Multe curente filozofico-religioase sau mistico-esoterice au susținut și susțin capacitatea umană de vindecare la comandă. Fiecare dintre ele prezintă o anume metodă (meditația, incantația, rugăciunea, transa indusă) de a determina și controla acest lucru.

Există foarte puține dovezi științifice în această privință și acest lucru a generat și generează scepticism. Totuși, dovada faptului că mintea comandă corpului să se autovindece a apărut sub forma fenomenului denumit placebo sau efectul placebo.

Efectul placebo a fost menționat pentru prima oară în mediul științific în 1956, în revista Lancet și apoi susținut în 1955 de articolele clinice ale Henry Beecher.

Denumirea de placebo este forma la viitor a verbului latin placeo/ placere ce poate fi tradus prin: voi plăcea sau voi fi plăcut (agreabil), fiind perceput ca o „promisiune” de bine, o stare de bine în viitorul apropiat.

Efectul placebo constă în acțiunea de vindecare a corpului, atunci când pacientului i se spune că a primit un medicament care îl va face bine, deși acest lucru nu este adevărat. În ciuda faptului că „medicamentul” nu este un medicament sau nu are efectele dorite și așteptate de pacient, corpul pacientului începe să manifeste, în mod real, îmbunătățiri ale stării de sănătate.

Efectul placebo a fost observat și în cazul testărilor voluntare ale diferitelor medicamente. Aici se practică așa numitele „teste în orb”, în care voluntarii (suferind de aceeași boală sau afecțiune) sunt supuși unui tratament cu un medicament-substanță nou. Unii dintre ei primesc medicamentul, alții doar o substanță inofensivă, dar vizual aceasta este similară din punct de vedere fizic medicamentului. Aceștia din urmă fac parte din așa-numitul grup de control. Ei sunt monitorizați și reprezintă etalonul în analizarea efectelor tratamentului. În mod surprinzător, s-a constatat că și unii dintre cei care făceau parte din grupul de control manifestau îmbunătățiri evidente ale stării de sănătate, afecțiunile pentru care se efectua testarea diminuându-se sau chiar vindecându-se.

În final s-a descoperit că enunțul privind efectele pozitive ale tratamentului determină creierul să se comporte conform acestuia și mai ales să genereze comenzile de „autoreparație”.

Efectul placebo s-a intersectat cu neuroștiințele prin descoperirea și studierea endorfinelor, prin studierea condiționării sistemului imunitar și prin studii ale psihoneuroimunologiei.

De asemenea, efectul placebo s-a regăsit și în teoriile psihologilor legate de rolul „așteptărilor” sau în teoriile contextului socio-cultural.

Este important de menționat că efectul placebo nu se manifestă întotdeauna. Se pare că există o relație între el și personalitatea și facultatea de cunoaștere a individului. Acestea condiționează activitatea organismului, în modalități încă neexplicate. Se poate spune că, într-un mod necunoscut, creierul ajunge să controleze, să corecteze și să adaptaze mai bine funcțiile de refacere ale organismului, eventual determinând apariția unui răspuns de apărare eficient. Uneori acest răspuns nu este de lungă durată, ca și cum creierul ar descoperi „înșelătoria”.

Un alt efect placebo îl reprezintă operațiile sau pseudo-operațiile care nu au nimic de-a face cu afecțiunea vizată, dar totuși au efect. În acest punct efectul placebo se intersectează cu operațiile mistice efectuate de șamani, în care aceștia extirpă răul cu mâinile goale. O persoană anesteziată și care atunci când se trezește prezintă urmele unei operații, poate manifesta toate simptomele așteptate de la operație, chiar dacă intervenția nu a avut loc.

Există și o parte „negativă” a efectului placebo și aceasta este posibilitatea apariției dependenței față de tratamentul aplicat, față de pseudo-substanța sau pseudo-medicamentul primit.

În unele cazuri, atunci când s-a utilizat efectul placebo și unei persoane i-a fost dat un ”pseudo” analgezic, acea persoană a devenit dependentă de ea pentru a scăpa de dureri. În aceste cazuri, într-un mod oarecum surprinzător, pseudo-medicamentul a prezentat aceleași caracteristici legate de dozaj și efecte cu cele ale unui analgezic real. Astfel, efectul a două pilule a fost „simțit” mai puternic, mai eficient și mai rapid. Aceleași efecte le-a avut și prin scurtarea timpului între administrarea dozelor. În egală măsură, o pastilă mai mare are un efect mai bun și injectarea are efecte mai rapide și mai pozitive decât pastila.

Prin prisma efectului placebo se pare că, într-adevăr, corpul uman are niște mecanisme de refacere și protecție deosebite și care, prin manipularea psihicului, pot fi declanșate și folosite.

descopera.ro