Un erou uitat căruia comuniștii i-au luat tot, l-au bătut la Jilava și l-au lăsat să moară de septicemie.  A fost trimis de Regele Ferdinand în Statele Unite, în 1917, pentru a le povesti americanilor despre Unire, despre identitatea națională.

Vasile (Basil) Stoica s-a născut la Avrig , la data de 1 ianuarie 1889, din părinţii Maria şi Gheorghe, ţărani, buni gospodari. ”Din povestirile mamei, amuzante, am aflat că voiau să-l boteze de Bobotează. Bunica n-a avut timp să facă toate pregătirile în timpul scurt de la naştere şi ziua botezului. Când a ajuns la biserică, preotul plecase la Olt să sfinţească apele. Se considera că e mare ghinion să pleci cu copilul la botez şi să ajungi acasă cu el nebotezat, să amâni botezul. S-a dus după preot la Olt, l-a aşteptat să sfinţească apele, preotul a luat copilul, l-a înmuiat în Olt, l-a scos, aşa a fost botezat. Bunica a ajuns acasă, a băut un pahar cu toţi ai casei. Aşa a fost începutul de viaţă al bunicului meu. Ştiu că n-a avut probleme de sănătate, faptul că a fost botezat în Olt, l-a întărit”. (Lucia Hossu-Longin)

Vasile Stoica

Basil Stoica a terminat studiile universitare pe la 1912, când a și plecat la Paris, întru specializarea în limba și literatura franceză medievală. Prin sânge-i curge românism, deși dincolo de munți viața e grea. În 1916 se înrolează voluntar, în Primul Mare Război. O schijă-i rămâne în plămân, în luptele de pe Argeș, pe 12 noiembrie 1916. E tras într-un spital. Stă, aici, trei luni și suferă patru operații. Cere să fie retrimis pe front. E decorat cu cele mai înalte medalii ale epocii.

Prof. univ. dr. Ioan Opriş, istoric: ”În martie 1917, într-o Românie ajunsă un fragment de ţară, cu o parte a Parlamentului la Odesa, cu o bună parte a diplomaţiei la Sankt Petersburg, cu puţinii care rămăseseră la Iaşi, Regele Ferdinand îi încredinţează prin Ionel Brătianu misiunea de a merge în Statele Unite ale Americi pentru a face propaganda pro-românească. Primeşte această misiune cu părintele Lucaciu şi cu Ion Moţa, doi preoţi, unul ortodox şi unul greco catolic, sunt asociaţi şi trăiesc aventura vieţii lor. Trec prin Rusia până la Vladivoslock, rămân câteva zile în Japonia, apoi ajung, în vara lui 1917, la Washington. Este primul mesager al idealurilor pe care guvernul român nu înceta să le stabilească şi să le propună lumii contemporane americane în acel extrem de greu an, acea vară care va fi vara victorioasă a noastră în urma bătăliilor de la Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti”.

În Statele Unite, Stoica vine cu o contribuţie extraordinară la prezentarea doleanţelor româneşti. Îi asociază în demersurile sale pe Thomas Masaryk, cel ce reprezenta vârful de lance al cehilor, pe Pavelevski, pianistul ce ajunge în fruntea Poloniei în urma războiului şi pe Hincovici. Cu aceştia el creează în 1918, Uniunea Europeană. Este primul semnal că popoarele din Imperiul Austro-Ungar cel dualist nu vor să mai aparţină acestuia. Este un semnal catastrofic pe care-l prezintă autorităţilor americane, în primul rând lui Robert Lansing, secretar de stat cu probleme ale afacerilor externe, apoi ajung după Marea Adunare de la Philadelphia din Independence Hall, sala Libertăţii, la preşedintele Americii, Woodrow Wilson şi-i prezintă declaraţia. Despre impresia puternică pe care a lăsat-o audienţa se vorbeşte în documentele vremii.
Basil Stoica conferenţiază cu bani puţini în 60 de centre româneşti. Vuia îi trimite bani de la Centrul Franţei, care milita pentru aceleaşi idealuri româneşti. Face acelaşi prozelitism şi reuşeşte să înfiinţeze Liga Naţională a Românilor Americani. Este un miracol, căci românii au această carenţă comportamentală, câte asociaţii atâţia şefi, dar el reuşeşte să-i adune pe toţi într-un singur congres la Pittsburgh creând astfel o forţă de prezentare şi susţinere a ideilor româneşti.

În perioada 1913-1914 (întors de la studii) a fost profesor la „Şcoala de Fete” a Astrei din Sibiu. În perioada (scurtă) august-septembrie1914, a deţinut funcţia de redactor la publicaţia „Românul” de la Arad. Până la trecerea Carpaţilor, în România, V. Stoica a desfăşurat o bogată activitate publicistică la publicaţiile: „Gazeta de Transilvania”, „Tribuna”, „Românul”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Ramuri”, „Căsânzeana”, „Foaia interesantă”, „Drapelul” şi „Lupta”. Odată cu începerea primului război mondial (1914), V. Stoica a fost mobilizat şi ridicat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară. Fiind un luptător pentru unitatea neamului românesc şi în favoarea puterilor Antantei, în toamna anului 1914 a trecut Carpaţii şi a ajuns la Bucureşti , la fel ca şi alţi patrioţi ardeleni: Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Vasile Lucaci, Ioan Rusu Abrudeanu, Alexandru Lapedatu, Octavian Tăzlăuanu etc.

Pentru calităţile pe care le-a dovedit în perioada 1916-1920, preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I. C. Brătianu, l-a solicitat şi l-a inclus ca expert tehnic în delegaţia României la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris. Marele patriot transilvănean Vasile Stoica, cunoştea bine problemele istorice, economice, financiare şi spirituale, mai ales în privinţa Transilvaniei. În aceeaşi perioadă (1919-1920) a făcut parte din comisiile trimise în SUA pentru buna organizare şi funcţionare a consulatelor româneşti dela Washington şi Chicago şi a înfiinţat un consulat la Pittsburg. 

La Pittsburgh, alături de Dimitrie Dimăncescu și de Mihnea I. Sacec

La 5 iunie 1918 a întemeiat Liga Naţioanală Română din America al cărui preşedinte a fost ales. Scopul ligii era obţinerea unui angajament în favoarea Unirii Ţărilor Române într-un singur trup politic. Această declaraţie oficială se produce în 5 noiembrie în acelaşi an, când Guvernul SUA a promis că prin influenţa sa, va da României tot spirijinul ca această ţară în conferinţa păcii generale să-şi câştige drepturile politice şi teritoriale. Reformaţii au creat în Transilvania un adevărat lobby englezesc şi american pentru a arăta că autoritatea română nu e capabilă să guverneze. Stoica este cel care demonstrează contrariul şi prin intermediul cuvântului autorizat al celor de la Liga Naţiunilor Unite va şti să facă cunoscută poziţia românească în aceste locuri.
În luna februarie a anului 1921, Vasile Stoica s-a întors în ţară iar marele om politic Take Ionescu l-a sfătuit să intre în diplomaţie, dar, a rămas în perioada 1926-1929 în cadrul Ministerului Afacerilor Străine, când a îndeplinit diferite misiuni speciale, la Geneva , Londra, Bruxelles, Paris, Roma, Berlin etc. şi a participat ca expert tehnic la diferite reuniuni ale Societăţii Naţiunilor şi Micii Înţelegeri. În perioada respectivă a redactat majoritatea memoriilor istorico-politice înaintate de guvernul român ca răspuns la atacurile ungureşti împotriva României, cu privire la reforma agrară, cu bisericile şi cu şcolile maghiare din Transilvania şi Banat. În perioada anilor 1930-1932 a fost ministru al României în Albania, după care a îndeplinit aceiaşi funcţie în Bulgaria – 1932-1936. În anii 1936-1939 afost ministru al României în Letonia şi Lituania, iar în continuare  în perioada 1939-1940 în Turcia. În vara anului 1940 Vasile Stoica a fost numit secretar de statla Ministerul PropagandeiNaţionale într-o perioadă tragică pentru neamul Românesc.

În perioada  anilor 1943-1945 Vasile Stoica a avut o activitate intensă pentru pregătirea materialelor necesare susţinerii intereselor României la viitoarea Conferinţă de Pace. De asemenea fiind recunoscut ca un diplomat de excepţie, a continuat întrevederi cu diplomaţii străini care îşi desfăşurau activitatea la Bucureşti , în folosul viitorului României. La data de 9 iulie 1946, Vasile Stoica a fost numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Olanda, cu acreditare şi pentru Belgia, ca însărcinat cu afaceri”. În anul1947 afost rechemat în ţară după care a urmat calvarul Patriotului Vasile Stoica.
E fidel ideilor lui Nicolae Titulescu. I se sistează salariul. Vinde din casă, trăiește din ajutorul dat de rude. După abdicarea Regelui, își dă seama că nu ia poate fi diplomat. Apartamentul din Bucureşti i-a fost rechiziţionat de generalul Iacob Teclu de la Ministerul Apărării , casa de bani de la Legaţia română din Haga i-a fost spartă, fiindu-i confiscaţi aproximativ 35000 franci elveţieni, în situaţia în care în ţară nu avea nici o sursă de venit. Intervenţia efectuată la primul ministru Petru Groza, pe care-l cunoştea bine de 37 ani, a fost zădărnicită. I se propune intrarea în Partidul Muncitoresc. Refuză. Întrucât nu a putut să plece legal din ţară, în situaţia nou creată, împreună cu familia, a încercat plecarea ilegală din ţară la data de 31 martie 1948. fiind prins şi închis până în anul 1955. În decembrie 1958, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 10 ani închisoare corecţională, învinuit că a manifestat o atitudine duşmănoasă faţă de ţara sa.(?) Bunurile i-au fost confiscate, iar familia a fost evacuată din imobilul în care locuiau. Este prins și arestat. Bătut. În 1954, vreme de doi ani și jumătate, este eliberat. Mihai Beniuc, poetul, îl toarnă la Securitate. Eate arestat pentru ”atitudine dușmănoasă contra regimului” și acuzat că ascultă postul de radio ”Europa Liberă”.
Patriotul român Vasile Stoica care a luptat întreaga viaţă pentru binele Neamului Românesc, a murit la data de 27 iulie 1959 în închisoarea de la Jilava.
Făcuse septicemie. Fusese lăsat să moară în chinuri. În cimitirul penitenciarului nu mai sunt locuri, așa că urmează să fie zvârlit pe undeva. Preotul din Avrig află, se duce după el. Nimeni nu-l recunoaște, dar, finalmente, îl află după schija rămasă în plămân.
Basil Stoica, eroul de pe front, diplomatul de excepție, omul care, alături de alți Oameni Mari făcuseră Unirea cea Mare, își doarme somnul de veci lângă un gard al cimitirului din Avrig…
Meritele sale în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român, au fost recunoscute în anul 1970, când, printr-o sentinţă a Judecătoriei Bucureşti, patriotul Român Vasile Stoica a fost reabilitat.

a1.ro, dacoromania-alba.ro (Fragmente din ”Oamenii mari care au făcut România Mare”, Lucia Hossu-Longin, Editura ”Hyperliteratura”
Extrase din lucrarea prof. dr. Robert Stănciugel „Ambasadorul Vasile Stoica ilustru diplomat, scriitor şi publicist de înaltă cultură” de Ion Străjan)