“La Paştele cailor” – sensul şi originea expresiei

“La Paştele cailor” este o expresie frecvent utilizată în limba română, este specifică spaţiului nostru cultural, neexistând ceva echivalent într-o altă limbă, pentru că originea acesteia se leagă de legende autohtone.
Se spune, în aceste legende vechi de secole, că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Iisus, în grajdurile lui Crăciun, om bogat, dar rău şi viclean, animalele l-au încălzit şi l-au ocrotit pe Pruncul Iisus, boii au fost liniştiţi şi blânzi, doar caii au făcut mare gălăgie. Din această pricină, Maica Domnului i-a “blestemat” ca aceştia să fie sătui doar un ceas pe an, într-o singură zi, în joia din săptămâna a şasea de după Paşte.
Această zi este cea în care creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului, la 40 de zile după Paşte, şi căreia i se mai spune şi Ispas – din slavonescul “Supasu” (Mântuitor) sau din latinescul “Spasiteli”, care are acelaşi sens. Aşadar, Sărbătorii Înălţării Domnului sau Ispasul, în folclorul românesc, i se mai spune şi “Paştele cailor”. Altădată, cu acest prilej se organizau târguri, se încheiau afaceri, iar caii nu erau puşi la căruţă, ci se făceau slujbe pentru sănătatea animalelor.
O altă explicaţie pentru originea expresiei “Paştele cailor” provine din Transilvania. În această zonă, în timpurile vechi, când Paştele ortodox nu coincidea cu Paştele catolic, ţăranii ortodocşi obişnuiau să împrumute caii, pentru muncile câmpului, de la cei catolici şi invers, în funcţie de data la care sărbătoreau. Când Paştele ortodox şi cel catolic coincideau, şi caii se odihneau şi atunci se spunea că este şi Paştele cailor.
Prin urmare, expresia “La Paştele cailor”, devenită astăzi o zicere cu sens peiorativ, are sensul de dată necunoscută, incertă sau, de cele mai multe ori, însemnând “niciodată”, dat fiind faptul că nu este vorba de o sărbătoare în înţelesul obişnuit al cuvântului.
Mai există, în limba română, şi alte expresii cu acelaşi înţeles: “La Sfântu-Asteaptă” sau “La moşii ăi verzi” sau “Marţi după Paşti”, “Joi după Paşti”, unii lingvişti punând originea acestora pe seama unor obiceiuri din vremea fanariotă, când, fără prea multe acte, comercianţii făceau jurăminte că-şi vor plăti datoriile sau că vor aduce marfă, ceea ce, în realitate, nu se întâmpla.

În alte limbi, echivalentul pentru expresia românească “La Paştele cailor” este zicerea latinească “Ad calendas graecas” sau, în forma asimilată şi în limba noastră – “La calendele greceşti”. De fapt, expresia completă, aşa cum este consemnată de istoricul latin Suetoniu, în opera “Viaţa celor 12 Cezari, este: “Ad calendas graecas solvere”, adică “A plăti la calendele greceşti”. Pentru romani, “calendele” reprezentau prima zi a fiecărei luni, dată la care trebuiau achitate toate datoriile. Grecii nu aveau însă calende, nici obiceiul romanilor, motiv pentru care se subînţelegea că plata nu se va face niciodată.

destepti.ro