Care este originea şi sensul expresiei “dolce farniente”?

Dolce farniente este o veche expresie italienească, având sensul “dulce trândăvie”, denumind atitudinea de a se pierde în lene sau în contemplaţie, stări socotite ca plăcute (farniente însemnând a face nimic).

În secolul al XIX-lea, de exemplu, această expresie a inspirat celebrul tablou al lui Winterhalter (pictor german) intitulat chiar Dolce farniente, în care sunt înfăţişate mai multe personaje, în Golful Neapolului, trândăvind la soare, în atitudini visătoare.

Diverşi scriitori, la rândul lor, au valorificat expresia, în diferite contexte: “Într-un dolce farniente să rămân cu tine…”(scrie Henrich Heine, intr-un poem), “În Flandra, pipa denotă o ferice împământenire a dulcelui farniente napolitan” (Balzac, “Căutarea absolutului”) etc.

Expresia Dolce farniente este utilizată, aşadar, uneori, pentru a-i ironiza pe leneşi, dar sensul ei poate fi şi unul pozitiv, sugerând momentele de rupere de tumultul cotidian şi cufundare în contemplaţie, meditaţie, pentru bucuria şi liniştea de “a fi”, fără condiţionări exterioare. Poate că nu întâmplător, o altă expresie îndrăgită de italieni este şi la dolce vita. Dolce farniente şi la dolce vita trădează, desigur, o concepţie despre viaţă.

Într-un film lansat în 2010 – “Eat, pray, love” – o ecranizare după roamnul cu acelaşi titlu, al scriitoarei Elizabeth Gilbert, personajul feminin, interpretat de Julia Roberts, face o călătorie de “regăsire” a sinelui, stând un an în Italia, pe urmă în India şi în Indonezia. “Lecţia” italiană de viaţă pe care o parcurge personajul ar putea fi concentrată în expresia “Dolce farniente”.