Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Oltenița de Crăciun privește ”Dunărea Albastră” ce curge spre ”Farmecul timpului trecut”

Anul acesta startul serbărilor dedicate sărbătorii albe a fost dat de clasa ”Dunărea Albastră” (cls. a V-a) de la Liceul ”Neagoe Basarab”.

Serbare Marcela (61)
În pas cu talentata și activa dirigintă, profesoara de matematică Marița Cucuianu, elevii clasei au oferit părinților și invitaților din sala de festivități a Primăriei Oltenița un program pe cît de original pe atât de vesel, relaxant și foarte inspirat.

Eleva Erika Cipleu a interpretat la orgă ”Ave Maria” de Johann Sebastian Bach.

Colegul Ericăi, George Pârvu a încântat urechile și privirile spectatorilor cu interpretarea sa la vioară, tânărul fiind unul dintre puținii din Oltenița care studiază acest instrument. Urmărim și câteva fragmente din sceneta ”De ce a întârziat Moș Crăciun”

Colindătorii au pregătit și o expoziție intitulată ”Farmecul timpului trecut”. Astfel, în fața ochilor noștri s-au întrecut în aspect și măiestrie diverse preparate tradiționale românești, alături de obiecte tradiționale rurale păstrate foarte bine de cei care le dețin lângă minunatele costume populare românești.

Proiectul profesoarei Cucuianu dezvoltat în cadrul acestui program artistic tradițional de Crăciun, a excelat în idei cutezătoare, totul fiind legat de tradiția românească atât de pitorească și iubită. Serbarea ”Colindători printre Serbare Marcela (105)Serbare Marcela (104)amintiri” a fost admirată de invitații din Bulgaria, cadre didactice de la Liceul ”Yordan Yovkov” și Stefka Kapincheva de la Casa de Cultură ”Nikola Vaptarov” ce au reprezentat orașul prieten Olteniței, Tutrakan (Bulgaria).

Diriginta elevilor clasei a V-a a Liceului Basarab a dorit să îmbine stilul tradițional cu cel modern, reușind așadar să creeze un tablou pe cât de colorat pe atât de ingenios, noutatea fiind o expoziție de origami realizată de copii în cadrul orelor de matematică ”De la Mate la Mate Practică” dar și machete.

Activitatea desfășurată de Clasa ”Dunărea Albastra” a profesoarei de matematică se derulează în cadrul unui program de parteneriat educațional ”Matematica …Punte între culturi” alături de colegii bulgari prezenți de altfel la Liceul Basarab la ora 11,00 vineri,5 decembrie a.c., atunci când s-au semnat și actele de parteneriat.”Este proiectul care le continuă pe cele din 2010 încoace, motto-ul nostru este ”Matematica se face oriunde, oricând şi oricum” am ales un citat al matematicianului Grigore C. Moisil. Prin acest proiect ne propunem să iniţiem activităţi educative interdisciplinare care să vizeze toate domeniile: cultură, civilizaţie şi artă, educaţie cu obiective majore cum ar fi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice fiecărei etnii/naţiuni precum şi a imaginii Bulgariei în România și a României în Bulgaria, prin implementarea în cultura şi sistemul educaţional românesc a elementelor de cultură, civilizaţie şi artă bulgară alături de cele româneşti. Ne propunem să punem acentul pe competenţe, valorificând totodată experienţa şi pasiunea noastră. Iată cum definesc documentele Uniunii Europene una dintre competenţa cheie matematică:abilitatea de a dezvolta şi aplica gândirea matematică pentru a rezolva probleme de tipul celor întâlnite în viaţa de zi cu zi.” ne explică dirigintele clasei, profesor Marița Cucuianu. Mai aflăm că acţiunile care se vor desfăşura în cadrul proiectului îşi vor regăsi finalitatea în versurile: ,,To see a World in a Grain of Sand/And a Heaven in a Wild Flower,/Hold Infinity in the palm of your hand/And Eternity in an hour.’’ (,, Să vezi o lume într-un grăunte de nisip/Şi un cer într-o floare sălbatică/Ţii infinitul în palma mâinii tale/Şi eternitatea într-o oră.’’)


De asemeni, proiectul răspunde nevoii de a organiza activităţi care să urmărească îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor prin achiziţionare de noutăţi, dezvoltarea şi lărgirea orizontului lor cultural, participarea activă, conştientă şi responsabilă la propria formare, contactul cu lumea reală, observarea şi studierea fenomenelor în condiţii naturale şi sociale, dezvoltarea deprinderii de a se descurca într-un mediu diferit, să formeze şi să consolideze atitudini şi convingeri.
Proiectul se întinde din decembrie 2014 până în decembrie 2018, cu continuare
• discuţii directe si on-line (cadrele didactice);
• activităţi individuale ( confecţionarea de pliante, felicitări, mascote şi suveniruri, picturi cu diverse teme, serbări cu ocazia unor evenimente);
• activităţi comune (schimb de impresii în legătură cu materialele realizate, susţinere de spectacole, jocuri sportive şi recreative, schimb de suveniruri, organizarea unei expozitii cu lucrări confecţionate individual şi în grup,organizarea de concursuri pe teme de matematică);
• schimb de scrisori.
• Realizarea unui jurnal de proiect
Profesoara ce a depășit granițele științei exacte, care a reușit să împletească armonios matematica și arta cu tradiția și spiritul românesc ne declară că acțiunea a ieșit cum dorea dar întotdeauna este loc și de mai bine iar după ce realizezi ceva, vezi cu alți ochi și automat poți îmbogăți. ”Această expoziție cu toate că am mai realizat-o pot spune că a ieșit diferit iar ca timp pot spune că de cel puțin o lună mă pregătesc împreună cu copiii, fac listuțe cu ce poate contribui fiecare când să aducă produsele iar pentru serbare repetiție după orele de curs. Asta presupune o muncă titanică plus că a trebuit să implic și alte persoane. Este o muncă titanică și numai când ai pasiune poți face acest lucru și poate și cred că atunci când ești singură te arunci în muncă” mai spune profesoara Cucuianu.

Serbare Marcela (14)Serbare Marcela (13)Printre obiectele românești, cele bulgărești s-au remarcat și ele, cu atît mai mult cu cât prietenia dintre cele douăSerbare Marcela (15) orașe Oltenița și Tutrakan depășește orice granițe.

 Laura Suzeanu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

39 − 35 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie