Oamenii își schimbă sentimentele și comportarea la fel de repede cum își schimbă interesele.

Prin viclenie, minciună, disimulare, oamenii nu fac decât să se înșele pe ei înșiși.

Singuratatea e soarta spiritelor superioare.

Dacă nu ar exista teama de părerea celorlalţi, luxul nu ar fi nici a zecea parte din ce e astăzi.

Dorinţa însoţeşte suferinţa, se dezvoltă perpetuu ajungând subiect de tragedie sau comedie.

Nici celui bolnav nu-i folosește un pat de aur, nici celui fără minte un noroc deosebit.

Caracterul omului poate fi dedus din manifestarile lui mărunte. Pentru lucrurile importante oamenii işi iau precauţii; în gesturile mici ei se manifestă după natura lor şi fară a-şi da osteneala să se mai ascundă.

Renumele trebuie sa fie mai intai castigat.

Inteleptii tuturor timpurilor au dat totdeauna aceleasi povete, iar nebunii – marea majoritate a tuturor timpurilor – au raspuns totdeauna cu aceleasi fapte, adica prin fapte contrarii.

Oamenii sunt ca Luna: Nu-si arata decat o fata.

Cand presupui ca cineva minte, fa-te ca-l crezi; atunci el devine indraznet, minte mai tare si se demasca.

Invidia este fireasca omului; totusi este un viciu si in acelasi timp o nefericire.

Dispretul porneste din cap, ura porneste din inima; una exclude pe cealalta.

In lucrurile cele mai mici unde omul nu are timp sa se prefaca, se arata caracterul lui.

Mila pentru animale este in mod esential legata de bunatatea caracterului. Oricine e crud cu ele, nu poate fi bun fata de oameni.

Arthur Schopenhauer

Filosoful care a descris metabolismul geniului, a intuit jocul perfid al speciei, dar şi căile de salvare de sub tirania mecanismelor volitive, prinţul lucidităţii şi al nonsensului existenţial, patronul spiritual a lui Nietzsche, Wagner, Eminescu, Mahler, Freud, Turgheniev, Tolstoi şi Cioran. Deşi Schopenhauer însuşi afirma despre cei care-şi ,,pierd timpul cu biografia unui filosof” că procedează asemenea acelora care ajunşi în faţa unui tablou se preocupă mai ales de ramă, considerăm că unele amănunte legate de traiectul existenţial al filosofului pesimist nu sunt lipsite de importanţă.

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăziGdansk/Polonia). Numele de Arthur a fost ales intenţionat de către tată, deoarece, fiind invariabil în toate limbile l-ar fi avantajat în tranzacţiile comerciale.
În urma discuţiilor şi a corespondenţei purtate cu Goethe, publică în 1816 scrierea Despre văz şi culori.
Ca şi în cazul altor mari spirite, şi în viaţa lui Schopenhauer avem de a face cu o serie de paradoxuri: propovăduia misoginismul însă are legături intime cu o cântăreaţă de operă, Caroline din Berlin; dispreţuieşte lumea, dar se poartă galant; neagă sistematic valoarea vieţii, dar este exagerat de grijuliu cu sine, viaţa sa fiind un model de igienă: se trezeşte dimineaţa la ora 8, se spală cu apă rece , serveşte o cafea neagră, interpretează un cântec la flaut, după care se apucă de scris. Fuge de holeră de la Berlin la Frankfurt; de frica de a nu fi otrăvit, nu pleacă în nici o călătorie  fără briciul personal; teama de incendiu îl face să nu locuiască decât la parter; nu bea decât din paharul său; doarme cu pistoalele sub pernă etc.
Schopenhauer este scriitorul cu cel mai bogat lexic din istoria spiritului. Scrie fluent în latină, cunoaşte limba greacă, vorbeşte engleza, franceza şi italiana. Citeşte medicină, fiziologie, ornitologie, ihtiologie, amfibiologie, mineralogie etc.. Citează  din literatura clasică, din fizică, biologie, chimie, mitologie, religie, matematică, lingvistică etc. A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunând că „va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant”. Era convins de asemenea că, în viitor, va deveni obiectul unui adevărat cult. Schopenhauer se stinge din viaţă în urma unei afecţiuni pulmonare, in data de 21 septembrie 1860 la vârsta de 72 de ani.

Principalele opere schopenhaueriene sunt: Ueber die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde (Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente) 1813; Ueber das Sehen und die Farben (Despre vedere şi culori) 1819; Die Welt als Wille und Vorstellung (Lumea ca voinţă şi reprezentare) 1819, Über den Willen in der Natur (Despre voinţă în natură) 1836; Über die Freiheit des menschlichen Willens (Despre libertatea voinţei omeneşti) 1841; Die beiden Grundprobleme der Ethik (Cele două probleme fundamentale ale eticii) 1841; Parerga und Paralipomena (Parerga şi Paralipomena) 1851

Surse: vasilechira.wordpress.com, humanitas.ro