Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

Tiranilor le lipsesc rareori pretextele.

Superstiţia este religia minţilor slabe.

Răbdarea noastră va realiza mai mult decât forţa noastră.

Există o limită peste care răbdarea excesivă încetează de a mai fi o virtute.

A inova nu înseamnă a reforma.

Oamenii nu cedează din libertăţile lor decât sub imperiul unei iluzii.

Marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc împreună.

Cei care au mult de nădăjduit şi nimic de pierdut vor fi întotdeauna periculoşi.

Istoria este un pact între cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi încă.

Educaţia este apărarea ieftină a naţiunilor.
Poezia este arta de a materializa fantomele.

A citi fără să gândeşti e ca şi cum ai mânca fără să digeri.

Nu poţi planifica viitorul pe baza trecutului.

Nicio pasiune nu fură minţii toate puterile aşa de bine cum o face frica.

Concurentul este ajutorul nostru.

Aroganţa vârstei trebuie să se supună învăţăturii tinereţii.

Mai bine să fii preocupat de prea multe îndoieli decât ruinat de prea multă încredere.

Ipocrizia îşi poate permite să fie magnifică în promisiuni, întrucât nu costă nimic să faci promisiuni pe care nu intenţionezi să ţi le ţii.

Este o limită în pasiunea bărbaţilor atunci când acţionează pe baza sentimentelor, dar nu există nicio limită când sunt sub influenţa imaginaţiei.

Cei ce caută să niveleze nu egalează niciodată.

Edmund Burke

Edmund-BurkeParticularitatea conservatorismului politic a fost teoretizată în literatură ca fiind mai mult o formă de rezistenţă decât o tehnologie politică afirmativă, mai mult experienţă decât spirit aventurier, m ai mult înţelepciune politică decât optimism. Vasta exegeză asupra conservatorismului converge în jurul afirmaţiei conform căreia datorăm perenitatea acestei doctrine lui Edmund Burke, cel care a cristalizat prima articulare intelectuală coerentă a unei concepţii fundamentale a vieţii omeneşti: conservatorismul politic. În acest context, considerăm importantă incursiunea în canoanele modelului conservator clasic, care s-a agregat în jurul gândirii politice a lui Edmund Burke, catalizatorul presupoziţiilor nodale ale conservatorismului, teme recurente, aprobate şi împărtăşite de conservatorii contemporani.
Însemnătatea politică, dar mai ales morală a Vechiului Regim – adică a orânduirilor politice şi a mentalităţilor europene de dinaintea Marii Revoluţii Franceze şi a impunerii valorilor acesteia de către Napoleon, manu militari, peste o bună parte a bătrânului continent – nu mai poate fi înţeleasă şi apreciată corect în ziua de astăzi. Gândirea politică, socială şi economică a vremurilor noastre pare a fi confiscată definitiv de clişeele republicanismului şi ale neo-liberalismului. Ne este greu să credem că lucrurile au arătat vreodată altfel.
Edmunde Burke s-a născut la 12 ianuarie 1729 la Dublin (Irlanda), a fost reprezentant de seamă al conservatorismului. Tatăl său era protestant, de profesie sollicitor, iar mama sa romano-catolică. A urmat cursurile Colegiului Trinity din Dublin, apoi studii juridice la Londra, pe care ulterior le-a abandonat pentru a se dedica unei cariere literare. Scrierea Vindication of natural society (1756), primită cu destul interes de publicul larg, a marcat debutul literar al tânărului Burke. Este vorba despre o imitaţie satirică a stilului unui scriitor al epocii care se etala prin critica la adresa religiei revelate şi prin îndemnul la “întoarcerea la Natură”. Cariera politică şi-a început-o în 1765, ca secretar al Marchizului de Rockingham, unul dintre liderii liberali (ai facţiunii Whig) din Parlamentul Edmund_BurkeBritanic. În acelaşi an a devenit membru al Camerei Comunelor. În 1774 a fost ales ca reprezentant în Parlament al Bristolului, pe atunci al doilea oraş din Regat. Această demnitate, pe care a deţinut-o timp de şase ani, i-a permis lui Burke să arate prin fapte şi prin vorbe care este concepţia sa asupra rolului pe care îl are un membru al Parlamentului: deşi reprezentant al alegătorilor săi, el trebuie să acţioneze potrivit propriei sale judecăţi şi conştiinţe, în armonie cu binele general al ţării şi nu slujind interesele constituenţilor săi ca simplu executant. O astfel de concepţie a dus în cele din urmă la retragerea sprijinului pe care i-l acordaseră electorii săi, Burke pierzând mandatul pentru Bristol după şase ani. În continuare, el a supravieţuit în Parlament ca reprezentant al unui comitat de buzunar, Malton. În schimb, Burke nu s-a dezminţit şi s-a făcut auzit în continuare, în probleme arzătoare ce priveau interesul general.
Gândirea politică a lui Burke se desprinde atât din scrierile sale, cât şi din discursurile sale parlamentare, din care se conturează atitudinea sa privitoare la evenimentele epocii şi chestiunile de interes naţional: precizarea rolului monarhiei, în care a pledat, ca un adevărat whig, pentru menţinerea relativ restrânsă a autorităţii Coroanei asupra executivului; chestiunea coloniilor americane, în care a militat pentru o îmbunătăţire a raporturilor cu acestea prin îmblânzirea politicilor de taxare şi acceptarea unei relative autonomii a acestora; problema irlandeză, în care a pledat pentru îmbunătăţirea situaţiei irlandezilor catolici, fapt care i-a atras unii duşmani şi acuzaţia că ar aparţine Edmund-Burke1confesiunii romano–catolice; Revoluţia din Franţa, prilejul celebrelor Refletions on the Revolution in France, unde este subliniată respectarea tradiției: monarhie, biserică, aristocrație. 
Edmund Burke, „întemeietorul” sau „părintele” conservatorismului este cunoscut ca orator şi lider de opinie publică. Interesant este faptul că autorul nu s-a intitulat niciodată „conservator”, însă poziţia sa politică, cu precădere conservatoare, transpare din exortaţiile şi scrierile sale. O formulare cu adevărat grăitoare în acest context aparţine lui Nisbet, care opinează că „substanţa filozofică a conservatorismului a fost dezvăluită în 1790 de către Edmund Burke în lucrarea sa  „Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa”.

Edmund Burke a fost un whig , ceea ce înseamnă că făcea parte din acea facţiune politică susţinătoare, odată, a celebrului Bill of Rights din 1688, care îl forţa pe regele James II să respecte anumite limite de putere. Evenimentul Bill of Rights marchează, de fapt, începutul monarhiei constituţionale. Burke se dovedeşte de altfel tot timpul un înfocat apărător al Constituţiei, nefăcând nici o abatere de la acest crez. Este un aspect foarte important, întrucât şi în Reflections on the Revolution in France el laudă tradiţia politică britanică tocmai datorită caracterului său constituţional, trăsătură ce i-a asigurat viabilitatea şi imunitatea în faţa răbufnirilor populare sau populiste de tot felul. Edmund Burke credea în dreptul natural, dar nu astfel cum îl defineau raţionaliştii de limbă franceză. În viziunea lui, dreptul natural nu este rezultatul unui contract social, ci a premers oricăror tendinţe şi încercări de cristalizare socială convenţională a omenirii. Dacă a existat vreodată un transfer al puterii, acesta s-a realizat treptat, iar nu dintr-o dată, ca o ultimă soluţie a oamenilor aflaţi, ab origine, într-o presupusă stare de sălbăticie. Şi mai ales omul nu a fost bun de la natură şi ulterior corupt de societate, ci a fost dintotdeauna rău, societatea fiind modul ideal de fiinţare a speciei umane.
Dreptul natural la Burke se confundă cu legitimitatea naturală a instituţiilor, mentalităţilor şi tradiţiilor. Şi nu dreptul de fi egal, cu orice preţ, cu toţi ceilalţi membri ai societăţii, cu atât mai puţin prin eliminarea achiziţiilor milenare ale spiritului uman, fie ele de ordin practic sau metafizic.
Burke a fost credincios propriilor sale idei. După ce a scris Reflections on the Revolution in France a fost controversat şi respins de mulţi contemporani, în genere pe temeiul unei presupuse lipse de consecvenţă – cel care anterior milita pentru menţinerea în cadru restrâns a prerogativelor regale, acum devenea cel mai vehement apărător al Coroanei în faţa uraganului ideologic declanşat pe malurile Senei. Însă, Burke, posesor al celui mai caracteristic common-sense britanic, a ştiut şi a putut să îşi păstreze luciditatea şi echilibrul, în condiţiile în care conaţionali de-ai săi priveau seduşi la sângeroasele evenimente ce aveau loc dincolo de Canalul Mânecii. Luciditate care în astfel de condiţii este identică cu înţelepciunea: înţelepciunea de a citi în vremuri; înţelepciunea de a conserva ceea ce cu greu ai dobândit; înţelepciunea de a vedea că legile slujesc ordinea, tradiţiile şi statul şi nu Edmund Burkeviceversa.
În contrast cu regimul egalitar-radical impus prin sânge în Franţa, Burke glorifică virtuţile regimului constituţional britanic: grija sa pentru menţinerea continuităţii instituţiilor, precum şi pentru dezvoltarea liberă, organică a acestora; respectul său pentru înţelepciunea tradiţională a naţiunii britanice şi pentru uzanţele acesteia, pentru drepturile conturate prin cutumă şi mai puţin pentru cele “inventate”, de natură abstractă; acceptarea unei ierarhii a rangului şi proprietăţii; consacrarea religioasă a autorităţii seculare şi recunoaşterea radicalei imperfecţiuni a tuturor invenţiilor omeneşti. Aceste idei ale lui Burke au fundamentat, practic, gândirea conservatoare. Poate instinctiv, alţi gânditori din sânul altor naţiuni au formulat principii asemănătoare, care au consacrat la nivel local doctrina conservatoare. Însă meritul lui Burke este acela de a fi primul care a relevat nevoia unei viziuni conservatoare, ca expresie a frământărilor epocii sale şi care a expus cu acribie principiile unei noi viziuni asupra politicii: o viziune nouă care, paradoxal, urmărea conservarea unor valori vechi.

Iată de ce Burke este un adevărat întemeietor de doctrină, opera sa – scrisă sau trăită – constituind piatra unghiulară a conservatorismului.
A murit la 9 iulie 1797 la Beaconsfield (Anglia).

Surse:
www.sferapoliticii.ro
www.rostonline.org
www.autori.citatepedia.ro
www.youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + nine =

90 − = 87

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corectă expresia “în principal”? În limbajul actual, expresia în …
Corespondenta la redactie