Neologismele “shaker”, “shocking”, “shoddy”, “shopping”, “shortening” – sunt sau nu utile?

Este firesc ca, de-a lungul timpului, o limbă să se îmbogăţească prin împrumuturi lexicale, în condiţiile în care este nevoie de termeni noi, care să denumească realităţi noi. În general, se consideră că un neologism este asimilat când se adaptează, fie şi numai parţial, la regulile fonetice şi gramaticale ale limbii care l-a preluat.

Cuvintele din titlul articolului, alese la întâmplare – “shaker”, “shimmy”, “shocking”, “shoddy”, “shopping”, “shortening” – sunt împrumuturirecente, “anglicisme”, care, într-un mod oarecum surprinzător, figurează în dicţionarele româneşti, în forma din limba de provenienţa. Sensul lor, probabil, este cunoscut de puţini vorbitori de limba română:

• shaker – recipient în care se agită (cu gheaţă) elementele unui cocteil;
• shocking  (pronunţat: soking)- care impresionează neplăcut; şocant.
• shoddy (pronunţat: şodi) – material fibros obţinut prin destrămarea resturilor de fire şi de țesături de lână, folosit că amestec în filatura de lână; 
• shopping (pronunţat: şoping) – vizitare a magazinelor pentru a vedea vitrinele, galantarele şi a face cumpărături;
• shortening (pronunţat: şortning) – specie de grăsimi animale sau vegetale de consistenta unturii folosite în industria alimentară;

Exemple de felul acesta sunt nenumărate, întrebarea fiind în ce măsură astfel de împrumuturi sunt indispensabile limbii române, atât timp cât există sinonime, şi dacă prezenţa lor, într-un dicţionar al limbii române, nu este cumva excesivă, de vreme ce puţini vorbitori de româna le cunosc sensul şi le folosesc, mai degrabă din snobism, decât din necesitate.