Oltenița într-un joc al nervilor : Centrul ce contează, că restul e…tăcere!
În Oltenița, după prima ninsoare, doar prin centru ce s-a mai lucrat la deszăpezit, mai ales astăzi, într-un anume interval. Câtă eficiență a avut tehnica de lucru a celor din Primărie, vor experimenta șoferii și pietonii, care trec prin zona monumentului Eroilor din centrul orașului.
În cap pălărie, pantofi în picioare și în rest gol pușcă. Cam așa se procedează cu orice aglomerație pe aici, fie că vorbim de frunze și gunoi primăvara și vara, fie că vorbim de zăpadă iarna. Așadar, pe Tineretului și Republicii s-a lucrat cât de cât la strângerea omătului depus pe carosabil, dar străzile în orașul Oltenița arată ca în imaginile de mai jos:
În oraș se circulă cu mare dificultate și din cauza faptului că nu s-a acționat pe străzi la timp cu utilajele de deszăpezit, dar și pentru că în fața multor case nu s-au curățat trotuarele. După ninsoare s-a format gheața, cel mai greu de circulat este în locurile unde au rămas urme, creste de zăpadă înghețate cu bolovani formați.