Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala cui îl ascultă

Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala cui îl ascultă.

Cunosc mulţi oameni care de departe par ceva, iar de aproape nimic.

Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost.

Nici un drum plin de flori nu duce la glorie.

Mă folosesc de animale ca să-i învăţ pe oameni.

Norocul orb ajută îndrăzneala oarbă.

Zgârcenia pierde totul, vrând să câştige totul.

Iubire, tu ai pierdut Troia!

Pe autor îl cunoşti după operă.

Graţia este mai frumoasă decât frumuseţea, poate fiindcă graţia e frumuseţea în mişcare.

Trebuie să laşi mânia la uşă.

Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă.

Prietenia este umbra serii, care se înteţeşte odată cu apusul soarelui vieţii.

Nimic nu apasă atât ca un secret.

Când te ajuţi tu însuţi, te ajută şi cerul.

Toate minţile lumii sunt neputincioase în faţa oricărei prostii care este la modă.

Uneori ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care am luat-o, ca să ne ferim de el…

Când ştii multe, poţi să vorbeşti, dar e mai bine să taci.

Adevărata probă a curajului nu se vede decât în primejdia pe care nu o mai putem evita.

Să nu râdem niciodată de cei nenorociţi: căci cine poate fi sigur că va fi întotdeauna fericit?

În tot ce faci, gândeşte-te la sfârşit.

Fericit e acela care trăieşte cumpătat la el acasă.

Decât să ai un prieten prost, mai bine să ai un duşman înţelept.

E o plăcere dublă de a înşela pe înşelător.

Pentru oamenii de bun simţ nimic nu-i nefolositor.

Dintre inamici cei mai de temut sunt cei mai mici.

Dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună.

Întotdeauna cei mici au plătit pentru prostiile celor mari.

Jean de La Fontaine

Fabulele lui Jean de la Fontaine au transformat povești populare tradiționale provenite de la Aesop și dintr-o serie de izvoare orientale în adevărate capodopere. Versiunile sale de povestiri, precum ”Iepurele și broasca țestoasă” sau ”Lupul și mielul”, sunt ”pline de duh” și complexitate, ”satirizând natura umană în succesiuni de întâmplări dramatice în miniatură cu final mereu neașteptat”, așa cum notează prefața unui volum de fabule scrise de moralistul Jean de la Fontaine, ”Fabule alese” (Selected Fables), publicat de Oxford University Press.
Scriitorul francez Jean de La Fontaine s-a născut la 8 iulie 1621, la Château-Thierry. La_FontainePotrivit biografiilor publicate de-a lungul timpului, până în al zecelea an de școală, tânărul Jean de La Fontaine a rămas în locul natal. A absolvit ciclul secundar de educație la Paris, în 1636. Cinci ani mai târziu, a intrat la Școala ecleziastică, în cadrul Ordinului Oratoriului (L’ordre des Oratoriens), dar a renunțat la studiile teologice în 1643, în timpul noviciatului. Între 1645 și 1647, a studiat dreptul. La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine). La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris). În 1647, s-a căsătorit cu o adolescentă din Château-Thierry. Din acest moment, s-a mutat pentru totdeauna la Paris, unde și-a creat legături cu cercuri literare.
Debutul său literar a constat într-o adaptare după ”Eunucul” de Terențiu (1654). Prima lucrare originală publicată a fost poemul epic ”Adonis”, în 1658, pe care i l-a dedicat lui Nicolas Fouquet, ministrul francez de finanțe din timpul conducerii regelui Ludovic al XIV-lea. Cât timp La Fontaine s-a bucurat de protecția lui Nicolas Fouquet, a cultivat genuri variate: epistolă, madrigal, baladă. În 1662, protectorul scriitorului, Nicolas Fouquet, a intrat în dizgrația regelui și a fost întemnițat. La Fontaine a fugit la Limoges, unde și-a finalizat povestirile în versuri, pe care le-a publicat în 1665-1666 sub numele “Comtes et nouvelles en vers” (Povestiri și nuvele în versuri). În 1664, i-au fost publicate basmele în versuri: ”Joconde” și ”Le Cocu battu et content”.
Între 1664 și 1672, scriitorul s-a aflat la Paris, fiind găzduit de Marguerite de Lorrain, văduva ducelui Gaston d’Orlean, în Palais du Luxembourg. Aici, Jean de La Fontaine a creat operele rămase emblematice în istoria literaturii universale—fabulele. Acestea au apărut în 1668, în două volume, sub numele “Fables choisies, mises en vers par M. de La Fontaine”. La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Jeande laFontaineOrléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze. Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine.


În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri (Contes et Nouvelles en vers). Între 1667 și 1669, a publicat volumele 4 și 5 din ”Fabule alese”. În 1687, a scris ”L’Epitre a Huet”, un fel de testament literar. În 1692, autorul a publicat o ediție revizuită a ”Povestirilor” (”Comtes”). La 31 martie 1668 este tipărit volumul Fables choisies („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: Je me sers d’animaux pour instruire les hommes („folosesc animalele pentru a-i învăța pe oameni”).
La Fontaine publică în 1669 Les Amours de Psyché et de Cupidon. Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși. La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal Recueil de Poésies Chrétiennes („Culegere de poezii creștine”), dedicate Prințului de Conti, la care a colaborat și La Fontaine. Odată cu moartea ducesei de Orléans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situației sale materiale. Din fericire pentru el, și-a găsit o nouă protectoare: Marguerite de La Sablière, în casa căreia l-a cunoscut, printre alții, pe Charles Perrault. La 17 februarie 1673 a murit Molière; La Fontaine, care îi fusese prieten, a publicat un elogiu în memoria acestuia. Având și protecția Marchizei de Montespan (metresa regelui La FontaineLudovic al XIV-lea), La Fontaine încearcă să se lanseze în lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase Nouveaux Contes.
În 1682, având peste șaizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroși literați francezi. Se pare că Madame de Sévigné, un adevărat critic literar al acelei epoci, a fost cea care a început demersurile la curtea regală și în cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine în Academia Franceză. La alegerile din 15 noiembrie 1683, organizate pentru ocuparea locului rămas liber după decesul lui Colbert, La Fontaine a obținut majoritatea voturilor, întrecându-l pe contracandidatul său, Boileau. A intervenit însă preferința lui Ludovic al XIV-lea pentru Boileau, care era istoriograful său, astfel încât alegerea lui La Fontaine a fost blocată timp de șase luni. Regele nu uitase probabil atașamentul lui La Fontaine față de Fouquet și, în plus, îl considera ca un reprezentant al vechiului partid al Frondeurilor. Între timp, La Fontaine publicase Poème du Quinquina, un poem filosofic însoțit de două noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la Comédie Française avusese loc premiera comediei sale Rendez-vous. La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceză în locul lui Bezons Bazin, care decedase între timp, astfel încât Ludovic al XIV-lea a semnat aprobarea regală simultan, atât pentru Boileau cât și pentru La Fontaine, la 24 aprilie 1684. În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan.
La-FontaineÎn timpul celebrei polemici de la Academia Franceză dintre „clasici și moderni” (fr:Querelle des Classiques et des Modernes), Jean de La Fontaine s-a situat în mod evident alături de „clasici” (printre care se numărau și prietenii săi Boileau, Racine și La Bruyère). El scrie Épître à Monsieur de Soissons („Scrisoare către M. de Soissons”), pretext pentru o declarație de principii literare, printre care celebrul: „Mon imitation n’est point un esclavage” („imitațiile mele literare nu sunt o servitute”).

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă. Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp. Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.
Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea Jean_de_La_FontaineLa Fontaine cu Fabuleulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.
Fabulele scriitorului francez s-au bucurat de popularitate, de-a lungul istoriei, în rândul tuturor categoriilor de vârstă, deși imaginea emblematică a societății contemporane din cercurile aristocratice franceze este apreciată cel mai mult de către adulți. ‘‘Comportamentul, atât cel al animalelor, cât cel și al oamenilor, este de obicei centrat pe înșelăciune și cooperare (sau pe lipsa ei), pe fondul trișării sau luptei reciproce, reliefând aspecte despre viață și moarte, proprietate și hrană, într-o diversitate de stiluri narative impresionante”, evidențiază cuvântul de deschidere al cărții ”Selected Fables”, în traducerea lui Christopher Betts, publicată în mai 2014.
Jean de la Fontaine a murit la Paris, la 13 aprilie 1695.

Surse:
ro.wikipedia.org
agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + eleven =

56 + = 66

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – interregional sau inter-regional, nonvaloare sau non-valoare, …
Corespondenta la redactie