Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Lumea progresează datorită lucrurilor imposibile care au fost realizate.

Lumea progresează datorită lucrurilor imposibile care au fost realizate.

Nu iubim o femeie pentru ceea ce spune; ne place ceea ce spune pentru că o iubim.

Afacerea este o combinaţie de război şi sport.

Ceea ce oamenii vă iartă cel mai puţin este ceea ce au spus rău despre voi.

Clipele cu adevărat frumoase sunt întotdeauna melancolice. Simţi că sunt trecătoare, ai vrea să le opreşti în loc, dar nu-i posibil.

Îmbătrânirea nu este decât o deprindere rea pe care un om ocupat nu are timp să şi-o formeze.

Iubirea îndură mai uşor absenţa sau moartea decât îndoiala sau trădarea.

A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să te ţii de treabă.

Ştiinţa: o lungă şi sistematică curiozitate.

Femeile sunt nişte copii mari care păstrează simţul umorului.

Succesul stârneşte întotdeauna duşmănii.

Suntem întotdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minţii spre alte lucruri decât spre situaţia prezentă, spre aparenţa prezentă; sau, mai ales, suntem în aşteptarea morţii ca şi cum n-am muri şi reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viaţă nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână.

Iubim mai mult fiinţele dificile.

Amestecul de admiraţie şi milă este una din reţetele cele mai sigure ale afecţiunii.

Suntem aproape întotdeauna făuritorii propriei noastre nenorociri.

Spiritul femeilor e alcătuit din impresiile succesive lăsate de bărbaţii care le-au iubit, tot astfel după cum gustul bărbaţilor e format din imaginile confuze şi suprapuse ale femeilor care au trecut prin viaţa lor şi adesea suferinţele îngrozitoare pe care o femeie ne-a făcut să le îndurăm devin pricina dragostei pe care o inspirăm alteia şi pricina nenorocirii ei.

Fericirea este o floare pe care nu trebuie s-o culegem.

Dar destinul nostru şi voinţa noastră sunt întotdeauna în contratimp.

În materie de literatură, ca şi în dragoste, suntem şocaţi de ceea ce aleg alţii.

O să existe întotdeauna romantism pe lumea asta, pentru cei care sunt demni de el.

Neînţelegerea dintre oameni provine poate din faptul că unii trăiesc mai mult în trecut, iar alţii în prezent.

Nimic nu te face mai cinic decât o mare dragoste neîmpărtăşită, dar în acelaşi timp nimic nu-ţi dă mai multă modestie.

Câtva timp dorinţa dă naştere la iluzii, apoi se statorniceşte o invincibilă plictiseală în două suflete aproape ostile.

Mai presus de orice, nu te teme! Duşmanul care te forţează să te retragi, e duşmanul care în acel moment se teme şi el de tine la rândul său.

Farmecul persoanelor întâlnite întâia oară îţi insuflă speranţa că te-ai putea schimba pentru ele, negând un trecut pe care l-ai fi vrut mai fericit.

Bătrâneţea este mai mult decât păr alb, riduri, simţământul că este prea târziu şi că jocul s-a terminat, că scena aparţine unei noi generaţii. Adevăratul rău nu este slăbiciunea trupului, ci indiferenţa sufletului.

Nimic nu-i mai periculos pentru o ţară decât să-şi trimită într-o regiune îndepărtată pe cei mai buni soldaţi.

André Maurois

După ce a luat licența în litere, s-a ocupat o perioadă de conducerea uzinei pe care o deținea familia sa. În timpul primului război mondial s-a înrolat în armata franceză și a servit ca interpret, apoi ca ofițer de legătură cu armata britanică.
Primul său roman, Tăcerile colonelului Bramble, a fost o operă literară caracterizată printr-un acut realism social și o critică a societății contemporane lui. Acest roman a avut un succes imediat în Franța și a fost tradus rapid în Regatul Unit. André Maurois (nume real: Émile Salomon Wilhelm Herzog) s-a născut pe  la Elbeuf, într-o familie bogată de evrei alsacieni. Și-a făcut educația la Rouen, în Normandia, unde se distinge ca un elev excepţional.
Tânărul Andre Maurois a fost crescut într-o atmosferă austeră, impregnată pe de o parte demoravuri rigide, iar pe de altă parte de un ardent patriotism francez. Continuă la universitatea din Caen, luându-şi  licenţa în filozofie. Debil, suferind şi de o deviaţie a coloanei vertebrale, se reface cu un mare efort de voinţă, practicând intens exerciţii fizice. Starea sănătăţii l-ar fi îndreptăţit la scutirea de serviciul militar.
Dar mentalitatea familială, patriotă, pătrunsă de respectul faţă de legi şi de disciplina civică, îşi spune cuvântul: pretinde să fie admis a îndeplini obligaţia militară. Va rămâne toată viaţa un admirator al acestei instituţii. Atât în timpul studiilor, cât şi după încheierea lor, Andre Maurois a fost cititor pasionat, notându-şi preferinţele din această perioadă pentru Flaubert, Maupassant, Anatole France, Paul Bourget, Marcel Prevost, Maurice Barres. Ulterior, unul din personajele cărţilor sale, prin care autorul se autoportretizează, „cunoaşte pe dinafară pe Tolstoi”. Sfera lecturilor sale se amplifică, înglob
ând îndeosebi literatura anglo-saxonă. Este din adolescenţă un cunoscător perfect al limbii engleze. Îşi formează astfel o cultură excepţională, fapt care impune de la primele pagini ale oricăreia dintre lucrările sale. În 1938 (în ședința din 23 iunie) este ales membru al Academiei Franceze. La începutul celui de-al doilea război mondial a fost numit observator oficial francez atașat la Cartierul general britanic. În calitatea sa de oficial a urmat armata engleză în Belgia. După ce a fost demobilizat, a plecat în Canada, unde a scris despre experiențele sale de pe front, în „Tragedie în Franța”.
În 1947, pseudonimul „André Maurois” devine numele său legal.
Indiferent însă de atmosfera momentului, „Tăcerile colonelului Bramble” erau, în sine, o incontestabilă reuşită. Suită de tablouri spirituale bazate pe observaţii fine, dezvăluind cu pătrundere şi umor indulgent calităţile şi scăderile englezului, străbătută de un suflu adânc uman, cartea lui Andre Maurois rămâne una dintre cele mai interesante din câte a prilejuit războiul din 1914—1918. Timp de douăzeci de ani, până la al doilea război mondial, Andre Maurois urcă an de an treptele gloriei literare. Viaţa lui se identifică cu a creaţiei sale, bogată şi variată: romane, biografii, eseuri, lucrări istorice. În 1938 e ales membru al Academiei Franceze. Anul următor, izbucnind al doilea război mondial, Andre Maurois se înrolează din nou, fiind şi de astă dată ataşat corpului expediţionar englez, comandat de generalul Lord Gort. Trăieşte clipele dureroase ale înfrângerii Franţei. Câteva zile înaintea armistiţiului pleacă din ordinul guvernului la Londra, pentru a încerca să determine cercurile conducătoare britanice la o angajare militară mai masivă în Franţa. Armistiţiul care survine, instaurarea guvernului colaboraţionist de la Vichy, tragicele incidente anglo-franceze din vara anului 1940 îl determină să se stabilească în Statele Unite, unde îşi va regăsi familia, scăpată şi ea de ocupanţii nazişti. În Statele Unite e invitat ca profesor de literatură la universităţi americane, printre care Princeton şi Kansas-City. În 1943—1944 se înrolează în forţele franceze libere, vine în Africa de Nord şi participă la debarcarea în Corsica. În 1946 se întoarce în Franţa, reluându-şi activitatea literară. S-a remarcat, în mai multe rânduri prin atitudinea sa în favoarea mişcării mondiale pentru pace şi stabilirii unui climat de înţelegere între popoare.
Opera lui Andre Maurois nu este produsul unui talent nativ de tip viguros, vulcanic. Ea este o operă echilibrată, a unui gânditor de vastă şi rafinată cultură, dotat cu inteligenţă excepţională, spiritual, posedând un ascuţit simţ al actualităţii, calitate ce pare a rezulta din interesul şi respectul viu, permanent pentru fiinţa şi acţiunea umană. Cultura sa e atât de întinsă, încât obişnuita tentativă de a stabili influenţa asupra personalităţii scriitorului e condamnată dinainte la identificări incomplete. Fireşte, se pot face apropieri cu moraliştii secolelor XVII—XVIII, cu marii scriitori din a doua jumătate a secolului al XlX-lea — printre care Anatole France, cu literatura engleză şi rusă. În acelaşi fel, eclectic, sunt prezente în opera sa ecouri ale marilor sisteme de gândire filozofică şi ale doctrinelor psihologice, dintre care nu lipseşte psihanaliza.
Andre Maurois a recunoscut însă în toate ocaziile, cu generoasă pietate, înrâurirea pe care a exercitat-o asupră-i filozoful Alain, fostul său profesor la colegiul din Rouen. Faptul acesta, cât şi împrejurarea că opera lui Alain a înregistrat la noi relativ puţine ecouri ne îndeamnă să deschidem asupră-i o paranteză, mărginită la semnalarea elementelor ce par a fi contribuit la formarea spirituală a lui Andre Maurois. Alain a fost unul dintre oamenii, excepţionali şi preţioşi în felul lor, care au exercitat o înrâurire, mai ales prin cuvântul rostit, de la catedră, şi mai puţin prin opera scrisă.
Paralel cu vocaţia de romancier, Andre Maurois îşi descoperă de timpuriu şi atracţia pentru istorie. Ea nu s-a întemeiat pe considerente ştiinţifice, ci etice şi artistice. După cum romancierul creează eroul fictiv, simbol al unei idei, al unui destin individual, tot astfel şi personajul real îl tentează pe Maurois, pentru a căuta să-i reconstituie psihologia, mobilurile acţiunii şi sensul existenţei sale, cu metodele romancierului-analist, al cărui rol se reduce însă, în acest caz, numai la stabilirea relaţiilor dintre idei şi fapte, datele în sine ale personajului fiind riguros respectate, în conformitate cu sursele de informaţie asupra lui. Maurois a creat genul „biografiei romanţate”, pe care numeroşii imitatori au reuşit adeseori să-l discrediteze. Sub pana lui Maurois însă, biografia romanţată a înregistrat o suită de remarcabile reuşite artistice, dublate uneori şi de merite ştiinţifice. Scriind biografia lui Shelley, el recunoaşte, în prefaţă, că a voit să facă în primul rînd operă de romancier şi numai în al doilea rînd de istoric sau critic. A întreprins de fiecare dată o minuţioasă documentare, reţinând numai faptele certe.
În 1967, după o lungă carieră de scriitor, moare la Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, unde este și înmormântat.


Surse:
ro.wikipedia.org
scribd.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie