Macondo de România de Liviu Capșa: Metafora unei lumi împătimite prin ochii unor ilustre personalități contemporane
Laura Suzeanu
O întâlnire cu remarcabilă încărcătură culturală a fost cea decriptată pe marginea unui volum de carte. În nuanțe vii și sensuri cu rezonanță tactilă, atmosfera creată s-a dezlănțuit. Liviu Capșa, avocat și om de carte, a prezentat publicului luni, 14 iunie a.c., Macondo de România.
Literatură și Comunicare s-a desfășurat în prezența iubitorilor de cultură din Oltenița, cei mai mulți elevi de liceu, alături de profesorii lor.
Conferința a revelat tot ce putea fi mai distins în esența abordărilor celor trei invitați, elementul de legătură fiind cartea lui Liviu Capșa. Acesta a fost și moderatorul întâlnirii dintre Dumitru Borțun, Horia Gârbea, Pavel Șușară și oltenițenii prezenți la agora literară.
Horia Gârbea, autor de cărți științifice, doctor în inginerie, poet, scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România:
Pavel Șușară, autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român, specializat în istoria artei contemporane:
Dumitru Borțun, Doctor în Filosofie şi Conferenţiar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, membru fondator al Asociaţiei Române de Relaţii Publice și al Asociaţiei Formatorilor în Comunicare:
Mesajul către tinerii oltenițeni, pentru toți tinerii de altfel, este transmis de prof. Borțun: ”Luați lumea în stăpânire. Lumea-i a voastră… Sunteți mai aproape de viitor. Voi sunteți semnele viitorului pentru noi. Noi trebuie să vă înțelegem ca să ne înțelegem viitorul, să-l descifrăm și să încercăm să-l învățăm de la voi și să venim pe urmele voastre, nu să venim cantonați…”. Referitor la abordarea on line, prof. Borțun atrage atenția tinerilor din sală că dacă se limitează la comunicarea on line riscă să manipuleze clișee vizuale și verbale:
Noi toți suntem născuţi într-o anumită cultură. Cum se dezvoltă, ce caracteristici capătă în timp, cum se îmbogățește, ce salt face de la cunoștințele elementare, înspre filosofii de viață, norme, repere de valori, simboluri, depinde în special de fiecare, dar și de mediul social. Un Act de cultură reprezintă o contribuție dintr-un domeniu creativ la fondul cultural universal. Liviu Capșa împreună cu aliații săi de erudiție au realizat la Oltenița un act de cultură.
Evenimentul de luni de la Oltenița s-a încadrat cu siguranță într-un reper de corolă spirituală, brodată estetic, sau așa cum a declarat Liviu Capșa în introducere, orașul nostru a fost în acel segment de timp ”capitala literaturii române”.
Fascinantă și incandescentă în același timp, succintă până la impresionism… un salut cu substanță adus speciei noastre cu tot ce o înconjoară este Macondo de România.
Cartea are o structură simbolică și rațională. Transmite cititorului o stare constantă de bine. Vă este recomandată tuturor iubitorilor de cultură. O puteți cumpăra de la Librăria Edelweiss din Oltenița.