Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prietenia e o ocupaţie care îţi ocupă tot timpul în cazul în care eşti prietenul adevărat al unei alte persoane. Nu poţi avea mulţi prieteni pentru că în acel caz, nu ar mai fi prieteni adevăraţi.

Prietenia e o ocupaţie care îţi ocupă tot timpul în cazul în care eşti prietenul adevărat al unei alte persoane. Nu poţi avea mulţi prieteni pentru că în acel caz, nu ar mai fi prieteni adevăraţi.

Veneţia este ca şi cum ai mânca o întreagă cutie de bomboane din ciocolată cu coniac dintr-o dată.

În California toată lumea merge la psihiatru, este psihiatru sau este psihiatru care merge la psihiatru.

Lucrurile cu adevărat îndrăgite pe lumea aceasta se găsesc în ochii persoanei iubite, flori de liliac care se deschid, luminile vapoarelor, clopoţelul şcolii, într-un peisaj, în conversaţii amintite, prieteni, Duminica unui copil, voci pierdute, costumul preferat, toamnă şi toate anotimpurile, memorie, da, ea fiind esenţa vieţii, memoria.

Mi-a venit ideea de produce o operă cu adevărat mare – ar fi în mod precis ca un roman, cu o singură diferenţă: fiecare cuvinţel ar fi adevărat, de la început până la final.

Eşecul este condimentul care dă savoare succesului.

Viaţa este o piesă de teatru destul de bună, cu actul al treilea scris destul de prost.

A termina o carte e ca şi cum ai duce un copil în spatele casei şi l-ai împuşca.

Pentru mine, cea mai mare plăcere a scrisului nu este subiectul în sine, ci muzicalitatea cuvintelor.

Este dovedit ştiinţific că dacă locuieşti în California, coeficientul de inteligenţă îţi scade cu câte un punct în fiecare an.

Mai multe lacrimi sunt vărsate în urma rugăciunilor care au fost îndeplinite, decât în urma celor care nu au fost.

Ei bine, sunt cam de înălţimea unei carabine, şi tot pe-atâta de zgomotos.

La televizor îmi place să vorbesc despre acele lucruri de care nu merită să scrii.

Bunul gust e moartea artei.

Toată literatura este o bârfă.

Găsirea formei potrivite pentru povestea ta este pur și simplu să realizezi cel mai natural mod de a spune povestea.

Nu îmi pasă ce spun alţii despre mine atât timp cât nu este adevărat.

Truman Capote

Părinții lui au divorțat când era tânăr, iar copilăria și-a petrecut-o cu diverse rude în vârstă în orașe mici din Louisiana și Alabama. A urmat școli private și, în cele din urmă, i s-a alăturat mamei și tatălui vitreg la Millbrook, Connecticut, unde și-a finalizat studiile secundare la liceul Greenwich.
Truman Capote, pe numele complet Truman Streckfus Persons, a fost un scriitor și scenarist american. S-a născut la 30 septembrie 1924 în New Orleans, Louisiana. Începuturile carierei sale scriitoricești se leagă de literatura gotică sudistă, grăitor în acest sens fiind romanul Alte glasuri, alte încăperi. Mai târziu a dezvoltat interesul pentru un stil de scriere jurnalistic, punând bazele romanului-reportaj construit cu personaje și evenimente reale datorită operei de succes Cu sânge rece. Alte lucrări reprezentative ale autorului american sunt Harfa de iarbăMic dejun la Tiffany sau Muzică pentru cameleoni.
Părinții săi, Lillie Mae Faulk, o demimondenă cu veleități artistice în vârstă de 17 ani și Archulus Persons, avocat, au divorțat pe când el avea doar patru ani, eveniment care-i va marca profund sensibilitatea. În lungile peregrinări, purtat de mama sa prin încăperi închiriate și camere precare de hotel, copilul a învățat singur să scrie și să citească. Mama îl încredințează până la urmă spre creștere mătușilor lui din sud; ajunge astfel în orășelul Monroeville din statul Alabama, o comunitate conservatoare destul de săracă unde va rămâne aproape un deceniu. Va petrece acolo anii de aventură ai unei copilării idilice, în sânul naturii și într-o deplină libertate, pe care îi va evoca mereu cu nostalgie în scrierile sale. Afecțiunea copilului Truman se îndreaptă mai ales spre una din verișoarele lui în vârstă, Sook Faulk, persoană de o candoare și un simț moral care-l vor marca, admirabil portretizată în nuvelele „O amintire de Crăciun” și „Oaspetele din Ziua Recunoștinței”. Printre copiii care îi sunt tovarăși de joacă în acei ani se află și Harper Lee, autoarea de mai târziu a romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare” și cea care avea să-i rămână prietenă întreaga viață.
Copilăria lui Truman Capote este umbrită însă de absența părinților și de statutul aparte pe care ea i-l conferea în ochii celorlalți copii; în excursiile la care participau tații acestora, el e nevoit să vină mereu singur și să inventeze povești neverosimile despre tatăl său: „Mă simțeam ca un fel de orfan spiritual, ca o țestoasă întoarsă pe spate”.
Mama lui se recăsătorește în 1933 cu un om de afaceri new-yorkez, Joseph Capote, mutându-se alături de acesta în New York. Tânărul Truman îi urmează; este fascinat rapid de tumultul și farmecul marelui oraș. Tatăl său vitreg îl adoptă oficial, schimbându-i în acte numele în Truman Garcia Capote. Mama, o narcisică devenită alcoolică, pe care băiatul o iubește enorm, e oripilată de la început de latura lui efeminată, umilindu-l cu cruzime și în mod repetat. E înscris pe rând la mai multe școli private. Din cauza rezultatelor dezastruoase la învățătură, părinții sunt sfătuiți să își supună copilul, bănuit de retardare, unui examen psihiatric. În urma testelor, află cu surprindere că acesta a obținut calificative neobișnuit de înalte și este clasificat drept „geniu”. Profesoara de engleză de la Greenwich High School este prima care îi remarcă talentul. Visul copilului a rămas același dintotdeauna: să devină scriitor. La 17 ani, abandonează școala, considerând că instrucția e irelevantă pentru talentul literar, și primește o slujbă măruntă la The New Yorker, publicația unde îi vor apărea mai târziu multe din lucrările sale celebre.
Capote s-a bazat pe experiențele din copilărie pentru multe dintre primele sale opere de ficțiune. A obținut o recunoaștere literară timpurie în 1945, când nuvela lui obsedantă Miriam” a fost publicată în revista Mademoiselleîn anul următor a câștigat Premiul Memorial O. Henry, primul dintre cele patru premii de acest fel pe care Capote urma să le primească. Primul său roman publicat, ”Alte glasuri, alte camere” (1948), a fost aclamat ca opera unui tânăr scriitor de mare promisiune. Cartea este o portretizare sensibilă, parțial autobiografică, despre căutarea unui băiat a tatălui său și a propriei sale identități sexuale printr-o lume sudică de coșmar, decadentă. Reușita cu nuvela „Miriam” i-a facilitat semnarea unui contract cu editura Random House, care i-a oferit și un avans de 1.500 de dolari pentru viitorul roman „Alte glasuri, alte încăperi”, ce se impune imediat ca bestseller, fiind recunoscut ca un eveniment pe piața cărții și în lumea literară. Un scandal colateral avea să sprijine eficient nivelul remarcabil al vânzărilor: poza de pe coperta a patra a cărții îl înfățișează pe autor într-o postură considerată „șocantă”. Unii cititori protestează la vederea fotografiei, declarându-se scandalizați de sugestia licențioasă pe care aceasta o îngăduie. Poza face înconjurul Americii, reluată în cotidiane și dezbătută în publicații mondene. Editura profită rapid și trimite în librării afișe publicitare reproducând fotografia, pe care stă scris cu litere de-o șchioapă: „Acesta este Truman Capote”. Abila manevră de marketing sporește rumoarea provocată de carte și impune numele autorului acolo unde acesta își dorise întotdeauna să ajungă: în rândurile jet set-ului american, lumea de miraj și strălucire a bogaților și a celebrităților din domeniul literar, artistic sau monden. „Trebuia să am succes, și trebuia să am succes devreme”, declară el în 1978, rememorându-și debutul.
Capote publică o serie de nuvele, interviuri, articole și însemnări de călătorie, cu predilecție în The New Yorker. Acestea sunt antologate în volumele „Arborele nopții și alte povestiri” (1949), „Culoarea locală” (1950) și „Au cuvântul muzele” (1956). Sunt anii libertății sale depline. Începe să câștige de pe urma scrisului, să cunoască numeroși autori din întreaga lume și să călătorească mult peste ocean, cu precădere în Europa. Romanul cvasi-autobiografic Harpa de iarbă (1951) este o poveste a inocenților neconformi care se retrag temporar din viață într-o casă din copac, întorcându-se renăscuți în lumea reală. Una dintre cele mai populare opere ale lui Capote, Micul dejun la Tiffany’s este un roman despre Holly Golightly, o tânără fată din societatea de cafenele; a fost publicat pentru prima dată în revista Esquire în 1958 și apoi ca o carte, cu alte câteva povești.

Prima colaborare cu studiourile de film de la Hollywood are loc în urma ecranizării piesei „Harfa de iarbă”. Interesat de noua lume pe care o descoperă, va scrie, singur sau în colaborare, câteva scenarii de film, teatru sau musical.
Homosexual, amator de petreceri și amfitrion al unora dintre ele (celebrul Black and White Ball, un bal mascat cu 500 de invitați îmbrăcați doar în alb și negru, considerat „petrecerea secolului”, este organizat de el), înconjurat de numeroși admiratori și prieteni, respectat și temut pentru remarcile sale ascuțite și adesea memorabile (este supranumit „mica teroare”, aluzie la cei 1,62 m ai staturii sale), Truman Capote găsește în atmosfera frivolă care înconjura lumea filmului din acei ani terenul ideal de inspirație și manifestare pentru libertatea sa de creație.

Consacrarea deplină sosește în 1958: Capote publică al doilea roman, inițial considerat o nuvelă mai extinsă, „Mic dejun la Tiffany”. Aducându-i vânzări importante, ecranizat mai apoi, în 1961, cu Audrey Hepburn în rolul grațioasei eroine Holly Golightly, romanul îi aduce recunoașterea deplină a criticii și a publicului, transformându-l imediat într-o celebritate. Tot atunci va primi însă și vestea de care se temuse tot timpul, aceea că mama sa s-a sinucis; artista minoră nu reușise să intre în lumea ale cărei porți se deschiseseră larg pentru el. Acest contrast îi dă prima idee de a scrie „Rugăciuni împlinite”. Succesul îl ajută totuși să suporte cu stoicism drama; scrie în continuare, călătorește, face proiecte. Scriitorul este filmat, premiat, invitat în saloane și la evenimentele timpului, adulat de public și recunoscut pe stradă. Un statut măgulitor care, în primă instanță, nu îi displace deloc și pe care de altfel și-l dorise. Abia intrat în această lume pe care avea să o descrie, mai târziu, cu detașare și acrimonie, îi observă atent slăbiciunile, regulile nescrise și protagoniștii.

În liniștea apartamentului său din Long Island, Truman Capote deschide într-o dimineață de noiembrie a anului 1959 ziarul The New York Times, unde citește o scurtă relatare a unei crime sângeroase petrecute în Holcomb, Kansas: doi tineri jefuiesc casa unui fermier, ucigând până la urmă întreaga familie, pe acesta, soția sa și cei doi copii. Notița are un efect hipnotic. Violența și absurditatea acelei crime, petrecută într-un orășel îndepărtat din Sud, într-o comunitate liniștită și conservatoare, captează interesul lui Capote. O roagă pe Harper Lee să-l însoțească imediat la fața locului, pentru a cerceta împrejurările crimei și a scrie un reportaj ca trimis al săptămânalului The New Yorker. Debutează astfel o poveste uimitoare, acoperind șase ani de cercetări exhaustive și zeci de interviuri, culminând, după condamnarea și executarea criminalilor, cu ceea ce avea să devină revelația scenei literare americane: apariția romanului „Cu sânge rece”, carte inaugurând un gen literar nou, „romanul de non-ficțiune”, în care „fiecare cuvânt este adevărat”.


Pe plan financiar, cartea este o lovitură și îi aduce două milioane de dolari din vânzări; emoțional, însă, munca la această carte și implicațiile ei morale îl epuizează.
Publicat mai întâi în foileton în The New Yorker, romanul apare în 1966 la editura Random House și e considerat „cartea deceniului”, aducându-i deplina recunoaștere internațională. În același timp, apariția romanului marchează subtil o schimbare în viața autorului. În timpul redactării romanului, confruntat cu redarea universului dur pe care cartea îl revelă, începe să bea cantități tot mai însemnate de alcool. Prietena sa Phyllis Cerf, soția editorului Bennett Cerf de la Random House, avea să afirme că scrierea acestei cărți e cea care l-a făcut alcoolic. În paralel, întreaga lume a celebrității, pe care o frecventase, cu personajele și strălucirile ei, își pierde subit din importanță. Obținând tot ce-și dorise să obțină, atât pe tărâmul literaturii cât și pe cel al faimei, Capote începe să privească cu o luciditate sporită mecanismele lumii în care s-a afirmat, iluziile, căderile și turpitudinile ei. Începe să experimenteze tot mai mult alcoolul și drogurile ușoare la petrecerile faimoase ale timpului. Observă, ascultă, adună impresii și anecdote, și scrie mai ales, în secret, pregătindu-se de o înfruntare violentă cu lumea de care nu se voia anexat: micul univers frivol și exclusivist al celebrităților americane.

„Mic dejun la Tiffany” este opera care l-a consacrat pe Capote. Este povestea unui scriitor care își amintește că a cunoscut-o în urmă cu 15 ani, pe când locuia într-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fată excentrică și misteri­oasă, care locuia în aceeași clădire. În scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci și fata aceasta ciudată, pe a cărei carte de vizită era scris „călătoare”, devin prie­teni apropiați, iar opiniile și modul de viață neconvențional, precum și lucrurile neobișnuite pe care le află despre trecutul și aventurile prin care a trecut vecina sa ajung să-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului îi permite lui Capote să-și rafineze stilul caracteristic minimalist, într-o formă vie și proaspătă, care i-a adus un succes masiv la cri­tică și public. Raportat la curentul literar, „Mic dejun la Tiffany” aparține postmodernismului („termen folosit într-un sens foarte larg «și adesea confuz» pentru a desemna o categorie amplă de fenomene culturale și a indica o îndepărtare, inițiată în jurul lui 1960, de cultura elitistă a modernismului, în direcția unei abordări eclectice și populiste”).
Ecranizare după nuvela omonimă a lui Truman Capote, „Mic dejun la Tiffany’s”, este un clasic al cinematografiei. Este însă îndeobște mai puțin cunoscut că scriitorul avea o viziune diferită de cea a realizatorilor, în special în ceea ce privește rolul principal.
Capote, care și-a vândut drepturile de autor studiourilor Paramount, nu a fost prea încântat de modul în care i-a fost ecranizată opera. El și-ar fi dorit ca rolul lui Holly să fie jucat de Marilyn Monroe, o actriță de o factură total diferită de Audrey Hepburn. Ziaristul Barry Paris, cunoscut biograf ale unor celebrități precum Greta Garbo sau Audrey Hepburn, îl citează cu exactitate pe Capote: „Marilyn a fost dintotdeauna prima mea opțiune pentru a o juca pe fată, Holly Golightly”. Filmul a câștigat în 1962 Oscarul pentru Cea mai bună muzică originală și pentru Cel mai bun cântec („Moon River”) și i-a adus lui Audrey o nominalizare pentru Cea mai bună actriță în rol principal.


Capote a scris despre oameni marginalizați, oameni care au purtat etichete toată viața, nereușind să treacă de puterea acestora. Personajele lui au fost create din propriile frustrări (a fost homosexual) și propriile idei cu privire la ceea ce întâmpla în lume (oamenii de culoare care apar în povestirile lui nu prea găsesc speranță în viețile lor). Personajele lui Capote sunt depersonalizate, fiind doar un ecou al propriilor gânduri și idei. Fiind el însuși un băiat simplu din Monroeville, Alabama, care a reușit să-și depășească condiția, a fost întotdeauna atras de oamenii arătați cu degetul. În povestirile lui timpurii apare des ideea supremației albilor și a torturilor fizice și morale la care au fost supuși oamenii de culoare.
Pasiunea pentru intruși s-a născut din propriile temeri: fiind homosexual, se temea că oamenii îl vor judeca pe nedrept, punându-i chiar și operele sub semnul întrebării. Aceste încercări de a scrie bine sunt exemplul unui om care și-a depășit condiția, neluând în seamă prejudecățile epocii sau ale oamenilor de care era înconjurat. Un om puternic și sensibil în același timp, un luptător talentat, fără armură sau sabie împotriva lumii. Forța cuvintelor lui a fost mai puternică decât complexele, cuvintele lui cucerind cititorii chiar și azi.


Surse:
ro.wikipedia.org
evenimentulistoric.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie