Medicina de familie pusă la colț de Ministerul Sănătății. Asistentele de la Oltenița se lovesc de un sistem dur al ramurei medicale
Salariile angajaților cabinetelor medicale de familie au rămas privatizarea acestui sistem, în sarcina medicului de familie care din sumele primite de la stat pentru serviciile prestate, număr de pacienți, trebuie să-și împarte lunar banii pentru utilități, consumabile medicale, contabil, internet, uneori IT-st, salariul asistentei, al femeii de serviciu, acolo unde există. Unii dintre acești medici se descurcă foarte bine la Oltenița, dar există și medici de familie care se descurcă greu, în special cei de la țară.
Majoritatea asistenților medicali din cabinetele de medicină de familie sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Asistenții din aceste cabinete sunt cei care nu au putut sau nu au vrut să dea șpăgile cerute la angajarea în sistemul de stat, spitale sau policlinici.
Asistenții medicali ai cabinebtelor de familie se consideră victimele sistemului. Salariile lor se stabilesc prin negociere directă, adică salariul lor rămâne la latitudinea medicului de familie. În unele cabinete acești asistenți nu-ți pot lua concedii de odihnă pentru că are cine să-i înlocuiască de obicei. Ei rămân deseori cu zile neefectuate ce de multe ori rămân și neplătite. Asistenții medicați din medicina de familie doresc să fie incluși în legea sănătății ca salarizare, să li se recunoască calificarea și gradul profesional, să existe și pentru ei o finanțare separată. ”Unii avem salariu minim pe economie fără alte drepturi. Unora dintre noi le dispare sporul de vechime. Privatizarea ăn acest sistem nu s-a făcut corect. Noi cele care lucrăm la aceste cabinete parcă suntem aduse din milă, așa ne simțim. Totul se rezumă la birocrație, fiecare medic își plătește asistentul în funcție de venitul său. Mulți dintre noi avem salarii mici, dar munca este pentru cineva calificat. Se știe că avem de făcut tratamenbte, vaccinări, raportări lunare, suntem alături de medicul de familie. De exemplu o asistentă medicală cu peste 30 de ani vechime are un salariu de nimic. Sunt căutați profesioniştii din sistem și este normal așa. Dar facem mult voluntariat. Este inadmisibil sӑ ieşi cu o pensie de toată jena, este inadmisibil ca după atâia ani de muncă sӑ ai un venit de 1200 RON. Unii medici se aflӑ în situație asemănătoare și mai fac și naveta. De aceea s-a ajuns ca unii medici din spital să practice și medicina de familie” declară una dintre asistentele medicale din Medicina de Familie.
Asistentele spun că nu li se plătesc anumite sporuri, așa cum ar fi deontologic. Școala de la Oltenița scoate asistente de medicină sau farmacie, pe bandă rulantă, dar pregătirea este superficială, mai spun acestea.
”Nu se plătește sportul de vechime, sporul de risc biologic, cel de grad principal sau de stat peste program. Eu am salariul brut 1900, iar salariul net 1162, 30 de ani vechime si grad principal! Este normal să lucrăm așa? Nu suntem incluși în legea sănătății la niciun articol din Legea sănătății, nu cea a bugetarilor. Este o ramură sanitară asta pentru care nu s-a făcut nimic de Ministerul Sănătății. Avem și noi nwvoie de un cadru legal, am rămas o categorie profesională importantă să fim plătiți cu salariul minim pe economie. Ma gândesc dacă voi ajunge la pensie care va fi cuantumul pensiei? De 520 de lei? Pensia minim garantată? Toată viata am lucrat cu responsabilitate și profesionalism. La cabinetele private sunt angajate fetele astea tinere, pe care unii medici nici măcar nu le testează, dar vă spun că nu au experiența necesară. Mai ales cele care termină aici. Ce școală e asta de aici? Scot asistente pe bandă rulantă. Și?…Am terminat un liceu sanitar când se făcea carte și am mai făcut apoi niște cursuri în plus la București. Cine predă aici la FEG-ul ăsta? Ce calificare să aibă, să fim serioși. Atunci a cui este vina? Despre colegii mei din mediu rural care au o muncă și mai grea și sunt plătiți cu minim pe economie, ce să mai spun? NU mai vorbim de boscorodelile pacienților și de umilințe…” se destăinuie altă asistentă medicală.