Originea şi semnificaţia cuvintelor “Aleluia” şi “Amin”

« Aleluia »este un cuvânt frecvent întâlnit în Vechiul Testament, în Psalmii lui David, precum şi în Noul Testament, denumind şi o piesă liturgică din timpul slujbei, cantata înainte de citirea din Evanghelie.

Cuvântul « Aleluia » provine din limba ebraică – Hallelujah (transcris în greacă Allelouia) – însemnând “Lăudaţi pe Yah/Jahwe (YHWH). Tetragrama (nume format din patru litere) YHWH este numele ebraic al lui Dumnezeu, derivat din verbul HYH (a fi). În Biblia ebraică se spune că acest nume a fost auzit de Moise (primul profet al iudaismului), pe Muntele Horeb/Sinai.

La începuturile creştinismului, cuvântul Aleluia era în mod deosebit întrebuinţat, ca şi astăzi, de altfel, în cadrul liturghiilor din perioada Sărbătorilor Pascale, nefiind pronunţat în timpul perioadelor de post.

« Amin » este, în textele religioase şi în practica Bisericii creştine, o formulă de încheiere a rugăciunilor, însemnând « Adevărat ! »/ « Aşa să fie ! ». Cuvântul, în limba română,  provine din slavonescul aminu. Originea sa se afla însă tot în limba ebraică, unde este un derivat de la verbul aman, care înseamnă a fi hotărât, a fi ferm, de încredere, a avea credinţă. Dar, într-o formă asemănătoare, se găseşte şi în tibetană (Amen), în greacă (Amen), arabă (Amen) etc.

În româneşte, în limbajul colocvial, Amin are şi sensul “Adio ! S-a terminat !”, iar în expresia populară “Câtu-i aminul” sau “Până la amin” înseamnă niciodată.