Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Eminenţa cenuşie – sensul şi originea expresiei

Eminenţa cenuşie este o expresie internaţională, în sensul că este folosită în multe limbi, cu referire la “o persoană care, din umbră, manevrează un personaj oficial, un partid etc.” (DEX). Dacă substantivul “eminenţă” are înţelesul evident de “supremaţie intelectuală/spirit dominant”, adjectivul “cenuşie” dobândeşte, în acest context, o conotaţie legată de ceva ce se manifestă “din umbră”, discret, tăcut, anonim.
Mai trebuie precizat că “Eminenţă” este şi formula de adresare către un prelat, un cardinal (înalt demnitar bisericesc, care face parte din Consiliul Papei) sau, mai demult, formula de adresare către episcopii catolici.
Expresia Eminenţa cenuşie îşi are originea în relaţia specială dintre celebrul Cardinal Richelieu, cleric, nobil şi om politic francez, din secolul al XVII-lea, consilier al regelui Ludovic al XIII-lea, şi călugărul capucin François Le Clerc du Tremblay, cel numit “Père Iosif”, care va deveni omul său de încredere, confident, sfătuitor, cunoscător al jocurilor de culise, numit de către detractorii săi “eminenţa cenuşie” a cardinalului Richelieu.
Despre Cardinalul Richelieu se ştie că, interesat de lumea politică, manifestându-se cu ambiţie şi multă tenacitate, sub deviza “Scopul scuză mijloacele”, el a fost cel care a condus, cu adevărat, destinul Franţei, în timpul lui Ludovic al XIII-lea, făcând faţă jocurilor politice şi de interese din vremea Mariei de Medici, ea însăşi regină a Franţei şi regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea. Pe “Père Iosif”, Richelieu l-a cunoscut în perioada în care viitorul cardinal era sfinţit ca episcop, de la călugărul capucin aflând diverse lucruri legate de o revoltă a nobililor şi de influenţa Habsburgilor în Europa, faţă de care a manifestat o aversiune constantă. Mai târziu, în timpul cât Richelieu a fost cardinal al Franţei, Père Iosif a primit numeroase misiuni diplomatice secrete, cum ar fi dirijarea din umbră a tratativelor Păcii de la Regensburg (Tratatul de la
Ratisbona), din 1630, arestarea Mariei de Medici, campaniile contra Spaniei etc.

Aşa cum călugărul capucin François Le Clerc du Tremblay a fost numit “eminenţa cenuşie” a lui Richelieu, aşa Richelieu a fost considerat “eminenţa cenuşie” a Franţei în vremea lui Ludovic al XIII-lea. De la aceste împrejurări, “Eminenţa cenuşie” a rămas expresia care denumeşte omul din umbră, fără funcţie oficială, dar extrem de influent, abil, indispensabil celui pe care îl serveşte, mâna dreaptă a acestuia.

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, de exemplu, despre Grigori Rasputin, misticul rus, “călugărul nebun”, cum a fost numit de contemporanii săi, s-a spus că a fost “Eminenţa cenuşie” a ţarinei Alexandra Fedorovna, ultima împărăteasa a Rusiei.
O menţiune interesantă, pentru cei pasionaţi de lectură si de film, este că acţiunea din cunoscutul roman al lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari (implicit din ecranizarea acestei cărţi), se petrece in vremea cardinalului Richelieu, viteazul d’Artagnan si camarazii săi fiind implicaţi intr-o serie de aventuri si intrigi din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului cardinal, al reginei Ana de Austria si al iubitului ei, Ducele de Buckingham, inclusiv asediul orasului La Rochelle, toate relatate captivant, cu talentul si exuberanţa specifică romanelor lui Dumas.

destepti.ro

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie