrânul Alecsandri era un apropiat al casei regale, dovedind devotamentul prin activităţile sale diplomatice de la Paris. Vara îşi petrecea concediul la Sinaia, înveselindu-i pe suverani cu snoavele sale. Atunci când acesta se îmbolnăvii, în 1890, Regina poetă îi dărui un fotoliu de odihnă, în acesta îşi petrecu ultimele zile ale vieţii sale.
În 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.
Regele Carol a sprijinit acțiunea umanitară a Reginei, adresându-i lui Ion I.C. Brătianu, Președinte al Consiliului de miniștri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activitățile acestui așezământ, regele „punând la dispoziție suma de 500.000 lei pentru achitarea datoriilor în ființă și terminarea clădirilor trebuincioase”.
Și Regina a adresat lui Ion I.C. Brătianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria: „în via dorință de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câțiva ani inițiativa de a înființa un azil menit a le da adăpost statornic deprinzându-i în același timp la o muncă folositoare.(…) Sunt încredințată că acest așezământ va răspunde și în viitor menirei sale umanitare și că deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o
adevarată alinare”.
După moartea Regelui Carol I, la 27 septembrie 1914, se va retrage la Curtea de Argeș, spre a fi aproape de mormântul acestuia, dar și din sentimentul că nu mai aparținea acelor timpuri învolburate în care ideea unui posibil război împotriva patriei sale, Germania. Regina Elisabeta s-a stins din viaţă la Bucureşti, în Palatul Regal, în dimineaţa friguroasă a zilei de 18 februarie 1916, în urma unei pneumonii. Este înmormântată la Curtea de Argeș.
Surse:
evz.ro
agerpres.ro
curentul.net
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Lasă un răspuns