Semnificaţia şi originea cuvântului “denie”

În limba română, multe cuvinte utilizate în registrul religios îşi au originea în limba slavonă, având în vedere că, în Tara Românească şi în Moldova, în Evul Mediu, aceasta a fost limba oficială a cancelariilor voievodale şi a cultului creştin ortodox. Primele cărţi religioase de pe teritoriul românesc au fost scrise în limba slavonă, ca şi primele tipărituri, din secolul al XVI-lea, Biserica Ortodoxă Română, ca instituţie, fiind o moştenire a Bizanţului (Imperiul Roman de Răsărit).

Cunoaşterea originii cuvintelor specifice limbajului religios aduce nuanţe şi semnificaţii pe care, de regulă, le ignorăm, pierzând frumuseţea şi profunzimea unor termeni, pe care, în graba cotidiană, îi utilizăm mecanic, fără a mai medita asupra înţelesurilor.

Substantivul denie este un astfel de cuvânt împrumutat din slavonescul bdenie sau din denije, care înseamnă veghe/veghere/priveghere, referindu-se, în ritualul creştin ortodox, la serviciul divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, în Săptămâna Patimilor (DEX) sau, mai simplu, denumeste slujba religioasă de seară, în Săptămâna Mare, de dinaintea Paştilor.

Din acelaşi cuvânt slavon, a derivat, în limba bulgară, de exemplu, deniie, în limba sârbă, denije, în rusă, bdenie. Rădăcina comună a tuturor acestor cuvinte – inclusiv românescul denie – este slavonescul den – zi, sensul metaforic fiind acela de a face din noapte zi, prin participarea la slujba de seară, din Săptămâna Patimilor, refăcând simbolic evenimentele biblice si participand, printr-un astfel de ceremonial, la situatia arhetipală (cu valoare de model) a Patimilor lui Iisus.

Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale lui Iisus Hristos au în centrul lor taina suferințelor sufletești și trupești ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie și ură, lăcomie și trădare, frică prea mare și lipsă de fidelitate etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată și puterea pocăinței.