Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu e greu să înfăptuim ceva, mai greu e să ieşim din modul de viaţă cu care ne-am obişnuit.

Nu e greu să înfăptuim ceva, mai greu e să ieşim din modul de viaţă cu care ne-am obişnuit.

Ce repede se face târziu în viaţă…

Chiar trebuie să fim înnebunite după bărbaţi, ca să îi putem iubi. Altfel, sunt pur şi simplu insuportabili.

Un ziarist este cineva care priveşte lumea şi felul în care funcţionează, cineva care se uită îndeaproape la lucruri în fiecare zi şi relatează ceea ce vede, cineva care înfăţişează lumea, evenimentele, pentru alţii.

Nu există vacanţă, pentru dragoste… aşa ceva nu există. Dragostea trebuie trăită total, cu plictiseala şi neplăcerile ei, nu există vacanţă pentru asta.

Bucuria singurătăţii nu o găseşti, o creezi.

Ce ciudat e că te iubesc mult şi când nu te iubesc.

Îţi cunosc mâinile cum nimeni altcineva nu ţi le cunoaşte.

Sărutările intime ne scot lacrimi, dar tot ele ne consolează.

Uneori cred că iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea înseamnă a vedea. A te vedea

Să fii singur cu o carte încă nescrisă înseamnă să fii încă în primul somn al umanităţii.

Viaţa mea este un film dublat, prost montat, prost interpretat, prost ajustat, o eroare, în mare.

Jurnalismul este imposibil fără o poziţie morală. Fiecare jurnalist este un moralist. Asta este inevitabil, în mod absolut. Jurnalistul este cineva care priveşte lumea şi modul în care funcţionează, cineva care analizează de aproape lucrurile în fiecare zi şi ne spune ce vede, este cineva care reprezintă lumea. Jurnalistul nu poate să-şi facă munca fără a judeca ceea ce vede.

Nu e greu să ne împlinim o dorinţă, ci să ne eliberăm de piedicile care ne ţin înfăşuraţi.

În fond oamenii suportă greu fericirea. O doresc desigur, dar de îndată ce o dobândesc, se frământa în vise.

Marguerite Duras

De-a lungul istoriei, mulți scriitori au dat naștere unor polemici, au provocat agitații care, ulterior, au dus la cenzurarea operei lor. Unii pentru ceea ce au scris, alții pentru ceea ce au trăit. Pentru povestirile sale erotice, Marchizul de Sade a fost închis într-un azil de nebuni. Lolita lui Vladimir Nabokov a fost interzisă în multe țări, printre care și Franța. Oscar Wilde s-a autoexilat la Paris pentru “vina” de a fi homosexual. Marguerite Duras, romancieră, eseistă, dramaturg și regizoare de film, reușește să le combine pe toate. Este controversată atât în ce privește munca cât și pentru viața personală.
Marguerite Germaine Marie Donnadieu (numele de scriitor, Duras, a fost luat după numele orașului francez al tatălui) s-a născut în Gia Dinh, în apropiere de Saigon, pe 4 aprilie 1914. Tatăl ei, Henri Donnadieu, era profesor de matematică la o școală din Indochina franceză. El a murit în 1918, lăsându-i pe Marguerite, cei doi frați și mama lor într-o situație materială extrem de precară.
Până când a plecat la Sorbona în 1932, Duras a trăit ca un copil asiatic și a vorbit fluent vietnameza. Plantațiile de orez, pădurile pline de mister, parfumul ploilor și al iasomiei, după-amiezile extenuante care duceau la disperare și singurătate, se regăsesc toate în romanul său din 1950 Un barrage contre le Pacifique, considerat cel mai frumos roman francez de după război.
Marguerite Duras a revenit în Franța în 1927 unde, după ce a studiat matematica, ­științele politice ­și dreptul, a cunoscut o prodigioasă carieră de romancieră (fiind considerată a fi parte a așa numitului curent literar nouveau roman), scenaristă și cineastă.


Biografia sa a fost extrem de spectaculoasă. A fost, printre altele secretar al Ministerului Coloniilor, membră a Rezistenței Franceze, a lucrat ca jurnalist pentru revista Observateur. În 1950, romanul „Un barrage contre le Pacifique” este nominalizat la Premiul Goncourt, pe care totu­și îl ratează din cauză că simpatiza cu Partidul Comunist. Un alt roman, „Moderato cantabile” (1958), a fost ecranizat în regia lui Peter Brook, cu Jean-Paul Belmondo ­și Jeanne Moreau, care a primit la Cannes premiul pentru cea mai bună actriță. În 1984 prime­ște Premiul Goncourt pentru romanul „Amantul”.
A publicat zeci de volume de romane ­și nuvele. Opera ei, în aparență statică, e populată de personaje care încearcă să scape de singurătate, găsind un sens vieții lor prin recursul la o dragoste absolută, la crimă sau la nebunie. A scris numeroase scenarii de film; scenariul filmului „Hiroshima mon amour”, regizat de Alain Resnais, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu.
Ca regizoare, a folosit camera de filmat ca o privire proiectată spre exterior și nu de la înălțime, echidistantă și obiectivă. Pentru filmul L’Homme atlantique, a cumpărat un spațiu publicitar în Le Monde pentru a-i descuraja pe cei interesați să meargă la cinema. Voia, pur și simplu, să transmită publicului amator de filme clasice că s-ar fi plictisit de moarte la o peliculă care, timp de treizeci de minute, din totalul de patruzeci și cinci, prezintă un ecran complet negru.
Ca scenarist, a colaborat cu regizorul Alain Resnais, dând naștere unei capodopere cinematografice, Hiroshima mon amour.


Ca opinionistă, și-a expus părerile în forță, fără a fi niciodată timorată de personalitățile pe care le critica. Nu i-a fost teamă, de exemplu, să declare că este iritată de aureola de misticim și retorică din jurul unui personaj precum Pasolini. Nu i-a fost teamă să spună că nu i-a plăcut Salo’, că i s-a părut revoltător și, ca atare, nu a simțit nicio dorință de a-i citi cărțile lui Pasolini. Unul dintre preferații săi a fost Chaplin, un geniu care a reușit să transmită mult doar prin mimica feței, a gesturilor și a tăcerilor. Fără obsesia new-yorkeză a vorbitului, tipică lui Woody Allen.
Un stil simplu, creat de Duras și în scrierile sale, un stil pe care ea însăși l-a definit paratactic. Un stil din propoziții principale: “sunt aici”, „te simt”, „mă văd”. Forma unui roman tipic Duras este în general minimalistă, fără descrierea caracterelor și cu mult dialog, adesea neatribuit și fără ghilimele. Scrierea sa a fost întotdeauna la extreme, o trăsătura tipic franceză pentru care criticii au iubit-o. Și nu numai. Publicul din întreaga lume a adorat-o. Căci Marguerite Duras este autoarea romanului Amantul, publicat în anul 1984, la vârsta de 70 de ani. Best seller în toată Europa și în Statele Unite, cartea care povestește relația dintre o franțuzoaică de 15 ani și un bărbat chinez de 27 de ani, cu infatuările și schimbările bruște în raportul de forță dintre cei doi iubiți, este unul dintre puținele romane franceze cu puternic impact internațional. A avut pe puțin 29 de editări în limbi străine, inclusiv în 3 în dialecte ale limbii chineze. 
Romanul a câștigat cel mai prestigios premiu literar francez, premiul Goncourt și, peste ani, a fost ecranizat.
Considerând că mai avea ceva de spus, la 77 de ani a publicat Amantul din China de Nord, descris de către Le Point ca uimitor și diabolic. Marguerite Duras a ținut să precizeze că noul roman era mai adevărat decât primul, prea încărcat cu artificii literare. Adevărul, însă, în universul durasian este o materie alunecoasă, Duras însăși declarând în Le Nouvel Observateur că povestea vieții ei nu există. Numai romanul unei vieți este real, nu și faptele istorice. Memoria imaginativă a timpului transpune apoi totul în viață.
Decenii la rând, Marguerite Duras a fascinat publicul francez și internațional cu romanele și scenariile sale, cu declarațiile fără drept de apel, cu participarea la Rezistența franceză, comunismul și dezamăgirea ulterioară provocată de politică, cu cele două căsătorii și multiplele relațiile amoroase, cu tratamentul dur pentru alcoolism în anul 1982 și, mai ales, cu recuperarea  miraculoasă dintr-o comă de cinci luni provocată în 1988 de complicații ale emfizemului.
Duras s-a dovedit a fi precum eroinele sale, fragile în aparență dar puternice în substanță. Într-un cuvânt, o supraviețuitoare.

Romane: 

Les impudents, (Impudenții / Nerușinații 1943)
Un barrage contre le Pacifique (tradusă în limba română ca Baraj la Pacific, 1950)
Les petits chevaux de Tarquinia (Caii pitici din Tarcvinia, 1953)
Moderato cantabile (1958)
Le Vice-Consul (Vice-consulul, 1966)
L’Amante anglaise (Amantul englez, 1967)
L’Amour (Dragostea, 1971)
La Maladie de la mort (Boala mortului, 1983)
L’Amant (1984, Amantul – Premiul Goncourt) ș.a.

Scenarii de film:
Hiroshima mon Amour (1959), Une aussi longue absence (1961), Le Camion (1977)

Surse:
notadeculoare.com
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Floralia şi Floriile/Duminica stâlpărilor – origine, semnificaţie, simboluri Floralia sau …
Corespondenta la redactie