Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

De la palimpsest la palimtext

Palimpsest este un cuvânt din limba greacă (gr. Palímpsêstos – “scris din nou”), însemnând: “pergament sau papirus de pe care s-a şters sau s-a ras scrierea initială pentru a se putea utiliza din nou si pe care se mai văd urmele vechiului text – Din fr. palimpseste” (DEX).

Palimpsestul s-a folosit frecvent în Evul Mediu, mai ales între secolele al VII-lea şi al XII-lea, deoarece pergamentul (o piele de animal special prelucrată pentru a se scrie pe ea) era foarte scump. În aceste condiţii, vechile manuscrise se ştergeau cu o piatră ponce şi se copiau, pe aceeaşi suprafaţă, texte noi. În felul acesta, multe texte vechi, unele importante – opere ale filosofilor precreştini, texte sacre etc. – s-au pierdut. În unele cazuri, cu mijloacele tehnice de astăzi (raze ultraviolete, substanţe chimice), se mai pot reconstitui anumite texte de pe un palimpsest.

De-a lungul timpului, s-au descoperit şi s-au păstrat câteva palimpseste importante prin informaţia conservată, cum ar fi:

Palimpsestul lui Arhimede – prin analiza manuscrisului cu raze ultraviolete, cu raze X şi infraroşii, s-a putut constata că iniţial a fost vorba de o lucrare, un codex (table cerate legate în formă de carte) al lui Arhimede, despre cerc, sferă, cilindru, metoda teoremelor mecanice (singura copie cunoscută pe acest subiect, din opera acestui învăţat al lumii antice) etc., peste care, mai târziu, s-a scris un text liturgic de 177 de pagini. Palimpsestul lui Arhimede, începând cu anul 2008, este stocat pe Digital Palimpsest Web Page, iar imaginile sunt stocate pe Google Book.

Codex Ephraemi Rescriptus este un palimpsest în limba greacă, format din 209 foi, pe piele de viţel, foarte fină, din perioada Evului Mediu târziu, care conţine, în varianta iniţială, Vechiul şi Noul Testament, peste care este scris un text aparţinând lui Efrem Sirul, teolog venerat ca sfânt de către Biserica Catolică.

Codex Nitriensis – este un palimpsest care conţine Evanghelia după Luca, pe 48 de pagini de pergament, text consemnat peste un altul, mai vechi, şters, aparţinând Patriarhului din Antiohia, Patriarhia Antiohiei fiind una dintre cele cinci patriarhii creştine, din primul mileniu creştin, alături de Roma, Alexandria, Constantinopol şi Ierusalim.

Un palimpsest aflat în Biblioteca Vaticanului şi descoperit în secolul al XIX-lea conservă opera “Despre stat”, a lui Cicero, acoperită de Psalmii Sfântului Augustin.

Un dublu palimpsest cuprinde un text al lui Ioan Gură de Aur, numit şi Ioan Chrysostom/Hrisostom, arhiepiscop al Constantinopolului si datează din secolul al IX-lea, scris peste un tratat de gramatică latină, din secolul al VI-lea, care, la rândul lui, acoperă un alt text din secolul al V-lea.

Codexul din Novgorod este numele celui mai vechi palimpsest din timpul Rusiei Kievene, statul slavilor estici din secolele al IX-lea – al XII-lea.

Palimpsest şi palimtext

Palimtext este un termen modern, un neologism specializat pentru textele din domeniul virtual, care pot fi şterse, multiplicate, copiate, mutate. Prin similitudine cu “palimpsest”, palimtextul este “papirusul” din lumea virtuală a Internetului, un fel de “codex numeric”. Spre deosebire de textul tipărit, pentru textul virtual există opţiunea de ştergere instantanee (Delete), o radiere a textului bazată pe o tehnologie complexă, care oferă avantaje uriaşe legate de libertatea şi dinamica procesului de comunicare, gândire, scriere etc.

Un exemplu relevant pentru ceea ce înseamnă şi care este principalul avantaj al palimtextului este wikitextul – textul conceput, editat pentru Wikipedia – versiunile vechi şi actuale ale acestor pagini fiind stocate într-o bază de date, continuu modificabilă.

Sursa:
destepti.ro

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie