Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Perioada incendiilor necontrolate. Recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

În vederea reducerii pagubelor umane și materiale ca urmare a incendiilor necontrolate a arderii vegetației uscate și a resturilor vegetale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență solicită tuturor cetățenilor municipiului Oltenița să respecte câteva reguli importante:

  • arderea resturilor vegetale se face în perioade fără vânt și numai pe timp de zi;
  • colectarea resturilor vegetale se va face  în gramezi cu cantități care să poată fi controlate în timpul arderii și curățarea de vegetație din jurul grămezii;
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinatăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității;
  • utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin
    măsuri corespunzătoare;
  • asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

În cazul persoanelor deținătoare de terenuri agricole, arderea vegetației potrivit OMAI nr. 605/2008 se va putea face ținând cont de următoarele reguli:

  • eliberarea permisului de lucru cu foc de către primar (prin SVSU)
  • obținerea acceptului autorității competente pentru protecția mediului;
  • informarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență;
  • delimitarea parcelelor prin fâșii arate;
  • realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinatăți asigurându-se supravegherea permanentă a arderii.

În conformitate cu art. 96 din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoanele fizice și de la 25000 lei la 50000 lei pentru persoanele juridice încălcarea obligației proprietarilor și deținătorilor de terenuri de a arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorităților competente.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie