Oamenii se nasc fără dinţi, fără păr şi fără iluzii. Iar de murit mor la fel: fără dinţi, fără păr şi fără iluzii.

Să nu-i spui niciodată unei femei c-o vei iubi așa cum vrei dumneata; este o greșeală; arată-i că înțelegi s-o iubești așa cum dorește dânsa, e tot ce poate fi mai minunat!

Pentru glorie, spada; pentru spadă, sângele; pentru sânge, lacrimile.

La naiba, ce viață blestemată! mereu pericole, niciodata pământ sigur sub picioare, când te afunzi în ape adânci, când plutești deasupra norilor, nu există cale de mijloc.

Să așteptăm. Toată înțelepciunea omenească e cuprinsă în acest cuvânt. Cel mai mare, cel mai puternic, cel mai ager e cel ce știe să aștepte.

Numai ura te poate îndemna la tot atâtea prostii câte le face dragostea.

E bine să știi unde-ți sunt prietenii, dar și mai bine să știi unde-ți sunt dușmanii.

Pentru orice rău există două leacuri : timpul și tăcerea.

Întreaga înțelepciune umană se rezumă la două cuvinte : așteptare și speranță.

În general, se cer sfaturi numai pentru a nu fi respectate. Iar dacă sunt respectate, se întâmplă aşa numai ca să ai pe cine să dai vina că ţi le-a dat.

Femeile judecă mai mult cu inima decât cu mintea.

Unele poveri sunt prea grele pentru a putea fi purtate de anumiţi oameni.

Un adevărat îndrăgostit nu se simte fericit decât atunci când o vede sau o ţine la piept pe fiinţa iubită, şi suferă când ea este departe.

Când iubești, trebuie să iubești până la moarte.

Captivanta pasiune numită dragoste, acest suflet al Universului care îl face pe om să îndeplinească cele mai frumoase fapte dar și cele mai mari crime….

Semnul cel mai vrednic de cinste, dupa cel lăsat de sabia inamicului pe brațul unui erou, e semnul pe care lanțurile tiranului le lasă pe brațul unui patriot.

Dacă vrea o femeie, vrea și Dumnezeu.

Alexandre Dumas tatăl

Fiul unui general din vremea lui Napoleon, produs al încrucişării unui marchiz francez emigrat în insula Haiti cu o negresă, Alexandre Dumas se naște în 1802 la 24 iulie din căsătoria generalului mulatru Dumas cu o albă. Viitorul autor al celor Trei muşchetari, care avea aşadar o pătrime de sânge negru, ceea ce îl singulariza fiziceşte în societatea pariziană a timpulu, a fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor „negri”, mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas). Generalul Dumas, aflat în dizgraţie din cauza convingerilor sale republicane, moare în 1806 fără nicio avere.
Copilul de trei ani, Alexandre, este crescut anevoios, împreună cu o soră mai mare, de văduva generalului în orăşelul său natal, situat la nord de Paris, Villers-Cotterets. În ciuda tuturor intervenţiilor, Napoleon refuză să acorde o pensie văduvei generalului Dumas, astfel încât educaţia şcolară a tânărului Alexandre rămâne destul de precară.
După căderea imperiului, adolescentul Dumas refuză să se prevaleze de titlul de „marchiz Davy de la Pailleterie” al bunicului său, pe care generalul Dumas nu-l purtase niciodată. Prost văzut de noul regim al restauraţiei, lui Alexandre Dumas nu-i rămâne altceva de făcut decât să-şi găsească o slujbă pentru a-şi putea câştiga viaţa. Devine secretar al ducelui de Orleans (viitorul rege Ludovic-Filip).
Muşcat de şarpele celebrităţii, Dumas scrie o dramă despre regina Cristina a Suediei. Piesa nu reuşeşte să fie reprezentată; autorul nu se descurajează însă şi, în 1829, obţine un succes considerabil cu altă dramă romantică, Henric al III-lea şi curtea sa. Majoritatea pieselor lui Dumas sunt în proză. Aşa este şi drama din 1831, Antony, prima piesă romantică cu subiect luat din contemporaneitate, care obţine un adevărat triumf, având o sută treizeci de reprezentaţii consecutive, cifră de necrezut pentru acea vreme. Fidel crezului romantic, Dumas se inspiră din istorie, şi, în 1844, dă cu Cei trei muşchetari una din cărţile cele mai citite de toate generaţiile care s-au succedat de atunci şi până astăzi în toate colţurile lumii. Celebritatea romancierului Dumas va întrece de acum înainte cu mult pe cea a dramaturgului. Dumas devine un specialist al romanului-foileton, asigurând zeci de mii de cititori ziarelor şi revistelor care reuşeau să obţină colaborarea lui.
Cele mai multe din romanele lui Dumas se inspiră din istoria Franţei; După douăzeci de ani şi Vicontele de Bragelonne continuă Cei trei muşchetari. Regina Margot, Doamna de Monsoreau şi Cei patruzeci şi cinci formează o trilogie inspirată dim domnia familiei Valois. Alte romane (Colierul reginei, Ange Pitou etc.) descriu declinul monarhiei franceze. O faimă, cel puţin egală cu cea a Celor trei muşchetari o are romanul inspirat din realitatea contemporană, Contele de Monte Cristo (1844). În 1851, după lovitura de stat din 2 decembrie a lui Napoleon al III-lea, Dumas, întocmai ca şi Victor Hugo, părăseşte Franţa şi se exilează la Bruxelles. Exilul său va dura mai puţin decât cel al autorului Mizerabililor, dar viaţa sa aventuroasă cunoaşte noi episoade, demne de cele mai bune din romanele sale.  Alexandre Dumas a fost un mare călător. După reîntoarcerea sa la Paris din epopeea garibaldiană, va mai reveni în Italia în 1866, vizitând din nou Neapole, Florenţa şi alte oraşe, continuându-şi apoi călătoria prin Austria şi Germania.

Dumas acceptă oferta editorului Lemerre de a scrie o Carte de bucate, în 1869. Încă din copilărie, scriitorul deprinsese arta gastronomică şi era reputat ca un bucătar de prima clasă, mai ales în domeniul preparării vânatului. Cartea de bucate a lui Dumas a apărut însă numai după moartea autorului, prin grija unui tânăr funcţionar al lui Lemerre, Anatole France. Alexandre Dumas moare la 5 decembrie 1870, în vârstă de şaizeci şi opt de ani. În vâltoarea războiului franco-german care pârjolea Franţa, moartea lui trece aproape neobservată.

Sursa : www.istoriiregasite.wordpress.com