Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu se poate trăi fără eroi, sfinţi şi martiri.

Nu se poate trăi fără eroi, sfinţi şi martiri.

I-am explicat că lumea e o simfonie, dar Dumnezeu cântă după ureche.

Realitatea dură este o confuzie dezolantă de idealuri frumoase şi realizări stângace, dar întotdeauna vor fi câţiva încăpăţânaţi, eroi, sfinţi şi artişti care, în vieţile şi operele lor, ating bucăţi din Absolut, care ne ajută să suportăm realităţile dezgustătoare.

Numai cine ştie să-şi privească cu seriozitate utopiile e pregătit pentru marea încercare: aceea de a-şi recâştiga mereu demnitatea.

Dumnezeule, cât de uşor te puteai îndoi de natura umană gândindu-te că între anumite pasagii melodice din Schumann sau Brahms şi un lupanar pot să existe tainice şi tenebroase legături subterane.

N-a existat decât o fiinţă care înţelegea pictura mea. Picturile pe care le voi face de acum încolo vor confirma acest punct de vedere. Şi zidurile acestui infern vor fi, astfel, tot mai ferecate.

Viaţa e atât de scurtă şi de complicată, încât atunci când începi să te deprinzi cu ea, deja urmează să mori.

Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi, dedesubt, mobile foarte complexe.

Un exemplu foarte comun: lumea care dă bani cerşetorilor. Se spune despre ea că-i mai generoasă şi mai bună decât cea care nu dă. Îmi permit să tratez cu tot dispreţul această teorie. Fiecare ştie că viaţa unui cerşetor (a unui cerşetor adevărat) nu-i asigurată cu zece centavos sau cu o bucăţică de pâine: e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos.

Gândiţi-vă cât de meschină e această lume care nu se hotărăşte să cheltuiască mai mult de zece centavos pe zi pentru a-şi putea asigura liniştea sufletească şi ideea reconfortantă şi vanitoasă de bunătate. De câtă puritate morală şi de cât curaj e nevoie pentru a purta povara mizeriei umane, fără această ipocrită (şi cămătărească) filantropie!…

Adesea, mi se pare că nimic nu are sens. Ne naştem în dureri pe o planetă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim, mor şi vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost.

Nu putem permite ca învăţământul să se transforme într-un privilegiu.

Criza de ideal este pentru o societate ceea ce pentru un individ reprezintă sfârşitul adolescenţei.

Am început să mă gândesc la ideea inutilităţii. Să fie oare viaţa noastră, în întregime, doar un strigăt anonim într-un pustiu de aştri indiferenţi?

În lumina judecăţii, viaţa apare ca un lung coşmar din care omul se poate elibera prin moarte, adică printr-un fel de trezire.

Nu poţi şti niciodată, până în clipa din urmă, dacă ceea ce ţi se întâmplă într-o zi face parte din istorie sau e o simplă întâmplare, dacă e totul (oricât ar putea să pară de banal) sau nimic (oricât ar putea să fie de dureros).

Ernesto Sábato

La vârsta de 16 ani, s-a alăturat unor grupuri de anarhiști, apoi de comuniști, dar a înțeles repede că „materialismul dialectic” e o contradicție în termeni, (afirmația îi aparține), iar atunci când, în 1935, a fost trimis la Moscova să studieze doctrina marxist-leninistă, a reușit să „evadeze”, „trădând” cauza comunistă și evitând astfel soarta atâtor intelectuali de stânga din afara URSS ce au fost înghițiți de Gulag.
Și-a susținut doctoratul în fizică, apoi a plecat la Paris, unde a lucrat la Laboratorul Curie și s-a apropiat de grupul artiștilor suprarealiști. În 1945 a abandonat cercetarea științifică pentru a se dedica în exclusivitate literaturii. Este doctor în fizică și a ținut cursuri de filozofie la Universitatea din La Plata.
S-a născut pe 24 iunie 1911 în Rojas, un oraș din Argentina. Părinții erau doi imigranți italo-albanezi, Juana María Ferrari și Francisco Sábato.
Sabato a fost un intelectual cunoscut ca activist neobosit pentru dreptate şi apărarea drepturilor omului.
Cariera de scriitor a lui Ernesto Sábato a început în 1948, la mai mult de zece ani după ce a absolvit Facultate de Fizică a Universităţii din La Plata şi a cochetat cu Partidul Comunist.
În 1947, Ernesto Sábato a lucrat câteva luni la UNESCO, în capitala Franţei. În 1948, a publicat primul său roman, „Tunelul”, admirat de Thomas Mann şi de Albert Camus, care l-a recomandat spre a fi tradus imediat în Franţa. În timp, cartea a devenit o operă clasică a existenţialismului, tradusă în numeroase limbi.
În 1961 a apărut „Despre eroi şi despre morminte”, romanul care i-a consolidat statutul de scriitor de prim-plan din literatura sud-americană.
A urmat, în 1974, un roman la fel de cunoscut pe plan internaţional, „Abaddón, Exterminatorul”.
Ernesto Sábato a fost considerat un candidat eligibil la Premiul Nobel pentru Literatură. Pentru activitatea sa de apărare a drepturilor omului, Ernesto Sábato a fost una dintre personalităţile dorite de organizaţiile de stânga, dar a preferat să nu se afilieze niciunui partid. „Nu aparţin niciunui partid. Susţin doar ce cred că este bun pentru această ţară bolnavă şi denunţ toate lucrurile false, murdare, corupte şi pline de ipocrizie”, spunea scriitorul.
După încheierea dictaturii militare din Argentina (1976-1983), scriitorul a devenit preşedintele Comisiei Naţionale a Dispăruţilor, care a investigat soarta a zeci de mii de oameni dispăruţi în închisori sau în timpul anchetelor derulate sub dictatură. Documentarea s-a concretizat într-un document de 50.000 de pagini, iar Comisia a recomandat judecarea şi pedepsirea soldaţilor războiului murdar. Documentul a fost publicat în volum în 1984, sub titlul „Nunca mas” („Să nu se mai întâmple niciodată”). Deşi retras din viaţa publică după anul 2000, „ultimul clasic al literaturii argentiniene”, cum l-a numit cotidianul „El País”, a continuat să scrie.


După moartea soţiei, survenită în anul 1998, Ernesto Sábato şi-a surprins cititorii publicând „Înainte de tăcere”, volum de reflecţii vândut în 90.000 de exemplare în vara anului 1999. Un an mai târziu a apărut pe piaţă „La resistencia” („Rezistenţa”), o pledoarie în contrast cu tonurile sumbre din romanele sale.
În limba română au fost traduse următoarele scrieri ale lui Sábato: „Tunelul”, „Despre eroi şi despre morminte”, „Abaddón, Exterminatorul”, „Înainte de sfârşit”, „Între scris şi sânge: conversaţii cu Carlos Catania”, „Eseuri”, „Dialoguri: Jorge Luis Borges, Ernesto Sábato”.

Pe 30 aprilie 2011, scriitorul argentinian Ernesto Sábato a murit în locuinţa sa din Buenos Aires, la vârsta de 99 ani. Moartea cunoscutului prozator a survenit cu o zi înainte de 1 mai, dată la care urma să i se aducă un omagiu la Târgul Naţional de Carte din Argentina. Starea de sănătate a scriitorului care a renunţat la cariera în ştiinţă pentru a se dedica literaturii, se înrăutăţise în ultimii ani, pe care Ernesto Sábato, parţial orb, şi i-a petrecut imobilizat într-un scaun cu rotile. Decesul a fost cauzat de o bronşită cu care s-a luptat în ultimele două săptămâni.
Admiratorii anonimi au venit cu flori la locuinţa din Buenos Aires a scriitorului decedat. Hernán Lombardi, ministrul Culturii din Argentina, considera dispariţia lui Ernesto Sábato, „un etalon de moralitate”, o pierdere majoră pentru ţara sa şi nu numai, a anunţat Todanoticia.com.
Printre scriitorii care şi-au exprimat public regretul s-au numărat Abel Posse şi spaniolul Mario Muchnik, care a comentat: „El a fost universitatea mea. El m-a învăţat scepticismul”.
În 1989, după o lungă întâlnire, Emil Cioran şi Ernesto Sábato descopereau că împart aceeaşi luciditate şi acelaşi scepticism privind progresul civilizaţiei. Regizorul de film Mario Sábato, fiul scriitorului, a anunţat că intenţionează să înfiinţeze un muzeu în memoria tatălui său.

Surse:
adevarul.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie