Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Locatarii Blocului A către primarul Petre Țone : ”Mocirla de la ploi ne sugrumă”

Un grup de locatari ai blocului A din Bd. Republicii îi întreabă pe actualul primar Petre Țone și pe viceprimarul Mihai Manciu dacă ei ar putea să trăiască într-o zonă defrișată cum sunt cele dintre blocurile din Republicii de la Mihai Bravu până în Bd. 1 Decembrie. Oamenii sunt disperați de mizeria lăsată de ploi, de noroiul care se adună și încearcă să găsească soluții însă atunci când cineva strică ceva este foarte greu să se mai repare ori refacă ce s-a distrus.Bd Republicii Bl A

Avem și imagini cu zona așa cum arată ea după ce plouă. Probabil că se așteaptă ninsoarea care să acopere mizeria, însă, și așa fiind, zăpada nu rămâne veșnic acolo o mască pentru un loc arid.
Locatarii nemulțumiți cer primarului și angajaților care se ocupă cu partea edilitar-gospodărească a orașului să gândească un plan de lucru și să schimbe ceva în zona amintită, astfel încât oamenii să nu se simtă ca și cum cineva i-a catapultat în sălbăticie sau pe vreo altă planetă. ”Mocirla făcută de ploi ne sugrumă.”

În altă ordine de idei, lăsând la o parte inesteticul zonei, oamenii sunt nemulțumiți că plătesc niște bani sub formă de taxe și impozite, astfel încât ar trebui ca și ei să fie întrebați atunci când se iau anumite decizii publice ce pot afecta mediul înconjurător sau pot dezechilibra un stadiu de existență. Blocul A bd Republicii

Pentru o zonă care se încadrează la ”categoria O”, domnule Țone, tindem să dăm și noi dreptate acelor oameni, în apartamentele cărora soarele i-a înnebunit vara aceasta, după ce ați ras, tuns și mai deloc frezat vegetația precum și vița de vie pusă de ei pentru a le ține umbră și a-și împrospăta, oxigena atmosfera de la atâta praf din jur, iar toamna să nu poată străbate civilizat drumul dintre blocuri și să se simtă ca într-o altă lume, pe care unii dintre noi am numi-o ”lumea a III-a”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 5 = 1

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie