Precum problema economică nu poate fi decât naţională, tot aşa şi igiena trebuie să fie naţională.

Publicat 12 aprilie 2019

Precum problema economică nu poate fi decât naţională, tot aşa şi igiena trebuie să fie naţională.

Buche de carte se găseşte din abundenţă, dar sistemul de gândire ţi-l inspiră numai marele dascăl.

Cuvântul medicului, figura lui, contează de multe ori mai mult decât medicamentul miraculos.

Acum sunteţi la sfârşitul celor şase ani petrecuţi pe băncile facultăţii. În toţi aceşti ani aţi acumulat cunoştinţe suficiente care vă pot atesta intrarea în serviciul oamenilor suferinzi. Noi, cei care v-am îndrumat paşii, vă dăm asigurarea că puteţi păşi în viaţă cu toată încrederea. Am contribuit să vă crească aripile, să puteţi zbura pe cont propriu în toate cele patru zări. Deci urcaţi-vă pe umerii noştri şi luaţi-vă zborul.

Medicina este ştiinţă şi conştiinţă, încălzită de iubirea de oameni.

S-a dovedit că educaţia fizică este cea mai bună metodă de educaţie, care sinergic contribuie la oţelirea trupului şi a sufletului, la formarea caracterului…

Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni.

Eu locuiesc pe strada cu numele celui mai mare poet român, la numărul cu cea mai mare notă din catalog (str. Mihai Eminescu nr.10).

Medicina de azi nu este numai o sinteză de fiziologie, fiziopatologie, biologie ci şi de igienă; iar aceasta cuprinde factori economici, sociali şi etici. Actualitatea lor este de necontestat.

Medicul înzestrat cu autoritatea necesară, susţinut de stat în mijlocul unei societăţi înţelegătoare şi cunoscătoare a problemelor sociale, va putea face adevărate minuni pentru salubritatea publică.

Igiena publică şi socială trebuie să fie primul gând al fiecărui bărbat de Stat, pentru că bogăţia ţării nu are valoare dacă naţiunea e bolnavă. Statul şi societatea trebuie să se jertfească mult, căci altfel statul are înfăţişarea unui om bolnav, care nu-şi îngrijeşte sănătatea.

În București am cunoscut pe marii maeștri ai medicinei române, pe Babeș, pe Cantacuzino, pe Marinescu, pe Danielopolu. Am vizitat și Iașiul, unde am petrecut cele mai frumoase zile în mijlocul unei studențimi foarte simpatice. Am avut cea mai frumoasă și călduroasă primire din viața mea. Aici am cunoscut profesorii Parhon, Pușcariu, Manolescu, Mezincescu, Tănăsescu, Rainer, asistând la cursurile lor.

Iuliu Hațieganu

Specialitatea lui era medicina internă, însă pe lângă cercetările şi lucrările publicate în domeniul tuberculozei, numele lui este sinonim cu întemeierea învăţământului medical clujean.
Avea numai 34 de ani când a susţinut prima prelegere universitară în limba română din Transilvania.
Astăzi este unanim recunoscut faptul că doctorii din Cluj şi profesorii de la UMF sunt printre cei mai buni din ţară, iar acest lucru i se datorează şi lui Iuliu Haţieganu. S-a născut în familia unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, la 14 aprilie 1885, având alți 4 frați (Emil Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu). A absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, unde a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, ambii fiind cunoscuți ca elevi excepționali la învățătura. A urmat facultatea de medicină a Universității din Cluj. În 1910 și-a încheiat studiile cu un strălucit doctorat și a devenit asistent al profesorului Zsigmond Puryesz.
Ascensiunea sa începe cu funcția de cadru didactic în anul 1909, când a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj și a fost numit preparator la Clinica Medicală Maghiară din Cluj.
Se spune despre medicul Haţieganu că era un excelent diagnostician, că era atent la omul pe care îl consulta. Atenţie care presupunea să ştie şi care sunt problemele sociale ale pacientului, ce gânduri şi preocupări are. De altfel, dragostea de oameni se pare că a fost calitatea care l-a ajutat să devină un medic de geniu. A ştiut de asemenea să adune în jurul lui o echipă de profesionişti străluciţi. Victor Papilian, sau Victor Babeş sunt numai doi dintre ei. Activitatea lui Iuliu Haţieganu a fost strâns legată de convingerea că o minte sănătoasă nu poate exista decât într-un corp sănătos. A susţinut înfiinţarea de parcuri şi spaţii dedicate mişcării şi recreaţiei în aer liber. Cel mai bun exemplu l-a dat el însuşi: din propriii lui bani, a pus bazele unui parc sportiv dedicat tinerilor şi studenţilor.
Ca student, a urmat un semestru la Graz, în Austria. A înființat, tot ca student, în mod secret, prima societate a studenților români în medicină în Clujul unguresc. În 1909 este numit preparator, iar în 1910 asistent, datorită meritelor sale excepționale, la propunerea profesorului Zsigmond Puryesz, care încă din 1918 consideră că urmașul său firesc la clinica respectivă nu poate fi decât unul singur și acesta este doctorul Iuliu Hațieganu.
Perioada 1918-1919 are o semnificație deosebită în viața și activitatea lui Iuliu Hațieganu. 1918 este anul înfăptuirii visului românilor, formarea Statului Național Român, la 1 decembrie 1918. Iuliu Hațieganu a fost participant activ la pregătirea evenimentelor revoluționare, a acțiunilor care au premers Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia, eveniment care a hotărât soarta de totdeauna a Țării Românești (O. Fodor). Studențimea universitară din Cluj l-a ales conducător la Marea Adunare de la Alba-Iulia unde, în calitatea sa de purtător de cuvânt al studențimii, a solicitat cu insistență începerea grabnică a funcționării Universității. Universitatea românească din Cluj includea și Facultatea de Medicină.
În ziua de 1 decembrie 1918, Marea Adunarea Națională de la Alba-Iulia declara unirea Ardealului, Maramureșului, Banatului și Părților ungurene locuite de români cu România. Armata româna era aliniată de-a lungul munților Carpați, ostilitățile dintre beligeranți încetând în anul 1918. Iuliu Hațieganu mărturisea: „Anul unirii, cel mai minunat an al vieții mele. Eram de 33 de ani, plin de putere, cu entuziasm și cu optimism în suflet la împlinirea marelui ideal național, formarea statului național unitar român din 1 decembrie 1918. A constituit un vis îndeplinit pentru care s-a luptat secole“.
În 1919, la vârsta de 34 de ani, este ales profesor și primul Decan al Facultății de Medicină din Cluj. Tânarul profesor titular la Clinica Medicală, numit la 1 septembrie 1919 de către Consiliul Dirigent și confirmat prin Înaltul Decret Regal nr. 241 din 27 ianuarie 1920, publicat în Monitorul Oficial nr. 222 din 29 ianuarie 1920, ține cursul în limba română cu tema ”Icterul cataral” în ziua de 7 noiembrie, în amfiteatrul Clinicii Medicale I a Facultății de Medicină din Cluj. Auditoriul era format din studenți, medici, oameni de cultură marcați de entuziasmul și emoția generate de istoricul eveniment.
Între preocupările desăvârșirii sale se înscriu vizitele în clinicile din București. În București a putut să continue studiile sale în clinica Prof. Nanu-Muscel, căruia i-a păstrat o pioasă amintire și o recunoștiință emoționantă. De altfel prof. Iuliu Hațieganu recunoaște: „a fost pentru mine o binevenită ocazie de a cunoaște spiritul clinicilor românești, dar mai ales de a cunoaște un mare suflet de român și un mare clinician“. În clinica lui Nanu Muscel s-a inițiat în terminologia medicală română și, în această clinică, a ținut primul său curs în limba română, vorbind despre metodele sondajului duodenal și rezultatele obținute de dânsul în insuficiența hepatică. Această lecțiune i-a fost sugerată de Nanu-Muscel care, cunoscând lucrările sale, l-a rugat să facă cunoscută această metodă, care era neutilizată până atunci în clinicile din București. Între cei doi mari profesori de medicină internă au existat relații de apreciere, respect reciproc și prietenie.
Iuliu Hațieganu avea dezvoltat simțul umorului; despre umorul său s-a scris foarte mult, fiind evidențiat în numeroase lucrări de literatură beletristică și medicală.
În 1919, Hatieganu publică o lucrare în care folosește termenul de icter (cataral) epidemic, în care insistă asupra etiologiei infecțioase, sugerând posibilitatea ca icterul cataral să fie epidemic contagios și s-ar datora unui agent patogen viu, microb sau virus, ipoteză ce a reprezentat în acea vreme o cale nouă, orientare bazată pe observații clinico-epidemiologice a bolii induse de virusuri.
În clinica medicală condusă de Iuliu Hațieganu se punea și diagnosticul de miocardită virală. De altfel, ipoteza potrivit căreia virusurile în general (nu numai cele hepatitice) produc leziuni inflamatorii miocardice de tip miocardită are la bază intuiția de a suspecta și diagnostica în clinica medicală miocardita în cadrul evoluției bolii virale, în prezența unor simptome minore sesizabile clinic. Mijloacele de investigație limitate din acea perioadă erau suplinite de intuiția clinică a profesorului Iuliu Hațieganu, deprinsă și de elevii săi. Acestora le spunea că în raționamentul clinic trebuie avută în vedere în practica medicală clinică și o posibilă afectare miocardică, ce poate surveni nu numai în cursul evoluției bolilor virale, ci și a altor îmbolnăviri extracardiace. Faptul că marele clinician ne atrăgea atenția asupra incidenței relativ frecvente a suferinței miocardului concomitent cu diferite alte îmbolnăviri extracardiace – care nu sunt ale inimii, justifică preocupările existente în lumea medicală în legătură cu patologia miocardică consecutivă bolilor extracardiace.
În timpul decanatului prof. I. Hațieganu s-au întemeiat o serie de societăți științifice. La 26 ianuarie 1920 s-a constituit Societatea Științelor Medicale din Cluj. Clujenii au fost promotorii înființării Asociației Profesorilor Universitari din România, congresul de constituire fiind la București în anul 1919; următorul congres s-a ținut la Cluj, când s-a lansat ideea întocmirii unei Enciclopedii românești. La 28 ianuarie 1919 a avut loc la Sibiu, sub președenția dr. Iuliu Hațieganu, Congresul Medicilor Români din Transilvania, după care s-a constituit Școala Medicală Românească cu netă amprentă transilvană. Sunt numeroase fapte, acțiuni, care ilustrează calitatea de vizionar preocupat de promovarea activităților Facultății de Medicină în calitate de decan al acesteia, a valorilor colaboratorilor, a medicinei clinice. De fapt, nu este niciun domeniu al clinicii medicale pe care prof. Iuliu Hațieganu să nu-l fi stăpânit, conferindu-i acestei discipline o uimitoare capacitate de sinteză. Aceasta s-a reflectat în mod admirabil în lecțiile sale clinice susținute la cursuri și cu ocazia vizitei mari efectuate în clinică. Prof. Ion Goia îl considera un vizionar iremediabil, cu viziunea modernă asupra dezvoltării, evoluției și fundamentării specialității.
Cu privire la reputația sa de mare internist este de evidențiat recunoscuta modestie despre care, în repetate rânduri, în unele ocazii, inclusiv la cursurile ținute, declara că cel mai bun internist este prof. Nicolae Lupu. Într-o discuție cu poetul Tudor Arghezi îi spune acestuia: „poate că la Cluj aș fi eu un bun internist, dar cel mai bun al celor din București este dr. Lupu, ține minte.” La care marele poet recunoaște: „Am ținut minte“.
În primele două decenii ale secolului XX nu se desprinseseră din trunchiul patologiei interne (cum i se spunea pe atunci) ramuri speciale: cardiologia, gastroenterologia, hematologia. Profesorul Iuliu Hațieganu, la începutul carierei sale (1909), le-a aprofundat pe toate. Se înțelege, în limitele cunoștințelor epocii. A fost printre primii care își îndrumau colaboratorii spre o specialitate, exemple sunt multe: prof. Tiberiu Spârchez – gastroenterologie, Aurel Moga – cardiologie, Leon Danielo – ftiziologie.
Prof. Dr. I. Hațieganu n-a făcut parte din nici un partid politic sau guvern. Totuși în anul 1931 a acceptat postul de ministru (fără portofoliu) în guvernul lui Nicolae Iorga. „Nu vreau să fac politică, ci aș dori să fac ceva bine pentru tineretul țării. Dacă propunerea mea, care este totodată și dorința voastră, nu va fi acceptată de către Consiliul de Miniștri, îmi voi da demisia din guvernul profesorului Iorga“. De fapt, n-au trecut nici trei luni și profesorul Hațieganu și-a dat demisia din postul de ministru. Profesorul Nicolae Iorga, cu ocazia unei întâlniri, îi mărturisea cu un sincer regret spunându-i: ”Domnule Hațieganu, te rog iartă-mă că nu te-am înțeles și nu am sprijinit dorința d-tale. Dacă aș fi acum Președinte al Consiliului de Miniștri, aș accepta înființarea Ministerului Educației Fizice. Ceea ce noi cărturarii nu am reușit să facem, ați rezolvat voi ardelenii, atât de admirabil prin educația fizică – atragerea în viața sportivă, în viața sănătății a țăranilor noștri. Te felicit din tot sufletul.”
A conceput ființa clinicii medicale din capitala Ardealului nu numai ca o instituție de cercetări, învățământ și tratament, ci și ca un focar de răspândire de cultură și ca o școală de educație națională.
Viața i se termină brusc, în plină activitate, la 4 septembrie 1959.
Iuliu Hațieganu, formatorul mai multor generații de medici interniști, este ctitor de școală medicală de înaltă ținută ca instituție de știință, învățătură și asistență medicală, unde s-au format numeroase generații de specialiști care se simt mândri de a fi fost elevi ai săi.
Istoria medicinei interne clujene din ultima sută de ani începe cu anul 1918, când marele clinician, omul providențial, doctorul Iuliu Hațieganu, își începe afirmarea în profesie, în condiții istorice deosebite. Profesorul Iuliu Hațieganu este considerat corifeu al medicinei interne românești.
Parcul „Iuliu Haţieganu”, din Cluj, cu suprafaţă de 25 de hectare, a fost dedicat memoriei fiului său, dispărut la numai opt ani, şi se află pe malul Someşului. În onoarea sa, Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca îi poartă numele din anul 1993.