Numai cine nu poate să iubească, îmbătrânește și moare.

Pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.

Poți fi savanta, poți fi artistă, dar nu uita că ești femeie. Nu trece în tabăra bărbaților.

Nu sunt decât două căi în lume : omenia și neomenia.

Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin.

Nimic nu întărește o virtute mai mult ca încrederea.

Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei.

Învăț cum un om mediocru poate ajunge mare.

Vârsta noastră se măsoară după intensitatea vieții.

Copilăria nu dispare niciodată din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre.

Noblețea fără merit personal e sterilă.

Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.

Strălucită e acea tinerețe la care ai ajuns prin maturitate.

Nu îndepărta brutal, fiind căsătorită, pe bărbatul pe care-l stimezi și crezi că te iubește cu adevărat. Poți întuneca astfel o existență. O prietenie delicată nu e un adulter.

Nu-i cunoaștem niciodată bine pe oameni; ei au încăperi închise pentru ochiul superficial.

Umanismul este cauza și efectul păcii.

Puțină durere este ca un toxic ce imunizează organismul împotriva îmbătrânirii.

George Călinescu

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. A scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului. Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, George Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni.
A fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de răspîndită în perioada interbelică.

Pe 19 iunie 1899, se naște la București Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu ”femeia în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala ”Carol I”, de pe lîngă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan (mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorghe Călinescu ( și se cuvine precizat că acesta a rămas, pe tot parcursul vieții, numele său oficial, utilizarea – evitată consecvent de scriitorul însuși –, atît în exprimarea orală, cît și în scris, a prenumelui ”George”). Se mută la București în 1908. În copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.). Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.

La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

Sursa : istoria.md