Pastila de gramatică
Cum este corect – liceean sau licean, liceancă sau liceană, liceie sau licee?
În limbajul curent, chiar în cel al elevilor de liceu, pe internet, în mass-media, frecvent se fac greşeli în ortografierea şi pronunţia substantivelor din titlul articolului. Iată câteva exemple alese la întâmplare dintre nenumăratele pe care le afişează site-urile, blogurile, comentariile cititorilor etc.: “Un liceean a fost condamnat la cinci ani de închisoare” (click.ro), “Un liceean a fost desemnat “Elevul anului” (iasitvlife.ro), “Gestul emoţionant făcut de un liceean” (stirileprotv.ro), “Eşti liceean şi ai idei de proiecte?” (evz.ro) etc.
Aşadar, liceean sau licean, liceancă sau liceană, liceie sau licee?
Trebuie ştiut că forma corectă de nominativ-acuzativ singular, masculin (pentru primul substantiv menţionat în titlu), un împrumut din limba franceză – lyceen – este licean (cu un e). În schimb, la plural, indiferent de caz (nominativ, acuzativ, genitiv, dativ), se va ortografia cu doi e, ceea ce ar trebui să se simtă şi în felul în care se pronuntă cuvântul – liceeni/liceenii (cu articol hotărât)/unor liceeni/liceenilor.
În privinţa formelor de feminin, o primă precizare importantă este aceea că forma liceancănu este corectă (literară), singura admisă fiind liceană (cu un e si nu in –ancă, ci cu terminatia –ană). La cazurile genitiv-dativ, singular, ca şi la plural, indiferent de caz, se ortografiază cu doi e – liceenei/liceene/liceenelor/unor liceene.
Substantivul liceu (din fr. lycee, lat. lyceum), are ca formă de plural corectă licee (cu doi –e, nu cu –ie), dublarea vocalei e păstrându-se şi la genitiv-dativ singular (care se formează de la forma de plural) – liceelor/unor licee.
În concluzie, formele corecte sunt: licean, liceeni, liceană, liceene, unui licean, unor liceeni, unei liceene, unor liceene, liceenilor, liceenelor, licee, liceelor, unor licee etc.
Lasă un răspuns