Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Calamburul şi resursele expresive ale limbii

Calamburul (din franţuzescul “calembour”) este termenul care denumeşte un joc de cuvinte obţinut prin alăturarea sau substituirea ingenioasă, originală, a unor cuvinte identice sau asemănătoare din punct de vedere fonetic, dar diferite ca sens, sau prin echivocul rezultat din exploatarea diverselor relaţii lexicale – de omonimie, sinonimie, paronimie sau antonimie.
Multe calambururi se nasc şi dintr-o modificare sau o substituţie într-o sintagmă cu structura relativ stabilă şi recognoscibilă: “statul de drepţi”, “stângul la replică”, “reforma fără fond”, mai mult ca prefectul”, economia de paiaţă”, “purtător de cuvinte”, isteria neamului”, “mica duplicitate” etc.
Calamburul mizează pe un efect de surpriză, adesea amuzant, de aceea este prezent atât în comunicarea cotidiană, când interlocutorii vor să apeleze la replici savuroase, neaşteptate, dar şi în sloganurile publicitare şi în literatură.
Unele calambururi au intrat în folclor, fie că ţin de timpurile mai vechi, fie că s-au născut din realităţile mai apropiate de zilele noastre, putând avea şi conotaţii ironice: “La vremuri noi… tot noi”, “De la eroare la oroare”, “abilitatea de a simţi amabilitatea”, “Fii antenă (atentă)!”, “stresiune”, “lipsus” etc.

Etimologia cuvântului calambur, care în limba română este un împrumut din limba franceză, este incertă. Unii lingvişti consideră că ar fi un derivat de la fr. “calembredaine”, care înseamnă “glumă/banc” sau că ar proveni din limba italiană – “calamo burlare” (a glumi cu condeiul) – sau din arabă – “kalembusu” (cuvânt echivoc).
În revista Historia, se avansează o altă origine a cuvântului, care ar avea legătură cu numele unui ambasador al Germaniei la Paris, contele Kahlenberg, al cărui accent făcea ca franceza pe care o vorbea să fie aproape imposibil de înţeles, iar cei care îl ascultau, neîndrăznind să-i ceară să repete ce spunea, îi interpretau cuvintele cum puteau, amuzându-se de efectele lingvistice surpriză.
Primul care a folosit cuvântul calambur este scriitorul francez Denis Diderot, într-o scrisoare din 1768, iar primul dicţionar în care a apărut termenul este “Enciclopedia franceză a ştiinţelor, artelor şi meseriilor”, din 1777. În schimb, scriitorii l-au folosit, chiar dacă nu îl numeau aşa, încă din antichitate.
În literatura română, de la scriitorii paşoptişti (Anton Pann, Vasile Alecsandri) până la cei contemporani, calamburul a fost mereu o modalitate de a exploata resursele expresive ale limbii. Un calambur este prezent, de exemplu, într-o epigramă a lui I.L. Caragiale: “”La cărţi, c-un as, eşti asasin,/Cu spade-n luptă, spadasin,/Dar fără spadă, fără as,/Tu singur spune: ce-ai rămas?”.

destepti.ro

 

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – grape-fruit/ grefuit/ grep/ grepfrut? Fructul citric, …
Corespondenta la redactie