Memento mori – originea şi sensul expresiei

Memento mori (“Aminteşte-ţi că eşti muritor”) este o expresie latinească, la noi mai cunoscută, probabil, ca titlu al unui poem eminescian, deşi originea acesteia este mult mai veche, în antichitatea greco-romană.

Tertulian (Quintus Septimius Florens), un scriitor de limbă latină (de origine berber, din nordul Africii), convertit la creştinism, pe la începutul secolului al doilea şi devenit un teolog eminent al Cartaginei, povesteşte într-una dintre scrierile sale – Apologetica – împrejurările în care s-a născut expresia Memento mori.

Astfel, se spune că, în Roma antică, expresia Memento mori ar fi fost repetată de un sclav, în faţa unui general roman, când acesta sărbătorea, pe străzile Romei, triumful în urma unei bătălii. Cu demnitate, în faţa generalului victorios, sclavul i-a amintit că, în pofida succesului, “mâine este o altă zi”. De fapt, povesteşte Tertulian, vorbele sclavului ar fi fost acestea: “Respice post te! Hominem te esse memento!” (Priveşte în jurul tău şi aminteşte-ţi că eşti doar un om!)
În vremea antichităţii, memoria colectivă a înregistrat această zicere datorită împrejurărilor în care a fost rostită şi, poate, pentru că venea să contrazică un adagiu consacrat şi foarte preţuit la vremea aceea – Carpe diem (Bucură-te de ziua de astăzi!) – un vers dintr-o odă a poetului latin din secolul I i.Hr., Horaţiu, care, adresându-se unei femei, îi spune: “Nu ţi-e îngăduit, o, Leuconoe, să cunoşti capătul rânduit de zei zilelor mele şi ale tale… Stând de vorbă, timpul a şi trecut. Bucură-te de ziua de azi şi nu te încrede în cea de mâine”.
Tot în spiritul lui Carpe diem, şi aparţinând tot lui Horaţiu, exista în timpurile antichităţii şi un alt principiu de viaţă: “ Nunc est bibendum, nunc pede libero pulsanda tellus” (Acum să bem, acum să batem în voie pământul cu piciorul!”) – un fel al poetului de a saluta victoria romanilor de la Actium, dar şi o convingere că omul trebuie să se bucure de clipă, ca dincolo de moarte, în viaţa eternă, nu va fi nici băutură, nici dans.
Expresia Memento mori s-a bucurat însă de popularitate în creştinismul medieval, fiind legată de ideea de mântuire, de promisiunea vieţii veşnice şi iertarea păcatelor. Într-un astfel de context, Memento mori (Aminteşte-ţi că eşti muritor) a dobândit un pronunţat caracter moralizator, un îndemn de a crede în viaţa de dincolo, un verset biblic asociat cu Memento mori fiind acesta: “În omnibus operibus tuis memorare novissima tua, et în aeternum non peccabis” (În tot ceea ce faci aminteşte-ţi sfârşitul şi nu păcătui”.
De-a lungul timpului, Memento mori a fost o temă preferată a literaturii universale – Thomas Gray, Edward Young, Charles Baudelaire, Muriel Spark, Jorge Luis Borges etc.
În literatura română, Mihai Eminescu dă acest titlu – Memento mori – cu subtitlul “Panorama deşertăciunilor”, unei proiectate epopei (rămasă neterminată), care ar fi surprins în versuri întreaga istorie a umanităţii, de la civilizaţia preistorică africană, până la Campania lui Napoleon în Rusia. Au rămas din acest proiect câteva poeme, printre care şi cel cu titlul Memento mori (sau Diorama), construit din zece tablouri şi 217 strofe, cu puternice accente de meditaţie pe tema timpului, a măririi şi decăderii civilizaţiilor – Egipetul, Babilonul, “miticul Ierusalim”, Grecia şi Roma antică, Dacia, Zamolxe, cucerirea Daciei de către Împăratul Traian, Revoluţia franceză de la 1789 etc. Memento mori interpretează timpul şi destinul oamenilor şi al popoarelor cu scepticismul caracteristic spiritului eminescian, concentrat în semnificaţiile titlului si in versurile din final – “Sâmburele crud al morţii e-n viaţă/Şi-n mărire afli germenii căderei”.

destepti.ro