Perfectul simplu în graiul oltenesc – amprenta lingvistică a unui profil psihologic

Perfectul simplu este, cu siguranţă, o caracteristică fundamentală a graiului oltenesc şi o amprentă a unui temperament iute, vulcanic, aşa cum este cel al oltenilor, oameni deschişi, veseli, cu simţul umorului, povestind cu pasiune, adesea cu autoironie, despre rosturile lor, la antipod cu ardelenii, de exemplu, mai “molcomi’, mai aşezaţi, mai “zgârciţi” cu vorbele.

Este de ajuns să ne gândim la câţiva olteni celebri, precum excepţionalul poet Marin Sorescu sau minunatul actor Amza Pellea, interpretându-l, în multe dintre scheciurile sale, pe “Nea Mă rin” din Băilestiul natal. Despre personajul pe care el însuşi l-a creat, Amza Pellea spunea, cu umor, că vorbeşte repede pentru că: “Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea vorbesc ei iute, fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele”.

Graiul sau subdialectul este o variantă teritorială a unei limbi, vorbită pe un spaţiu mai restrâns decât dialectul. Cei mai mulţi lingvişti consideră că graiurile limbii române sunt: graiul muntenesc, oltenesc, bănăţean, crişean, maramureşean, moldovenesc. Alţii includ graiul oltenesc in cel muntenesc, existând puţine diferenţe între cele două variante regionale. Dar, în general, se acceptă că există un limbaj regional specific pentru zona reprezentată de judeţele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea (până la râul Olt) şi o parte din judeţul Mehedinţi.

La nivelul lexicului, specifice acestei zone sunt, de exemplu, cuvinte precum: acia (aici), acoloşa (acolo), a ardica (a ridica), barim (măcar), chichiricios (supărăcios), daică/ dodă (femeie în vârstă), ghijură (ştiulete de porumb), a (se) hărăni (a se hrăni), nărod (prost), paporniţă (sacoşă din papură), zaibăr (vin negru), tutoacă (leagăn), ţăst (cuptor de făcut pâine), ciofic (ciocan de ţuică) etc.

Când este vorba de perfectul simplu, trebuie precizat că această formă verbală nu este una populară, nu este o abatere de la normele limbii literare. Specificitatea pentru zona Olteniei constă în frecvenţa utilizării acestui timp verbal: (eu) spusei, crezui, (tu) venişi, mâncaşi, stătuşi, aduseşi, (voi) făcurăţi, (ei) plecară, statură etc. Potrivit definiţiei gramaticale, perfectul simplu exprimă o acţiune trecută şi încheiată cu puţin timp înaintea momentului vorbirii: “Deşi nu aş fi vrut, mă gândii să mă ridic şi să plec”, “Ei văzură că lucrurile stau altfel decât se aşteptaseră” etc.

Faptul că oltenii folosesc perfectul simplu, în limbajul de zi cu zi, mai mult decât în orice altă regiune a ţării, se explică, spun lingviştii, printr-un context istoric – acela că această zonă s-a aflat sub stăpânire romană mai mult timp decât alte regiuni din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Iar perfectul simplu este specific limbilor de sorginte latină.

Sursa