Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala cui îl ascultă.

Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala cui îl ascultă.

Adevărata probă a curajului nu se vede decât în primejdia pe care nu o mai putem evita.

Zgârcenia pierde totul, vrând să câştige totul.

Iubire, tu ai pierdut Troia!

Norocul orb ajută îndrăzneala oarbă.

Pe autor îl cunoşti după operă.

Mă folosesc de animale ca să-i învăţ pe oameni.

Graţia este mai frumoasă decât frumuseţea, poate fiindcă graţia e frumuseţea în mişcare.

Nici un drum plin de flori nu duce la glorie.

Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă.

Prietenia este umbra serii, care se înteţeşte odată cu apusul soarelui vieţii.

Fericit e acela care trăieşte cumpătat la el acasă.

Uneori ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care am luat-o, ca să ne ferim de el…

Când te ajuţi tu însuţi, te ajută şi cerul.

Decât să ai un prieten prost, mai bine să ai un duşman înţelept.

Toate minţile lumii sunt neputincioase în faţa oricărei prostii care este la modă.

Absenţa este în aceeaşi măsură un leac împotriva urii, cât şi o armă împotriva iubirii.

Să nu râdem niciodată de cei nenorociţi: căci cine poate fi sigur că va fi întotdeauna fericit?

Răbdarea şi timpul fac mai mult decât puterea sau pasiunea.

Moartea nu îl ia niciodată pe omul înţelept prin surprindere, el este oricând gata să plece.

Pe aripile timpului îşi ia zborul tristeţea. Între văduva de un an şi văduva de o zi deosebirea e mare. N-ar crede nimeni ca e aceeaşi persoană.

Nimic nu apasă atât ca un secret.

În tot ce faci, gândeşte-te la sfârşit.

E o plăcere dublă de a înşela pe înşelător.

Mai bine un cerşetor viu decât un rege îngropat.

Întotdeauna cei mici au plătit pentru prostiile celor mari.

Nimic peste măsură, iată un ideal pe care toţi ni-l propunem dar nu-l respectăm aproape niciodată.

Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost.

Jean de La Fontaine

Debutul său literar a constat într-o adaptare după ”Eunucul” de Terențiu (1654). Prima lucrare originală publicată a fost poemul epic ”Adonis”, în 1658, pe care i l-a dedicat lui Nicolas Fouquet, ministrul francez de finanțe din timpul conducerii regelui Ludovic al XIV-lea.
Scriitorul francez Jean de La Fontaine s-a născut la 8 iulie 1621, la Château-Thierry. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit. Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orașul Reims. În luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul.

Potrivit biografiilor publicate de-a lungul timpului, până în al zecelea an de școală, tânărul Jean de La Fontaine a rămas în locul natal. A absolvit ciclul secundar de educație la Paris, în 1636. Cinci ani mai târziu, a intrat la Școala ecleziastică, în cadrul Ordinului Oratoriului (L’ordre des Oratoriens), dar a renunțat la studiile teologice în 1643, în timpul noviciatului. La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine)
Între 1645 și 1647, a studiat dreptul. În 1647, s-a căsătorit cu o adolescentă din Château-Thierry. Din acest moment, s-a mutat pentru totdeauna la Paris, unde și-a creat legături cu cercuri literare.
Fabulele lui Jean de la Fontaine au transformat povești populare tradiționale provenite de la Aesop și dintr-o serie de izvoare orientale în adevărate capodopere. Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: L’Eunuque („Eunucul”), o prelucrare după Terențiu, care nu a avut însă succes. Versiunile sale de povestiri, precum ”Iepurele și broasca țestoasă” sau ”Lupul și mielul”, sunt ”pline de duh” și complexitate, ”satirizând natura umană în succesiuni de întâmplări dramatice în miniatură cu final mereu neașteptat”, așa cum notează prefața unui volum de fabule scrise de moralistul Jean de la Fontaine, ”Fabule alese” (Selected Fables), publicat de Oxford University Press. Cât timp La Fontaine s-a bucurat de protecția lui Nicolas Fouquet, a cultivat genuri variate: epistolă, madrigal, baladă. În 1662, protectorul scriitorului, Nicolas Fouquet, a intrat în dizgrația regelui și a fost întemnițat. La Fontaine a fugit la Limoges, unde și-a finalizat povestirile în versuri, pe care le-a publicat în 1665-1666 sub numele “Comtes et nouvelles en vers” (Povestiri și nuvele în versuri). În 1664, i-au fost publicate basmele în versuri: ”Joconde” și ”Le Cocu battu et content”.


Între 1664 și 1672, scriitorul s-a aflat la Paris, fiind găzduit de Marguerite de Lorrain, văduva ducelui Gaston d’Orlean, în Palais du Luxembourg. Aici, Jean de La Fontaine a creat operele rămase emblematice în istoria literaturii universale—fabulele. Acestea au apărut în 1668, în două volume, sub numele “Fables choisies, mises en vers par M. de La Fontaine”.
În 1664 îi apare primul volum de o reală importanță: Contes („Povestiri”), cu care intră în atenția contemporanilor săi.
La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze.
Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine.
În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri (Contes et Nouvelles en vers).
La 31 martie 1668 este tipărit volumul Fables choisies („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: Je me sers d’animaux pour instruire les hommes („folosesc animalele pentru a-i învăța pe oameni”).
La Fontaine publică în 1669 Les Amours de Psyché et de Cupidon. Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși. La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal Recueil de Poésies Chrétiennes („Culegere de poezii creștine”), dedicate Prințului de Conti, la care a colaborat și La Fontaine. Odată cu moartea ducesei de Orléans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situației sale materiale. Din fericire pentru el, și-a găsit o nouă protectoare: Marguerite de La Sablière, în casa căreia l-a cunoscut, printre alții, pe Charles Perrault.
La 17 februarie 1673 a murit Molière; La Fontaine, care îi fusese prieten, a publicat un elogiu în memoria acestuia. Având și protecția Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine încearcă să se lanseze în lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase Nouveaux Contes.


În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan.
Din 1672, a devenit oaspetele văduvei unui bancher, Marguerite de la Sabliere, potrivit biografiei publicate pe www.jean-delafontaine.com. În perioada următoare, parcursul scriitoricesc i-a fost afectat de cenzură, selecția de opere ”Comtes et nouvelles” (Povestiri și nuvele) fiind interzisă.
Între 1667 și 1669, a publicat volumele 4 și 5 din ”Fabule alese”. În 1687, a scris ”L’Epitre a Huet”, un fel de testament literar. În 1692, autorul a publicat o ediție revizuită a ”Povestirilor” (”Comtes”).
Fabulele scriitorului francez s-au bucurat de popularitate, de-a lungul istoriei, în rândul tuturor categoriilor de vârstă, deși imaginea emblematică a societății contemporane din cercurile aristocratice franceze este apreciată cel mai mult de către adulți. ”Comportamentul, atât cel al animalelor, cât cel și al oamenilor, este de obicei centrat pe înșelăciune și cooperare (sau pe lipsa ei), pe fondul trișării sau luptei reciproce, reliefând aspecte despre viață și moarte, proprietate și hrană, într-o diversitate de stiluri narative impresionante”, evidențiază cuvântul de deschidere al cărții ”Selected Fables”, în traducerea lui Christopher Betts, publicată în mai 2014.


În 1682, având peste șaizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroși literați francezi. Se pare că Madame de Sévigné, un adevărat critic literar al acelei epoci, a fost cea care a început demersurile la curtea regală și în cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine în Academia Franceză.
Jean de La Fontaine a susținut la 2 mai 1684 discursul tradițional la primirea sa în rândurile academicienilor. Discursul său a conținut și un elogiu la adresa predecesorului său, Colbert, deși acesta îi fusese un adversar declarat.
A participat cu mult entuziasm la ședințele Academiei, fiind printre cei mai perseverenți academicieni ai epocii. A rămas celebră controversa sa cu Antoine Furetière pe tema dicționarului pe care acesta îl tipărise trecând peste „monopolul” pe care îl deținea Academia Franceză în materie de dicționare. Împreună cu Boileau și Racine, La Fontaine a reușit să îl excludă pe Furetière din rândurile academicienilor; în replică, Furetière a publicat o serie de pamflete, inclusiv împotriva fostului său prieten, La Fontaine, acuzându-l de trădare pentru că apărase privilegiile Academiei.
La 28 iulie 1685, împreună cu François de Maucroix, tipărește Ouvrages de Prose et de Poésie („Lucrări de proză și poezie”), conținând traduceri din Platon, Demostene și Cicero, precum și noi fabule și povestiri.

În timpul celebrei polemici de la Academia Franceză dintre „clasici și moderni” (fr:Querelle des Classiques et des Modernes), Jean de La Fontaine s-a situat în mod evident alături de „clasici” (printre care se numărau și prietenii săi Boileau, Racine și La Bruyère). El scrie Épître à Monsieur de Soissons („Scrisoare către M. de Soissons”), pretext pentru o declarație de principii literare, printre care celebrul: „Mon imitation n’est point un esclavage” („imitațiile mele literare nu sunt o servitute”).

Jean de la Fontaine a murit la Paris, la 13 aprilie 1695.

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 3 =

+ 72 = 79

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie