Morala nu poate fi decât o higienă specială, care are drept scop de a purifica atmosfera îmbâcsită de viciile şi prejudecăţile unei societăţi.

Publicat 14 noiembrie 2019

Morala nu poate fi decât o higienă specială, care are drept scop de a purifica atmosfera îmbâcsită de viciile şi prejudecăţile unei societăţi.

A educa este mai greu decât a studia: de aceea sunt puţini educatori în mulţimea de învăţaţi.

Cea mai înaltă înţelepciune la care poţi ajunge este atunci când ceea ce ai spus, să-mplineşti. Cât e de simplu, dar cât e de greu!

Viaţa nu poate fi decât o luptă din care noi cu toţii ieşim osteniţi.

Muzica răscoleşte toate sentimentele; şi, ca şi după o furtună, sufletul, liniştindu-se, devine mai bun, mai îngăduitor, mai nobil.

Educatorul nu face altceva decât îndreaptă ceea ce natura a creat.

Nu-ţi tulbura liniştea cu învinuiri fără folos pentru greşelile din trecut; ele nu pot fi reparate. În schimb, însă, foloseşte-te de experienţa lor, ca învăţătură pentru viitor.

Amorul e un castel clădit pe iluzii. Orice vorbă spusă mai cu putere îl cutremură sau îl dărâmă. Tinerii trebuie să urce în tăcere aceste trepte, căci altfel sunt expuşi să-şi ucidă sufletul şi fără el nu există fericire.

Minciuna este sâmburele care dă roade în toate pământurile, de aceea poate se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni. Roadele ei însă sunt amare şi seci.

A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea conştiinţa curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbitraj filozofic pentru compatrioţii tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturor şi că tu nu eşti decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea şi gloria ţării tale.

Un zâmbet sau o vorbă bună spusă unui bătrân este a-i dărui o zi mai mult de viaţă.

Ideile mari pornesc totdeauna din suflete mari.

O carte bună înlocuieşte o prietenie, o prietenie nu poate înlocui o carte.

Cel mai mare monument al civilizaţiei: altruismul.

Lumea întreagă, sub orice faţă am privi-o, este cârmuită de legi fireşti şi fatale.

Datoria nu este altceva decât conformarea faptelor noastre cu aceea ce societatea în care trăim crede că este bine.

Cu cât trebuinţele tale sunt mai mici, cu atât eşti mai liber.

Vasile Conta

Procesul complex de formare intelectuală începuse cu dragostea de carte sădită de maica Eliza de la Văratec, mătuşa lui, şi cu interesul pentru ştiinţe şi filozofie din liceu. Urmează cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde a luat bacalaureatul în 1868. În 1862, întrerupe studiile și însoțește o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care scrie o piesă de teatru jucată la Botoșani, iar în 1875 traduce piesa Miss Multon de Adolphe Belot. În 1864, reia studiile liceale, terminate patru ani mai târziu, în 1868. După absolvire, funcționează ca profesor suplinitor la Catedra de filosofie. În același an, 1868, se înscrie la Facultatea de Drept din Iași.
Vasile Conta s-a născut la 15 noiembrie 1845 în satul Ghindăoani, comuna Crăcăoani, județul Neamț, la 15 noiembrie 1845, fiind descendent al unei familii de preoți. Chestiunea originilor lui Conta, și dovada faptului că era român, a fost discutată cu lux de amănunte de istoricul ieșean Florin Cîntec, în Memorie și uitare în cultura româna. Cazul Vasile Conta, Iași, Rd. Timpul, 2003.
În octombrie 1869 obține o bursă din partea „Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură” („Pogor–Fătu”) și este trimis pentru studii comerciale în Belgia, unde urmează cursurile Institutului de Comerț din Anvers, pe care le încheie în 1871. După obținerea diplomei, în 1871, studiază și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, Vasile Conta va practica avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept Civil a Universității din Iași.
Vasile Conta a fost filozof, scriitor și ministru român. A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei. Tatăl său, preot de meserie, a început să-și desfășoare cariera preoțească în satul Ghindăoani din județul Neamț. Între anii 1865–1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns după ce a plecat de la Ghindăoani – Neamț). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) aparținea României. Părintele Grigore își începuse cariera preoțească în satul Ghindăoani (com. Balțătești) din județul Neamț. Dar pentru că îi îndemnase pe țărani să-l dea în judecată pe arendașul moșiei la Divanul din Iași, acesta, uzând de prevederile Regulamentului Organic, pe atunci în vigoare în Țările Române, l-a surghiunit din sat. Stabilit la Târgu Neamț, ajunge protoiereu al acestui ținut, apoi, în 1865 a fost numit protoiereu la Cahul. În urma Războiului Crimeii, în 1856 s-a încheiat la Paris pacea prin care, printre alte prevederi favorabile, României i s-au restituit trei județe din sudul Basarabiei. Între acestea era și Cahul. Acestea sunt împrejurările datorită cărora adolescentul Vasile Conta, născut în Ghindăoani din ținutul Neamțului, a avut posibilitatea să-și petreacă vacanțele la Cahul, care era atât de îndepărtat de plaiurile copilăriei sale. La finele acestor vacanțe, petrecute în aceste locuri de câmpie, se simțea atât de bine încât credea că a scăpat definitiv de boala crudă ce-l chinuia (TBC). Conta n-a folosit aceste vacanțe numai în scopul întremării sale fizice ci a desfășurat o remarcabilă activitate culturală din care menționez Culegerea de poezii populare din împrejurimi, pe care le-a strâns într-o colecție intitulată “Cântece basarabene”.
Între anii 1870-1872 Eminescu se afla la studii în Viena. Aici Vasile Conta îi trimite “Cântecele basarabene”. Mihai Eminescu îi răspunde : “Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine “Cântecele basarabene”. Multe din ele samănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată …”
Conta își va arăta în mod public dragostea pentru Basarabia. După cum se știe, imediat după războiul din 1877, rușii și-au manifestat intenția de a răpi din nou cele trei județe din sudul Basarabiei. Conta, acum profesor universitar și filozof de renume european, își folosește condeiul în apărarea Basarabiei și scrie în acest scop trei articole : „Basarabia”, „Chestia Orientului” și „Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu”. Toate trei, dar mai ales ultimul, au avut un mare ecou, fiind reproduse în toate ziarele.
Traduce și adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875. În 1875-1876, publică în revista
ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică,Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877), Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică.
Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice. El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii. A susținut “prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile “Junimii”, intitulate: “Materialismul”, “Fetișismul”, “Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al “Curierului de Iași” și membru al “Junimii”. Deși participant la ședințele “Junimii”, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s- au făcut funeralii naționale.

Foştii lui colegi păstrează încă în memorie faimoasa sa conferinţă în care va trasa liniile sistemului cvasi-spencerian pe care-l va definitiva la maturitate: evoluţia onduliformă, universală, a plantelor şi animalelor, a omului, a societăţilor, a Pământului şi a lumii, toate doar din proprie intuiţie fără a cunoaşte câtuşi de puţin lucrările maeştrilor evoluţionismului modern.
Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini. Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de Dumitru Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique . Postum vor apărea: Bazele metafizicii (în limba franceză, în traducerea lui D. Rosetti-Tescanu cu titlul Les fondaments de la métaphysique, Paris, 1890); Întâiele principii care alcătuiesc lumea(în limba franceză cu titlul Premiers principes composant le monde , 1888, Iași) ș. a.
În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou – după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu – cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a
cuceririlor științelor naturii, în special adarwinismului.

Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluțieipe care a intitulat-o “Teoria ondulațiunii universale”. Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic “teoria organicistă”.

A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează
neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune “mișcării ondulatorii”, care apare astfel ca o “lege fatală”, adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă'”științele pozitive” sunt “regulate de către legi inflexibile”. Respingând liberul arbitru, exclude deplina , libertate a voinței. (“Prin urmare, nu există nimic din tot ceea ce s-a numit voință liberă omenească sau dumnezeiască”).