Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pentru prima oară, am început să înţeleg că cele mai mari nenorociri din lumea asta nu-şi au originea în răutate şi absurditate, ci aproape întotdeauna în slăbiciunea omenească.

Pentru prima oară, am început să înţeleg că cele mai mari nenorociri din lumea asta nu-şi au originea în răutate şi absurditate, ci aproape întotdeauna în slăbiciunea omenească.

Trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, făţărnicia.

Nu exista durere mai nimicitoare pentru sufletul unei femei decat aceea de a se fi daruit intreaga, trup si suflet unui barbat nedemn de iubirea ei.

Numai omul care a experimentat lumina şi întunericul, războiul şi pacea, ridicarea şi căderea, numai acel om a experimentat într-adevăr viaţa.

Adevărata valoare a unui om iese la iveală abia atunci când acesta se poate manifesta sincer şi liber.

Chestiunile psihologice, cele enigmatice, au asupra mea un fel de putere neliniştitoare, îmi stârnesc arzătoarea dorinţă de-a afla legăturile ascunse, iar oamenii ciudaţi pot, prin simpla lor prezenţă, să dezlănţuie în mine pasiunea voinţei de a cunoaşte.

Dacă vrei să joci şah împotriva ta însuţi, e ca şi cum ai vrea să-ţi calci peste propria umbră.

În istorie, momentele în care raţiunea şi reconcilierea domină sunt rare şi trecătoare.

Istoria comite un act de nedreptate socială ocupându-se numai de dramele celor puternici, descriind triumfurile şi dezastrele suveranilor şi prinţilor, ale stăpânilor de ţări şi de popoare. Ea trece însă indiferentă sub tăcere mizeriile îndurate de cei mărunţi, anonimi, ca şi cum suferinţele şi chinurile omeneşti n-ar fi la fel de greu de îndurat pe toate treptele sociale.

Numai nenorocirea exilului poate să-ţi aducă înţelegerea profundă şi viziunea globală a realităţilor lumii.

Nicio vină nu e uitată, cât timp conştiinţa ştie de ea.

Majoritatea oamenilor n-au fantezie. Tot ceea ce nu-i priveşte direct, tot ceea ce nu se manifestă în imediata vecinătate a simţurilor, nu izbuteşte să-i tulbure în vreun fel. Dar dacă un fapt, fie şi mărunt, se produce în preajma lor, în apropierea palpabilă a simţămintelor proprii, atunci ei nu-şi mai pot stăpâni pasiunea şi înlocuiesc nepăsarea obişnuită printr-o îndârjire ieşită din comun.

Nicio cruzime nu e mai atroce decât aceea a fanaticului.

Ar fi ceva temerar să te bazezi pe conştiinţa lumii.

Pentru întâia oară încep să-mi dau vag seama că adevărata participare sufletească nu se poate deschide şi închide ca un comutator electric şi că aceluia care participă sufleteşte la un destin străin i se răpeşte ceva din libertatea propriului său destin.

Poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu.

Despărţirile au ceva din melancolia asfinţitului, o blândă strălucire care ascunde în ea avertismentul întunericului.

Simt o pornire să cânt, să fac ceva nebunesc, numai din pricina acestui elan care îmi dă aripi; întotdeauna se întâmplă aşa: numai când ştii că însemni ceva şi pentru alţii, poţi sesiza sensul şi ţelul propriei existenţe.

Nefericirea te face vulnerabil, continua suferinţă te face nedrept.

E de ajuns ca un singur om să arate curaj pentru ca îndrăzneala să le vină şi altora.

Ştiu că de obicei femeile, chiar atunci când doresc arzător să se dăruiască ascund această acceptare, simulează spaimă sau indignare… Ştiu că poate numai profesionistele amorului, prostituatele, răspund la o asemenea invitaţie consimţind atât de deplin şi bucuros.

Adulterul este în cele mai multe cazuri un hoţ în întuneric. În astfel de momente, aproape fiecare femeie trădează secretele cele mai adânci ale soţului ei; devine o Dalila care se dezvăluie către un străin, dezvăluie amantului său misterele tăriei ori slăbiciunii bărbatului ei. Ceea ce mi se pare mie că este cu adevărat trădare nu este că acea femeie se dăruieşte altuia, ci că este înclinată, prin ceea ce face, să se justifice faţă de ea însăşi prin dezvăluirea goliciunii soţului ei, expunându-l privirii dispreţuitoare şi curioase a unui străin.

Cel pe care soarta l-a rănit o dată adânc, acela rămâne pentru totdeauna uşor de rănit.

Spiritul liber, independent care nu se supune nici unei dogme şi nu se va decide în favoarea vreunui partid, nu-şi are loc pe Pământ.

Stefan Zweig

În cariera sa de scriitor a fost puternic influenţat de psihanaliza contemporanului Sigmund Freud, pe careStefan Zweig o va transpune în mod excelent şi în scrierile sale. De asemenea există o influenţă directă şi din partea lui Dostoievski, care a reprezentat şi marele său model literar.
Stefan Zweig s-a născut la data de 28 noiembrie 1881 la Viena. În prezent este alături de Hermann Hesse unul dintre cei mai citiți autori de limbă germană. Stefan Zweig și-a petrecut ultimii ani de viață în exil, fiind un opozant fățis al dictaturii naziste.
Stefan Zweig s-a născut în familia unui antreprenor evreu, Moritz Zweig (1845–1926), căsătorit cu Ida Brettauer (1854–1938), care provenea dintr-o familie prosperă evreiască. Stefan Zweig a crescut împreună cu fratele său Albert într-o clădire impozantă pe strada Schottenring din Viena. Familia Zweig nu era religioasă și Stefan Zweig avea mai târziu să scrie că era evreu din întâmplare (Juden aus Zufall).
stefan_zweig_in_1900În 1899 și-a luat bacalaureatul la Gymnasium Wasagasse. S-a înscris în continuare la Universitatea din Viena la filosofie, unde a evitat pe cât posibil frecventarea cursurilor, preferând să scrie în foiletonul publicației Neue Freie Presse, unde era redactor Theodor Herzl. După ce debutase cu poezii deja din 1897 în diverse reviste, în 1901 i-a apărut cartea de poezii Silberne Seiten și în 1904 prima nuvelă, Die Liebe der Erika Ewald. În același an din urmă, a dobândit și titlul de doctor cu o dizertație despre filosofia lui Hippolyte Taine, sub supravegherea profesorului Friedrich Jodl.
Pe lângă propriile scriei, Zweig a publicat traduceri din Verlaine, Baudelaire și în special Émile Verhaeren, lucrând simultan ca jurnalist.
Zweig a dus un stil de viață de mare burghez, călătorind mult, printre altele vizitând în 1910 India și în 1912 America. Aceste călătorii i-au prilejuit contacte cu mulți scriitori și artiști, cu care a purtat lungi corespondețe. Era un pasionat colecționar de autografe.
La începutul Primului Război Mondial, Zweig nu a fost concentrat, întrucât a fost declarat inapt fizic. Dorind să se angajeze într-un fel, fără a incita la ură, a fost angajat grație unui prieten în Arhiva militară (Kriegsarchiv). Pe parcursul războiului i se întăresc convingerile pacifiste, sub influența unor prietenii precum aceea cu Romain Rollande, mutându-se la Zürich în Elveția neutră, unde a fost corespondent pentru Neue Freie Presse și a scris articole neafiliate vreunui partid pentru ziarul budapestan de limbă germană Pester Lloyd. Zweig s-a mutat la Salzburg unde s-a căsătorit cu prima sa soție, Friderike von Winternitz, în ianuarie 1920. însă această căsnicie nu va dura decât până în anul 1938, anul anexării Austriei de către Reich. Un an mai târziu, mutându-se în Anglia se va căsători din nou, de această dată cu secretara sa, Lotto Altmann. În anul 1940 obţine cetăţenie britanică, iar un an mai târziu se va stabili în Brazilia, pe care o vede drept „o lume de viitor”.
Ca intelectual angajat s-a manifestat vehement împotriva naționalismului și a revanșismului. Publică Stefan ZweigSternstunden der Menschheit în 1927, care este până în prezent una dintre cele mai favorabil primite cărți ale sale. În 1928 călătorește în Uniunea Sovietică, unde la inițiativa lui Maxim Gorki, cu care coresponda, îi fuseseră traduse mai multe cărți.
În 1933 scrie libretul pentru opera Die schweigsame Frau a lui Richard Strauss.
Din opera literară a lui Stefan Zweig, mai ales proza și biografiile romanțate (Joseph Fouché, Marie Antoinette) își găsesc și astăzi cititori.


Per ansamblu, creația sa este caracterizată de un număr mare de nuvele (Schachnovelle, Der Amokläufer etc) și povestiri istorice. Așa se face că personalități istorice precum Lew Tolstoi, Fjodor Dostojewski, Napoléon Bonaparte, Georg Friedrich Händel, Joseph Fouché și Marie Antoinette își găsesc loc într-o viziune puternic subiectivizată asupra istoriei.
Dacă este să fie redusă la patru caracteristici dominante, opera lui Zweig ar fi caracterizată de conceptele tragic, dramă, melancolie și resemnare.
stefan_zweig_Mai toate scrierile lui Zweig se termină într-o resemnare tragică, protagonistul fiind oprit de circumstanțe externe sau interne să își atingă fericirea, atunci când aceasta pare aproape a fi atinsă. Această caracteristică se manifestă cel mai puternic în romanul Ungeduld des Herzens, singurul terminat.
În nuvela exemplară Der Amokläufer, o tipologie a pasiunii, inspirată de mari modele precum Balzac și totuși în tradiția narativă a Școlii vieneze (Wiener Schule), înainte de toate Arthur Schnitzler, personajele principale sunt supuse unei constrângeri demonice, care îi rupe din ordinea tradițională a vieții. Devine evidentă influența lui Sigmund Freud. Această nuvelă, precum și toate celelalte nuvele ale lui Stefan Zweig, denotă influența teoriei lui Goethe asupra diferenței dintre o povestire normală și o nuvelă, nuvela trebuind să relateze o întâmplare până atunci nemaiîntâlnită (ereignete unerhörte Begebenheit).
Zweig a fost o încarnare a umanismului și unul dintre cei mai talentați povestitori ai Stefan Zweiglumii, cu o valoare de care cel mai mult erau conștienți naziștii (biblioteca i–a fost arsă în 1938). Tocmai de aceea nu ar trebui să fie o surpriză faptul că printre fanii săi se numărau Einstein și Freud, influența  acestuia din urmă fiind resimțită în scriitura sa la nivelul formei și-n tipul analizei folosite la realizarea portretelor.


Nici un artist nu este artist tot timpul, pe întreg parcursul celor douăzeci și patru de ore ale existenței sale zilnice; tot ceea ce este esențial, tot ceea ce este durabil în reușitele sale se înfăptuiește în rarele momente de inspirație. Nici istoria, pe care o admirăm ca pe cea mai mare poetă, cea mai mare artistă a tuturor timpurilor; nici ea nu este în permanență creatoare […] întotdeauna trebuie să se scurgă milioane de ore nefolositoare ale lumii până când se arată o oră cu adevărat istorică, o oră astrală a omenirii.
stefan-zweigÎn Orele Astrale ale Omenirii, Stefan Zweig a creat cu migală și o peniță atemporală un poem compus din portretele individuale ale celor care au avut impact asupra cursului istoriei.
Printre momentele alese de autor ca reprezentând orele astrale ale omenirii se numără:

Descoperirea Pacificului, Nunez de Balboa, 1513
Chiar și față de aleșii ei, soarta nu se arată niciodată prea generoasă. Arareori îngăduie zeii unui muritor mai mult decât o singură faptă nemuritoare.”
Cucerirea Bizanțului, Mahomed, 1453
„În istorie, ca și în viața omenească, regretele nu pot îndrepta greșeala unei clipe. O mie de ani nu pot răscumpăra ceea ce s-a pierdut într-un singur ceas.
Geniul unei nopți, Rouget, 1792
O operă de artă poate fi dată uitării de vremea ei, poate fi interzisă și înmormântată, dar ceea ce are forță elementară învinge până la urmă ceea ce este efemer.
Waterloo, Grouchy, 1815
Ce îngrozitor se răzbună marea secundă, aceea ce se arată atât de rar în viața muritorilor, pe cel care a fost pe nedrept alesul ei și nu a știut să o folosească… Cu dispreț respinge acest moment pe omul șovăielnic: pe cel cutezător îl înalță, însă, ca pe un zeu al pământului, ridicându-l cu brațe de foc, în cerul eroilor.
În ciuda acestei pledoarii pentru Umanism, Stefan Zweig și-a subsumat creația și viața stefan-zweigunui pacifism care mergea atât de departe, încât nega scriitorului orice rol politic. Astfel, pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial, Zweig s-a distanțat de poziția altor exilați precum Heinrich Mann sau Ernst Weiss, precum și a organizației literare PEN-Club.
În noaptea dintre 22 și 23 februarie 1942 și-a luat viața în Petropolis (Brazilia), cu o supradoză de Veronal (somnifer pe bază de barbital care în cantitate mare oprește metabolismul), cu convingerea că ce-a de-a doua conflagraţie mondială va avea consecinţe dezastruoase pentru omenire. Certificatul de deces stabilește drept timp al morții 23 februarie 1942, ora 12:30 și drept cauză a morții ingerarea de otravă – suicid. Soția sa Lotte i-a urmat în moarte. Angajați ai casei au găsit pe cei doi în jurul ore 16:00 in pat: el era întins pe spate cu mâinile strânse și soția sa era lipită lateral de el. Despre hotărârea de a-și lua viața, Stefan Zweig a scris în scrisoarea sa de adio că fusese luată din liberă voință și cu simțurile clare (aus freiem Willen und mit klaren Sinnen) nu a fost întâmpinată de toți cu înțelegere, mai ales pentru că existența sa materială era asigurată, altfel decât în cazul altor scriitori exilați. Distrugerea patriei sale spirituale Europa (geistigen Heimat Europa) și lipsa de perspective decursă din aceasta i-au cauzat însă o depresie pe care nu a putut-o depăși.

stefan-zweig-centre-salzburgÎn 1952, cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea lui Zweig, Thomas Mann a scris despre pacifismul acestuia: „Erau timpuri când pacifismul său necondiționat mă chinuia. Părea dispus a accepta domnia răului, dacă prin aceasta s-ar fi evitat războiul, pe care îl ura dincolo de orice. Dilemma estede nerezolvat. Dar de când am aflat, cum nici un război bun nu scoate la iveală decât rele, gândesc diferit despre atitudinea lui de atunci, sau cel puțin, încerc să gândesc altfel.”
Însă pe cât de tare ținea la o separație a spiritului și a politicii, tot pe atât de tare Stefan Zweig își dorea o Europă unită, în tradiția unor gânditori precum Henri Barbusse, Romain Rolland și Émile Verhaeren.
Dintre cele mai importante scrieri ale sale amintim: „Pagini argintii” (1901), „Scrisoare de la o necunoscută”, „Jucătorul de şah”, „Lumea de ieri”, „Amok” (1922), „Lupta cu demonul” (1925), „Confuzia sentimentelor” (1926), „Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei” (1934), „Suflete zbuciumate” (1938).
„În nuvelele lui Stefan Zweig se afirmă potenţat trăsăturile specifice ale prozei sale: predilecţia pentru analiza psihologică minuţioasă, dezvoltarea acţiunii pe linia accentelor epice puternice, evitarea cu orice prilej a sentimentalismului sau melodramaticului. Conflictele se realizează nu atât prin ciocniri exterioare, cât prin mişcările interioare, prin violenţa pasiunilor eroilor. Cele douăsprezece nuvele, alese pentru prezenta culegere, ilustrează bine aceste trăsături”. (Hertha Perez)
Surse:
ro.wikipedia.org
nydla.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × four =

51 − 47 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie