Omul este ca marea: are flux şi reflux.
Omul este ca marea: are flux şi reflux.
Să iubești nu e suficient, trebuie să știi să înveți pe altul arta dragostei. Plăcerea o simte și plebea, chiar și animalele. Omul adevărat, însă, tocmai prin asta se deosebește de animale. El transformă dragostea într-o artă nobilă și, bucurându-se de ea, e conștient de valoarea ei divină. Astfel, nu-și satisface trupul, ci și sufletul.
Fericirea este întotdeauna acolo unde o găseşte omul.
Şi totuşi, ce ciudat! Bunătatea asta îmi face impresia luminii de lună: străluceşte, dar nu încălzeşte.
Lumea se bazează pe şarlatanie, iar viaţa este o iluzie. Şi sufletul este tot o iluzie. Trebuie doar să te pricepi a deosebi iluziile plăcute de cele neplăcute.
Am moştenit un fel de incapacitate de a da totul din noi. E ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi dat arc şi săgeţi, dar ne-ar fi privat de puterea de a încorda arcul şi a azvârli săgeţile.
Dacă te crezi un tip superior, chiar dacă eşti, atunci îţi spun că suma acestor superiorităţi dă un minus social.
Minciuna pluteşte pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei.
Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.
Lumina nu dăunează căldurii, ci o naşte.
Cine a ştiut să trăiască, trebuie să ştie să şi moară.
Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.
Aş fi putut ajunge fericirea ta şi am devenit nenorocirea ta.
Nimic nu cucereşte, nu atrage mai mult sufletul unui bărbat, decât sentimentul că este iubit.
Nu-i moartea în faţa voastră, ci viaţa! Nu chinurile, ci bucuriile nemăsurate! Nu lacrimi şi suspine, ci cântări! Nu robie, ci libertate.
Cine nu ştie prin sârguinţă să strălucească precum soarele, poate măcar pentru o clipă să strălucească ca un meteorit.
Căsnicia este un act de fantastică voinţă şi încredere în femeie.
Henryk Sienkiewicz
Motivaţia Juriului Nobel: „…pentru meritele sale excepţionale ca scriitor epic”
Un unchi al tatălui slujise regelui Stanisław August, iar Kazimierz, fratele scriitorului, cade, la 1871, în războiul franco-prusian. Sienkiewicz nu a fost prea silitor la învăţătură. Îl atrăgeau mai mult lecturile şi portretele cavalerilor în armuri, care împodobeau o biserică în stil gotic de pe strada Świętojańska, din Varşovia, pe care trecea zilnic spre gimnaziu. Henryk Sienkiewicz s-a născut la 5 mai 1846 la Wola Okrzejska, Polonia în familia unui mic arendaş, care cultiva la copiii săi tradiţiile cavalereşti şi patriotice, învăţându-i pe de rost Cântecele istorice ale lui J.U. Niemcewicz înainte de a-i învăţa să citească.
În anul 1865 părăseşte şcoala, fără să-şi susţină examenul de maturitate. O va face un an mai târziu, când îşi începe, tot la Varşovia, şi studiile superioare, întîi la facultatea de drept, apoi la medicină şi, în cele din urmă, la filologie. Disputele dintre adepţii şi adversarii pozitivismului îl apropie de cei dintâi, dar între anii 1869 şi 1873 parcurge toate nuanţele de la radicalismul manifestat de „Przegląd Tygodniowy” la tradiţionalismul cotidianului conservator de la „Gazeta Polska”, la care colaborează. În anul 1871 îşi întrerupe din nou studiile. Era ziaristul preferat al varşovienilor, când, în 1876, pleacă în California, pentru ca, împreună cu câţiva prieteni, printre care şi celebra actriţă Helena Modrzejewska, să înfiinţeze o fermă.
Încă din vremea studenției colaborează cu articole la diferite publicații. Inspirat de romanele lui Sir Walter Scott și Alexandre Dumas, Sienkiewicz scrie prima sa poveste istorică, Ofiara (Sacrificiul). Lucrează ăn 1870 ca jurnalist independent, scriind nuvele și romane. Primul său roman, „Ma Marne”, a fost publicat in 1872.
Contactul cu „lumea nouă” îl impresionează la început, dar sesizează repede şi efectele negative ale „civilizaţiei”. Îl revoltă politica de exterminare a indienilor şi drama imigranţilor polonezi. Nostalgia macină repede entuziasmul „coloniştilor-artişti” şi proiectele iniţiale sunt abandonate. Vizitându-şi compatrioţii, Sienkiewicz descoperă prototipurile multor personaje din cărţile sale. Tragedia indienilor îi sugerează analogii cu situaţia în care se afla poporul său după desmembrarea Poloniei. Întorcându-se în ţară în 1878, începe redactarea trilogiei Prin foc şi sabie, Potopul şi Pan Wołodyjowski. Succesul este uriaş, dar prima parte este aspru criticată pentru interpretarea falsă a istoriei.
O calătorie în Orient, îl aduce în 1886 şi la Bucureşti.
Dezorientarea care cuprinsese intelectualitatea poloneză în faţa avântului mişcării muncitoreşti din ultimele două decenii ale secolului al – XIX lea a afectat şi creaţia lui Sienkiewicz. Romanele Fără dogmă şi Familia Polaniecki fac apologia tradiţionalismului catolic, iar Vârtejuri rămâne un pamflet la adresa revoluţiei din 1905.
În timpul primului război mondial, Sienkiewicz organizează în Elveţia, împreună cu Ignacy Paderewski, Comitetul de ajutorare a victimilor războiului din Polonia. Moare la 15 noiembrie 1916 la Vevey, Elveţia. Osemintele i-au fost aduse în patrie în 1924.
Quo vadis (în română Unde mergi?) este titlul unui roman istoric, pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. A fost publicat pentru prima oară în Gazeta Polska, începând cu luna martie 1895. Titlul face aluzie la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă din Roma: «Quo vadis, Domine ?» („ÎNCOTRO, DOAMNE?”)
Romanul evocă persecuțiile suferite de creștini în perioada lui Nero și aceasta prin intermediul poveștii de dragoste dintre o tânără creștină, Ligia și Marcus Vinicius, patrician roman. Acțiunea se desfășoară în cadrul cetății Romei.
Ca sursă, romanul folosește scrierea apocrifă Faptele lui Petru, din jurul anului 200.
Opera
- Humoreski z teki Worszyłły (Humoreștile din mapa lui Worszyłło) (1872)
- Na marne (1872)
- Stary sługa (1875)
- Hania (1875)
- Szkice węglem (1877)
- Listy z podróży do Ameryki (1878)
- Janko Muzykant 1879
- Za chlebem (După pâine) (1880)
- Ogniem i mieczem (Prin foc și sabie) (1884)
- Potop (Potopul) (1886) – roman istoric
- Pan Wołodyjowski (1888)
- Bez dogmatu (Fără ideal) (1891)
- Rodzina Połanieckich (Familia Połaniecki) (1895)
- Quo Vadis (1896)
- Na jasnym brzegu (Pe țărmul însorit) (1897)
- Krzyżacy (Cavalerii teutoni) (1900)
- Na polu chwały (Pe câmpul de glorie) (1906)
- Wiry (Vârtejuri) (1910)
- W pustyni i w puszczy (Prin pustiu și junglă) (1912)
Surse:
biblacad.ro
ro.wilipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Lasă un răspuns