Ce reprezintă peisajul călărăşean pentru Cornel Ursu? Este ecoul trăirilor subconştiente sau un reflex al cosmosului care i se agaţă de privire în fiecare zi, în fiecare clipă a existenţei? Ori un alter ego revelator atunci când se grăbeşte alergând cu bicicleta, privind în dreapta şi în stânga răsărituri şi apusuri, arbori, flori, oameni…

Peisajul călărăşean este, de fapt, pentru pictor tensiune emoţională, zbucium existenţial, energii pozitive ale naturii şi frumoase forme descoperite în universul vizual pe care, într-un demers calculat, le aşează pe pânză după criterii artistice însuşite prin experienţă şi studiu, dar şi conform propriilor traiectorii afective.  Pregătirea sa artistică s-a petrecut în anii 1986-1988 în atelierul lui Corneliu Ratcu, când a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Călăraşi unde i-a avut colegi pe Mugur Coman, Radu Horvath, Florin Vâlsan, Gigel Stănescu. În cei 37 de ani dedicaţi artei, picturii de şevalet şi caricaturii, Cornel Ursu a exersat necontenit, debutul său petrecându-se în 1983, pe vremea frecventării Institutului de Învăţământ Superior din Constanţa, când a expus la facultate o serie de caricaturi ce prezentau aspecte din viaţa studenţească şi atitudini care contraveneau regimului comunist pentru că „eram student şi aveam curaj”.
Peste 29 de ani, în 2012, va deschide o nouă expoziţie personală la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Călăraşi, unde va reveni în 2013, ambele expoziţii cuprinzând portrete ale colegilor profesori ce făceau parte din proiectul său „Şcoala călărăşeană”, care, în lunile iulie şi noiembrie ale anului 2013, va continua la Cuza-Vodă unde artistul predase la Şcoala de Arte şi Meserii.
Portretul este una dintre speciile picturii asupra căreia Cornel Ursu a insistat în ultimii patru ani, expoziţiile de mai sus fiind ecoul analizei psihologice a oamenilor din jur, colegi, prieteni, vecini. Cercetarea fizionomiei, asemănarea cu modelul, cunoaşte o abordare aparte în chipurile de copii redate cu inocenţa vârstei şi puritatea privirii neatinsă de zbuciumul care va avea să apară în figurile celor maturi.
Cornel Ursu nu a făcut parte din categoria artiştilor care s-au grăbit să expună dorind succesul cu orice preţ, dar în ultimul timp, dorinţa acerbă de a lucra va implica şi activitatea expoziţională din care nu va lipsi peisajul de loisir, temă preferată, unde redă cadre urbanistice de petrecere a timpului liber, de recreere a călărăşenilor, care au şi valoare de document.
Tablul „Borcea” are preţiozitatea lui intrinsecă. Pictorul îşi priveşte subiectul de pe faleza Parcului Central. „Maşina de tocat vise” a lui Ionel Cojocariu, devenită o pată roşie de culoare, rămâne ascunsă în comparaţie cu splendida pădurea maiestuoasă şi cu luciul stins al apei. Efectele imperative de lumină sunt favorizate de perspectiva din care pictorul a privit peisajul său şi de modul cum şi-a compus structura plastică a elementelor concordante realităţii.
Aspecte pitoreşti, în rafinate accente calorice, dominând schema desenului incisiv, sunt evocate în „Dimineaţă de vară la Cuza-Vodă” (diptic), „Spre plaja mare”, „Malul”, „Plaja mare” (diptic), „Chioşcul din Parcul Central”.
Cornel Ursu vine pe urmele lui Aurel Nicolescu (pictor de bălţi din împrejurimile Călăraşilor) în ceea ce priveşte reprezentarea unor privelişti sugestive ale oraşului de pe malul Borcei.
Seducţia zonelor exotice ale localităţii îl determină să insiste asupra unor locuri îndrăgite de concetăţenii săi, atractive prin frumuseţea naturală, dar îi place să reprezinte şi aspecte mărginaşe ale urbei, într-o îmbinare de peisaj vegetal cu elemente citadine în care primează vegetaţia. Schimbând frecvent unghiurile de abordare, după principiile perspectivei geometrice cantitative diminuante, care impun o păstrare matematică a proporţiilor, lucrările investighează norme compoziţionale, iar cromatic de la aşezarea culorii în structura rigidă a conturului trece la expresia patetică a petei de culoare.
Toate peisajele sale au o ţinută sobră, fiind dominate de un ecleraj rece şi straniu, provenit de la albastrul şi verdele luminate cu alb.

Născut pe 11 august 1957, în Dobrogea, la Dobromir-Deal şi ajuns în 1985 în Călăraşi prin repartiţie guvernamentală, la Combinatul Siderurgic, pictorul autodidact Cornel Ursu rămâne un evocator al oraşului unde trăieşte, compoziţiile sale reprezentând nu numai oglindirea unei vocaţii, dar şi un document pentru aspectele contemporane ale urbei noastre, mai ales pentru peisajele de loisir pe care aceasta le conţine.

Ana Amelia Dincă