Sensul şi originea expresiei “Nasul Cleopatrei”

Expresia “Nasul Cleopatrei” îşi are originea într-o reflecţie a filosofului francez Blaise Pascal, din secolul al XVII-lea, din volumul Cugetări, în care afirmă, cu umor, convins fiind că femeile cu nasul mai lung au o mai mare putere de seducţie: „Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, faţa lumii ar fi fost alta…” (“Le nez de Cléopâtre, s’il eût été plus court, toute la face de la terre aurait changé.”).

În prezent, sensul expresiei “Nasul Cleopatrei”este că un detaliu, aparent nesemnificativ, poate avea urmări importante şi neprevăzute.

Desigur, renumele eroinei, regină a Egiptului (69 – 30 i.Hr.), care i-a cucerit, cu farmecele ei, pe Cezar şi Antonius, stăpânii Romei şi ai lumii, la vremea respectivă, este cel care a contribuit la succesul unei astfel de afirmaţii. Paradoxal însă, nu există nicio sursă sigură în legătură cu aspectul fizic al Cleopatrei. Câteva monede pe care este prezent chipul reginei, cu trăsături aspre şi cu un nas proeminent, precum şi un bust sculptat după moartea acesteia reprezintă singurele mărturii despre înfăţişarea ei (fruntea îngustă, buze subţiri, par cârlionţat, nasul lung), ştiindu-se, in schimb, că avea o personalitate puternică şi mult curaj. Plutarh, scriitor, filosof şi moralist grec, din antichitate, în scrieile sale, insistă pe calităţile intelectuale ale reginei, pe faptul că învăţase mai multe limbi – greacă, arabă, ebraică, aramaică etc.– că stăpânea cunoştinţe în domeniul alchimiei, ginecologiei, cosmeticii etc.
Pentru istorici este, de asemenea, dificil să afirme, cu certitudine, dacă legăturile amoroase ale reginei Egiptului cu Cezar şi, apoi, cu Antonius, au fost determinate de feminitatea şi farmecul ei irezistibile sau de interese politice. Când Cezar a debarcat în Egipt, venise cu intenţia de a-l anexa imperiului şi de a recupara datoriile lăsate de Ptolemeu al XII-lea, rege al Egiptului (între 80 – 58 i. Hr. şi 55 -51 i.Hr.), renunţând la unele pretenţii după întâlnirea cu Cleopatra, cu treizeci de ani mai tânără decât el, şi pe care o va îndemna să se căsătorească, tot din interes politic, cu fratele ei, Ptolemeu al XIV-lea, pe care regina îl va şi otrăvi. De altfel, pentru romani, Cleopatra nu a fost altceva decât “prostituata lui Cezar”.
Legătura de zece ani dintre Marc Antoniu, general şi politician roman, locotenemt al lui Cezar, şi Cleopatra începe în anul 41 i.Hr., când acesta primeşte guvernarea provinciilor din Orient. Regina Egiptului dorea să şi-l facă aliat şi pe Marc Antoniu, aşa cum îi fusese şi Cezar, şi îl întâmpină într-o barjă somptuoasă, costumată în Venus, zeiţa iubirii la romani. Au încheiat o alianţă şi au devenit şi amanţi, Antonius abandonându-şi soţia aflată la Roma, în mijlocul unui război civil. Când, în 32 i.Hr., Antonius îşi pierde puterea, în urma bătăliei navale de la Actium (care a marcat şi sfârşitul Republicii romane şi începuturile Imperiului roman), când flota lui Antoniu şi a Cleopatrei a fost învinsă de către urmaşii lui Cezar, în frunte cu Gaius Iulius Cezar Octavian, Antonius s-a sinucis. Cleopatra, la rândul său, neputând accepta să asiste la triumful lui Octavian, a ales tot calea sinuciderii. Unii istorici susţin că regina s-ar fi lăsat muscată de o cobră, alţii că ar fi înghiţit o otravă puternică. Există şi varianta că Octavian insusi ar fi omorât-o cu o lovitură de sabie, dată pe ascuns, după care ar fi lansat zvonul sinuciderii.

Semn de frumuseţe/seducţie sau nu, Nasul Cleopatrei pare a fi schimbat “faţa lumii”, la un moment dat.

Aşadar, am putea spune astăzi, de exemplu: Chiar dacă nu te interesează Nasul Cleopatrei (adică detaliile), ai grijă cum acţionezi când îţi doreşti lucruri importante.