Nu am şofer şi nici bodyguard. Oamenii mă iubesc!
Nu am şofer şi nici bodyguard. Oamenii mă iubesc!
Cel mai mult îmi place să mă plimb singură pe străzile Parisului.
Dragostea e un lucru instinctiv. Lucrul cel mai important în dragoste sunt ochii, privirea. Eu mi-am ales partenerul astfel.
Dragostea este o cuşcă cu gratii de fericire.
Nu am amestecat niciodată viaţa personală cu munca. Nu am căzut în această capcană.
Cred în Dumnezeu şi în destin. N-am sunat niciodată pe nimeni pentru vreun rol. Nu-mi place.
Federico Fellini îmi spunea că sunt o fiică a pământului, naturală şi că îl inspiram.
Merg la biserică, dar îmi place mai mult să mă duc când bisericile nu sunt pline, ca să mă pot concentra pe rugăciune.
Este fantastic pentru că am trăit mii de vieţi, nu numai viaţa mea.
Nu m-am considerat o divă, iar frumuseţea nu este importantă.
Am fost singura actriţă care a acceptat să meargă în Amazonia.
Căsnicia funcţionează minunat când ambii parteneri rămân necăsătoriţi.
Nu mă sperie singurătatea. Îmi oferă confort. Din firea mea, n-am fost niciodată prea comunicativă!
S-a spus mereu Briggite Bardot şi Claudia Cardinale. Ei bine, n-am imitat pe nimeni. Am fost mereu eu însămi.
Cu Visconti, filmările se derulau precis, după ceas, Fellini mă lua de mână, ne plimbam şi discutam, după care scria o scenă.
De când mă ştiu, mi-am dorit să călătoresc. Dar mi-am dat seama că actoria nu e altceva decât un paşaport internaţional. Şi am văzut întreaga lume datorită filmelor pe care le-am făcut.
Eram o fire introvertită, foarte timidă şi nu prea vorbeam. Din această cauză am şi avut probleme cu vocea, în sensul că atunci când am început să joc în filme, a trebuit să fiu dublată.
Nu am simţit niciodată că scandalul şi confesiunea erau necesare pentru a fi o actriţă. În filme eu niciodată nu m-am descoperit pe mine însămi sau chiar corpul meu. Misterul este foarte important.
Nu m-a deranjat niciodată să lucrez aproape exclusiv cu bărbaţi. În copilărie, mă băteam tot timpul cu băieţii din simplul motiv că susţineam, cu toată sinceritatea, că femeile le sunt superioare bărbaţilor. Dar recunosc că trebuie să fii foarte puternică pentru a supravieţui în această industrie.
Ambasada Italiei organiza un concurs pentru cea mai frumoasă italiancă din Tunisia şi eu dădeam o mână de ajutor. La festivitate, priveam din culise la fetele de pe scenă şi cineva m-a împins lângă ele. Aşa am ajuns să câştig acel concurs. Premiul era o invitaţie la Festivalul de Film de la Veneţia, iar primul film pe care l-am văzut a fost „Nopţi albe” în regia lui Luchino Visconti. Am înţeles atunci că acesta îmi este destinul. Steaua mea mă călăuzise.
Claudia Cardinale
Bunicul ei din partea mamei, pășise pe pământul tunisian venind din Sicilia cu o barcă și se ocupase cu construcția de ambarcațiuni de pescut în localitatea La Goulette. Tatăl Claudiei, sicilian și el era inginer la Căile Ferate.
S-a remarcat în 1957, când a câştigat concursul de Cea mai frumoasă fată în Tunisia. Premiul a constat într-o excursie la Festivalul de Film de la Veneţia. La scurt timp, a decis să devină actriţă, astfel încât s-a înscris la cursurile Şcolii de Cinematografie Centro Sperimentale din Roma.
Născută în Tunisia pe 15 aprilie 1938, Claudia Cardinale visa în copilărie să devină exploratoare, iar în adolescență se gândea să se facă învățătoare.
Putea vorbi doar franceză, arabă și siciliană în momentul în care a ajuns în atenția cinematografiei italiene. Claudia Cardinale, sex simbolul cinematografiei italiene din anii ’60-’70, este considerată și în prezent una dintre cele mai frumoase femei din lumea filmului. În vârstă de 82 de ani, “varianta brunetă, cu ten măsliniu” a lui Brigitte Bardot a intrat în istoria cinematografiei, jucând în peste 140 de filme, atât în Italia, cât și la Hollywood.
Momentul care i-a schimbat viața s-a întâmplat pe când avea numai 16 ani: atunci Claudia Cardinale a câștigat un concurs de frumusețe, la care nici măcar nu se înscrisese. Încoronată dtept “cea mai frumoasă italiancă din Tunisia”, Cardinale a câștigat un premiu constând într-o excursie la Festivalul de Film de la Veneția. Ajunsă acolo, s-a făcut imediat remarcată cu frumusețea și carisma ei.
“Toți regizorii și producătorii voiau să facă filme cu mine, dar eu le-am zis că nu vreau”, a povestit Claudia Cradinale în unul dintre cele mai recente interviuri ale ei. Tatăl său a fost cel care a convins-o să dea cinematografiei o șansă.
Însă nici bine nu își începuse cariera de actriță că era să și renunțe: Claudia Cardinale a rămas însărcinată pe când avea numai 19 ani, în urma unei relații cu un francez misterios, cu 10 ani mai în vârstă ca ea. A hotărât să păstreze copilul. Producătorul și mentorul ei, Franco Cristaldi, a convins-o să nască în secret la Londra și să lase bebelușul în grija familiei ei. Copilul, Patrick, a fost inițial prezentat ca și fratele ei mai mic, până când a recunoscut adevărul, șapte ani mai târziu.
În aprilie 1957 a avut o apariţie episodică alături de Omar Sharif în coproducţia franco-tunisiană ”Goha”, un film care a fost distins cu premiul special la Festivalul de la Cannes şi care a marcat o cotitură în viaţa ei. Într-o după-amiază, la ieșirea din Liceul Carnot, a fost abordată de un necunoscut, care i-a propus să joace într-un film documentar la care lucra. Astfel Claudia apare, discret ce-i drept, în „Lanțuri de aur”, suficient pentru ca Jacques Baratier, care pregătea în Tunisia primul său lungmetraj, să o remarce și s-o convingă să joace în „Goha” alături de Omar Sharif.
Claudia Cardinale devine muza indiscutabilă a lui Luchino Visconti începând din anii 1970 jucând sub ordinele sale în filmele: ”Rocco e i suoi fratelli” (1960), ”Il gattopardo” (1963), ”Vaghe stelle dell’Orsa…” (1964) şi ”Gruppo di famiglia in un interno” (1974).
În 1963, la 25 de ani, Cardinale a filmat în același timp două dintre marile sale filme, cu care a rămas în istoria cinematografiei: drama lui Visconti “Leopardul” și mega succesul lui Fellini, „8 1/2”.
“Visconti, precis și meticulous ca și cum am fi făcut o piesă de teatru, vorba cu mine în franceză și voia să fiu brunetă cu părul lung. Fellini, dezorganizat și fără scenariu, vorbea în italiană și mă voia blonda”, a povestit Claudia Cradinale într-un interviu, precizând că își schimba look-ul o dată la două săptămâni pentru a filma cele două producții.
“Am făcut un singur film cu Fellini, dar m-a făcut să mă simt ca și cum aș fi centrul Universului, cea mai frumoasă, cea mai importantă. Mi-e dor de el cu adevărat, de tandrețea lui, de vocea lui subțire. Să lucrez cu el era ca o improvizație, nu avea scenariu, pe platou era gălăgie, haos, anarhie, dar reușea să se detașeze și să își facă treabă”, își amintește Claudia Cradinale.
Actrița a lucrat și cu celebrul Marcelo Mastroiani, în filmul lui Mario Monicelli “I Soliti Ignoti”, în 1958.
Succesul Claudiei Cardinale a depășit granițele Italiei: actrița a cucerit și Hollywood-ul cu filmele „The Pink Panther”, în care a jucat alături de Peter Sellers, și “Circus World”, unde a jucat cu Rita Hayworth și John Wayne.
“Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost de la actorul David Niven, în timp ce filmam “The Pink Panther”. A zis: <Claudia, alături de spaghetti, tu ești cea mai mare invenție a Italiei>”.
Începând cu 1970, a apărut aproape exclusiv în producţii europene, lucrând cu regizori precum Alberto Sordi, Pasquale Squitieri şi Liliana Cavani. În 1977, a făcut parte din distribuţia mini-seriei Jesus of Nazareth, regizată de Franco Zeffirelli, alături de Robert Powell, Christopher Plummer şi Laurence Olivier.
Curtată de mulți bărbați celebri și influenți, actrița a mărturisit că ea a avut o singură mare dragoste: Pasquale Squitieri. Cei doi au împreună o fiică și au trăit împreună din 1975 până în 2017, când Squitieri a încetat din viață. “M-am hotărât ca el să fie al meu. Mereu a fost înconjurat de femei, dar mi-am dat seama că el e potrivit pentru mine, iar după asta, le-a abandonat pe toate celelalte”, povestește Cardinale.
Cu toate astea, actrița a mai fost căsătorită și cu producătorul de film italian Franco Cristaldi. Căsătoria a durat din 1966 până în 1975.
În 1984, a interpretat rolul amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Clara Petacci, în filmul Claretta, în regia soţului său Squitieri, fiind distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de film de la Veneţia.
După ce a colaborat cu cei mai mari regizori, Claudia Cardinale a decis să-i ajute pe tineri autori.
Dintre cele mai recente filme din distribuţia cărora face parte, amintim: Deauville (2012), Piccolina bella (2012), The Silent Mountain (2013), Effie Gray (2014), All Roads Lead to Rome (2016).
Pe lângă ampla sa carieră cinematografică, Claudia Cardinale a jucat şi în teatru, debutând pe scenă în anul 2000 în regia lui Maurizio Scaparro, în piesa La Venexiana, la vârsta de 62 de ani.
Recunoaşterea internaţională şi statutul de sex-simbol al anilor ’60 au venit odată cu rolul din capodopera Otto e mezzo (1963), în regia lui Federico Fellini. Din distribuţie făceau parte nume, precum Marcello Mastroianni şi Anouk Aimée. În acelaşi an, Claudia Cardinale a dat o nouă mare lovitură în domeniul cinematografiei, jucând în pelicula Ghepardul, a lui Luchino Visconti.
Memorabilul său rol din „Ghepardul”, alături de Burt Lancaster şi Alain Delon, rămâne poate cea mai bună interpretare a vieţii sale, însă cariera ei cinematografică a mers mult mai departe, cu roluri în Italia dar şi dincolo de ocean, la Hollywood, unde a devenit una din actriţele cele mai admirate.
În iunie 1992, i s-a înmânat, în Franţa, Medalia de comandor al Artelor şi Literelor, pentru ca în 1999 să fie distinsă cu Legiunea de Onoare. În 2001 şi 2002 a primit distincţii similare din partea Portugaliei, respectiv Italiei.
La Festivalul de Film de la Veneţia din 1993, a primit Leul de Aur pentru întreaga activitate, iar la Festivalul de Film de la Berlin din 2002, a fost premiată cu Ursul de Aur pentru întreaga activitate.
La 7 iunie 2009, actriţa a fost invitata de onoare a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în cadrul căruia i s-a decernat Premiul pentru întreaga carieră oferit unui actor din cinematografia europeană.
Din 1999 a fost numită Ambasadoare a Bunei Voinţe la UNESCO, pentru angajamentul său în favoarea drepturilor femeilor.
În 2010, pentru rolul din coproducţia italo-turcă intitulată Sinyora Enrica ile Ýtalyan Olmak, Claudia Cardinale a fost răsplătită cu Portocala de Aur în cadrul Festivalul de Film de la Antalya. În anul 2011, Academia Naţională de Ştiinţe şi Arte Cinematografice a Rusiei i-a oferit Vulturul de Aur pentru întreaga sa carieră, înmânat chiar de Putin.
Din palmaresul său mai fac parte, printre multe altele, cinci Premii David di Donatello şi patru Premii ale Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia.
Surse:
ziarulmetropolis.ro
life.ro
cotidianul.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com