La alegerile prezindențiale din 2014, Adrian Rugină a spus, printre altele, că schimbarea, în România, ”este dură și cere sânge”, o convingere nu neapărat motivată cu ideea că ”arta cere sacrificiu” preluată de la ridicarea Mânăstirii Curtea de Argeș, adică orice lucru curat și frumos presupune sacrificiu, dar pentru că există deja un mecanism monstruos care ține o caracatiță în viață, pentru că cei care dețin puterea și-au făcut din mizerie un ”modus vivendi” și sunt strâns legați de ramificațiile tentaculelor ce cresc și cresc și iar cresc, alimentându-se astfel nedrept și ipocrit pentru a domina, o stârpire din rădăcină se face cu vărsare de sânge:
”Am fost mereu de părere că orice exercițiu democratic începe cu ștampila de vot și se termină cu bâta în mână. Mai pe românește, te duci și votezi, chiar dacă, după 25 de ani, ești scârbit mereu de a vota fără încredere, doar răul cel mai mic. Apoi stai și speri că răul cel mai mic nu e așa de rău. Și apoi, dacă vezi că ai greșit, ieși în stradă, protestezi, strigi, te lupți, până ceva se schimbă cu adevărat. Și apoi o iei de la capăt. Revoluțiile nu se întâmplă pe Facebook, rezultatele nu se obțin la o bere, schimbarea e dură și cere sânge, și nu cred că suntem pregătiți pentru asta.
Țara asta ar trebui să trăiască minunat doar din agricultură și turism. Știu că mitul cu “Grânarul Europei Interbelice” e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar și așa, potențialul e enorm. Cu mici excepții strategice, industria în România ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minți luminate care părăsesc anual țara pentru proiecte de cercetare prin alte țări, dispuse să investească în inteligență. Pentru că, de 25 de ani, toți cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politică, au investit exclusiv în prostie. În prostire și în prostime. Pentru că o țară de oameni inculți, datori și bolnavi, se conduce ușor, nu-i așa? Când la parterele de bloc vom avea și altceva decât shaormerii, farmacii și sedii de bănci, atunci înseamnă că, poate, suntem pe calea cea bună. Până atunci, educația e ca și inexistența, sistemul medical e la pământ, și se mai târăsc doar pentru că, ici colo, mai există un profesor care nu-și bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simț și jurământul lui Hipocrate mai au încă o semnificație. Sistemul de asigurări sociale nu e altceva decât o glumă proastă, și mă întreb încă, și probabil o să mă tot întreb, dacă peste 25 de ani o să aibă cineva să-mi plătească și mie o pensie. Și răspunsul momentan e că nu. Pentru că grosul de oameni care vin din urmă, viseaza la un BMW, la mâna a 6-a, înmatriculat în Bulgaria. Și apoi, stau și scuipă semințe sprijiniți de vechitura fără benzină în rezervor.”
În mod normal, într-o țară normală, n-ar trebui să-mi fac griji pentru pensie. O mică afacere, condusă corect, ar trebui să producă suficient, să-mi permită să pun deoparte fie și un minim care să nu-mi dea depresii cu 25 de ani înainte să am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai așa. Statul român nu știe să-și susțiă decât propriul buzunar. În rest, te înghesuie cu zeci de controale, popriri nesimțite, suprataxare, birocrație, lipsă de interes. În paralel, statul și-ai lui reprezentanți, pe care i-am votat și apoi i-am lăsat să-și facă de cap, sau pe care nu i-am votat pentru că ne era scârbă să mergem la vot, și-au bătut joc de orice. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat întotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Știrile au apărut în presă, noi am dat de două ori Share pe Facebook, ultragiați nevoie-mare între două cafele, și povestea a trecut. Nesimțirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, direcționate, care în cea mai mare parte ai ei (încerc cu greu să nu generalizez), n-a făcut decât să distribuie rahat prin toate canalele, în orce formă, totul orientat către intoxicare, prostire, dezinformare.
Ce se va întâmpla cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi și mai noi, cu cei aproximativ 250 de politicieni care urmează a fi anchetați în dosarele ce urmează să fie deschise, sau dacă asta se va mai întâmpla vreodată, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar știu că, în primul rând, această caracatiță monstruoasă, pusă pe furt și îmbuibare, numită PSD (și în toate formele de la FSN încoace) trebuie să moară. Trebuie distrusă și spulberată. Asta nu înseamnă că toți ceilalalți, cu Băsescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, și tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o să-i consemneze vreodată pe nici unul dintre ei ca vreun sfânt, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt și proliferare sistematică a bătăii de joc. Nici unul dintre ei nu merită să se spună despre el că “a fost mai bun decât celălalt”, că “ a făcut”, că “a încercat”. România trebuie schimbată sistemic. Total, la scară mare.
Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui președinte, dat fiind rolul constituțional al acestuia, fie el și cel mai frumos și mai înțelept dintre toți. Dar e un prim pas, care trebuie făcut atent și urmărit și mai atent, fie și doar pentru că taica Putin și-a mobilizat niște multe tancuri la o aruncătură de băț de urnele noastre de vot. Din păcate, mi-e teamă că, în două săptămâni de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. După cea mai scârboasă campanie electorală din istorie, cu cel mai urât dintre candidații pe care i-am avut vreodată, care a reușit să atragă o ură și un dezgust fără precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie să schimbe subiectul, indiferent de cine câștigă. Și ușor-ușor, lucrurile se vor răci, poporul va începe să uite, televiziunile vor difuza de două ori mai multe mega-producții de doi bani, ca să ne “ajute”.
Cam atât. Acum mă duc la vot. După care îmi scot bâta din dulap și o pun frumos lângă ușă.” notează Adrian Rugină. Acesta își dorea ca răul cel mai mic să fie de fapt un BINE.

Foto : Facebook

”Îmi doresc din tot sufletul ca răul cel mai mic să fie chiar un bine. Sper, ca de fiecare dată, să nu mă înșel. Până acum, m-am înșelat de fiecare dată. Sau ei mi-au înșelat așteptările.
Dacă se întâmplă din nou, povestea aia cu plecatul din țară nu e, la modul realist, o opțiune. Cel puțin, nu pe scară largă. Mulți dintre noi vor alege, conștient sau nu, să rămână aici.
Dacă tot rămânem aici, n-ar fi indicat să ne obișnuim că trebuie luată atitudine?
A te obișnui să fii călcat în picioare e ușor. Ba chiar poți să ai impresia că duci o viață bună, amăgindu-te până când mizeria te lovește iar și iar și nu mai poți s-o ignori.
A impune bunul simț, e mult mai greu. Dar trebuie!”, încheie eroul de la Colectiv.

Adrian Rugina (38 de ani), toboșarul trupei Bucium, a reușit să iasă nevătămat din clubul Colectiv, dar s-a întors în clădire încercând să ajute alți oameni să scape din incendiu.
Adrian Rugina, eroul din clubul Colectiv, a murit în timp ce salva viața altor tineri prinși în capcana morții.

Foto : Internet

Tânărul a murit ca un erou, fiind de altfel decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis. El și Claudiu Petre, un alt tânăr care a murit salvându-i pe alții, au primit Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Cavaler.
Născut la Piatra Neamț, Adrian Rugină a absolvit la Academia de Studii Economice, dar nu a renunțat în niciun moment la pasiunea pentru muzică. Rugină este un nume important pentru toți cei care apreciază genul de muzică folk metal. Sunetist al trupei Bucovina, fondată în anul 2000, și membru al trupei Bucium, una dintre cele mai îndrăgite formații de folk metal din industria noastră muzicală, bărbatul era prezent la toate evenimentele muzicale importante.

În trecut, a fost și membru al trupei Teuton, iar multă lume îl știe de la evenimentele pe care le organiza.
Membrii formației Bucovina și conducerea Casei de Cultură a Studenților din Iași își exprimă regretul pentru pierderile de vieți omenești și transmit condoleanțe familiior îndurerate.